Siriu

In week-endul ce a trecut am fost la munte. Iar 😀 . Ne-am cazat la pensiunea/cabana 14 Scaune din Caşoca (Siriu). Dimineaţă am fost să vedem cascada Pruncea şi barajul Siriu. După amiază am fi vrut să mergem până la Lacul Vulturilor sau Lacul fără fund cum mai este numit, dar ambele trasee erau de 6 ore numai dus. Aşa că am renunţat şi ne-am mulţumit cu vizitarea viaductelor Giurca, Stânca Tehărău şi Grămăticu. Duminică am fost să vizităm Muzeul Chihlimbarului. Auzeam recent pe la tembelizor că madam Elena „Katiuşa” Udrea a cumpărat nişte indicatoare turistice noi. Probabil tot pentru valea prahovei. Asta în condiţiile în care drumul comunal (DC) 69 care duce din DN10 in localitatea Colti unde se afla acel muzeu arata mai rau ca un drum forestier. Am fi mers si pana in satul Alunis unde se afla niste asezări rupestre, aflat 4 km mai sus dar am fost sfatuiti sa nu mergem cu masina daca e nu e de teren. Iar indicatoarele turistice din acea zonă sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire. Asa ca ne-am întors pe DN10 şi ne+am continuat drumul spre Buzău. Aproape de com. Măgura am făcut dreapta şi am mers să vizită tabăra de sculptură Măgura şi mânăstirea Ciolanu

Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative – Facultatea de Administratie Publica

Am terminat şi facultatea asta aşa că e momentul să fac o scurtă retrospectivă a celor 3 ani de scoală. Majoritatea materiilor sunt interesante dar nu materia în sine ar fi problema ci modul cum sunt scrise unele suporturi de curs sau cărţi, adică cu picioarele. Găseşti fraze de câte jumătate de pagină, fără început şi fără sfârşit, greşeli grmaticale cu duiumul, litere, cuvinte sau chiar paragrafe mâncate sau băgate în plus etc. Şi dacă la cursurile de sinteză (5 ore pe semestru pentru fiecare materie) „după vorbă, după port” materiile şi profesorii par OK, când te apuci de citit pentru examen îţi vine să te dai cu capul de pereţi.
Spre deosebire de celelalte facultăţi din cadrul SNSPA unde am înţeles că la ID toate examenele sunt sub formă de grilă şi se susţin pe calculator după modelul Spiru Hareţ, la Administraţie Publică pe lângă examenele grilă susţinute pe hârtie, mai sunt şi examene „sinteză” sau referate care se predau la secretariat.
Apropo de secretariat sunt acolo neşte cocoane care nu prea catadisesc să răspundă la telefoane iar dacă o fac, sau dacă te duci peste ele să obţi niscaiva informaţii te tratează cu aşa acreală şi sictir că îţi vine să intri în pământ de ruşine că ai îndrăznit să le deranjezi de la Solitaire şi/sau bârfă.
Una peste alta, nu a fost foarte greu. Dacă vrei să şi rămâi cu ceva în scăfârlie după terminarea facultăţii e chiar OK. Dacă însă vrei să treci ca gâsca prin apă şi te interesează doar să ai „patalamaua la mână” atunci cred că facultatea asta e prea grea pentru tine şi îţi recomand să te duci la Spiru Hareţ.
Având în vedere că în toamnă vreau să mă înscriu la master (Managementul Sectorului Public) tot aici nu o să fac nici un fel de aprecieri la adresa profesorilor căci poate intră (din greşeală) pe aici şi nu vreau să am probleme. O să îi las pe foştii colegi care mai intră pe aici să o facă iar eu am să mă limitez la a prezenta disciplinele şi profesorii de rigoare.

Semestrul I
Bazele constituţionale ale administraţiei publice – Cristian Ionescu
Bazele ştiinţei politice – Mihai Milca
Drept civil – Andy Puşcă
Elemente de tehnologia informaţiilor – Vasile Baltac
Elemente de teoria generală a statului si dreptului – Ioan Vida
Introducere în economie – Liviu Andrei
Limbă straină: Franceză – Irina Airinei Vasile

Semestrul II
Drept administrativ – Ioan Alexandru
Drept civil – Andy Puşcă
Drept comunitar – Irina Moroianu Zlătescu
Elemente de tehnologia informaţiilor – Vasile Baltac
Limbă straină: Franceză – Irina Airinei Vasile
Logica acţiunilor administrative – Ani Matei
Susţinerea raportului de practică

Semestrul III
Administrarea finanţelor publice şi a bugetului – Andrada Georgescu
Concepte fundamentale în sociologie – Mihai Milca
Drept administrativ – Ioan Alexandru
Drept financiar şi fiscal – Emil Bălan
Dreptul muncii şi securităţii sociale – Andrei Popescu
Management public – Lucica Matei

Semestrul IV
Contabilitatea instituţiilor publice – Ion Manea
Elemente de drept şi administrarea afacerilor – Mădălina Cocoşatu
Managementul serviciilor publice – Dragoş Dincă
Răspunderea penală a activităţii autorităţilor şi a funcţionarilor publici – Radu Popescu
Relaţii publice – Rosemarie Haineş
Susţinerea raportului de practică

Semestrul V
Contencios administrativ – Ion Popescu
Etică şi transparenţă – Victor Alistar
Legistică Formală – Ioan Vida
Psihosociologia conducerii – Mihai Milca
Ştiinţa administraţiei publice – Cezar Manda
Tehnici şi metode ale adoptării deciziei administrative – Gheorghe Teodorof

Semestrul VI
Comunicare în administraţia publică – Rosemarie Haineş
Dezvoltare şi planificare urbană – Dragoş Dincă
Drept administrativ comparat – Crina Rădulescu
Management strategic – Dragoş Jaliu
Politici Publice Sectoriale – Luminiţa Gabriela Popescu
Proiect cercetare

UPDATE Din cauza unui virus a trebuit sa formatez calculatorul si am pierdut toate materialele din facultate. In consecinta va rog nu mai cereti grile sau alte materiale deoarece nu le mai am.

Cântece de munte – leapşă

Mergand pe munte am auzit foarte multe cantece. Unele cu şi despre munte altele de dragoste şi inimă albastră preluate de la cântăreţi consacraţi. Pentru fiecare dintre noi o melodie are o altă semnificaţie. Unele ne plac mai mult, altele mai puţin. Această leapşă se referă strict la cântece de munte şi exclude orice alte preluări. Sunt acceptate versuri de munte puse pe melodii consacrate cum este de exemplu cazul Imnului Blatiştilor ale cărui versuri sunt puse pe melodia lui Alifantis „Trăiască România”. Cei care sunteţi autori de versuri sau de melodii şi care intraţi în aceast joc vă rog excludeţi producţia proprie. lăsaţi-i pe alţii să vă aprecieze munca.
În ce constă leapşa: postaţi 3 cântece de munte care vă plac cel mai mult. Trebuie postate atât versuri cât şi melodia (asta în cazul în care găsiţi înregistrări pe net)

Cele 3 pe care le voi pune eu sunt printre primele cântece auzite şi învăţate pe munte:

Imnul Prieteniei

R:
Noi credem în prietenie
Noi credem într-un gând curat
Şi-odat’ cu noi o lume ştie
La munte totu-i minunat.

Printre munţi şi printre creste
Ne-am adunat ca-ntr-o poveste
La sfârşit de săptămână
Să urcăm cu voie bună.

Chiar de suntem dintre dealuri
Din Sibiu sau alt oraş
Muntele ni-i idealul
La urcuş suntem fruntaşi.

Mai chiulim şi de la şcoală
De acasă mai fugim
Nu vrem să lipsim din trupă
Pe toţi să-i dezamăgim.

N-am venit pentru trofee
Nici insigne ce scânteie
Vrem să-ntindem prietenia
Peste toată România.


roza vanturilor – Imnul PrietenieiAsculta mai multe audio Muzica

Imnul blatiştilor

De la mosii nostri noi am invatat
Cand mergem la munte sa mergem pe blat
Fiindca mosu’ nostru si-a-nvatat urmasul
Cand merge cu trenul sa mearga cu nasul.

R:
Traiasca-n libertate
Si liniste blatistii
Traiasca viata-n munte
Traiasca alpinistii.

Cand muntele ne-aduna cu vraja si scantei
Cum seara isi aduna o closca puii ei
Plecam fara de-o grija si fara de-un habar
Cu rucsacul in spate si vant in buzunar.

Nu blatul nu se face cu-n las si cu-n fricos
Nu trebuie sa tremuri cand nasul e fioros
Caci imblanzit se lasa ca leul de dresor
Cand isi primeste plata din partea tuturor

Cand soarele sperantei ne lumineaza fata
Avem credinta-n munte si-ncredere in viata
Stomacul cere hrana si noi ii dam ozon
Mai tare ni-i vointa ca stalpul de beton

Cand trenul ne alinta cu zgomote de roti
Ne veselim si sigur acelasi gand e in toti
Dorim sa fie soare si cerul fara nori
Sa mearga trenul iute fara supra control

Iar de ne-nfrunta nasul, cu nasul ne vom bate
Ne facem loc prin lume miscand rapid din coate
Aici ne este locul in oricare vagon
Mai tare ni-i vointa ca stalpul de beton

Suntem de e nevoie lipsiti de buletin
Cand nasului ii pare totalul prea putin
In buzunar noi banii degeaba-i cautam
De-aceea chiar din gara pe nas il cautam

Constiinta ne lipseste numai la CFR
Fiindca irezistibil ne-atrage muntele
Avem contract pe viata si vrem sa-l respectam
In lupta cu controlul batuti noi nu ne dam.

Nu creada cabanierii ca suntem milionari
Fiindca tinuta noastra nu e de pantofari
Cu nasul ne-ntelegem la munte cand venim
La fel si la cabana pe blat vrem sa dormim.

Dor de ducă

Când pe lume am venit
O zână mi-a poruncit
Să n-am linişte nici pace
Până n-oi găsi ce-ţi place
S-am în mine dor de ducă
Ast-a fost a ei poruncă.

Încă din copilărie
Hoinăream desculţ prin glie
M-ascundeam în lan de grâu
Şi mă bălăceam în râu
Mi-am amintit de-a ei poruncă
Şi-am plecat grăbit prin luncă

Şi-am ajuns la-ntinsa mare
Unde soarele răsare
Pescăruşii în zbor ţipau
Gândurile-mi răvăşeau
Totul răscolea în mine
Şi-am plecat spre largi coline.

Viscolul mi-alintă faţa
Doamne ce frumoasă-i viaţa
Gerul ce pătrunde-n mine
Sângele ce-mi curge-n vine
Ploaia care-mi intră-n oase
Hainele de vânt sunt roase.

Hoinărind prin munţi hai-hui
Nu duc dorul nimănui
El mi-e soră, el mi-e frate
De munte nu m-aş desparte
Aici aş vrea să trăiesc
Doamne cât îl mai iubesc.

Drumeţule să n-ai frică
Muntele nu-ţi poartă pică
Apele nu-i tulbura
Pădurea nu i-o tăia
Ascultă de-al meu îndemn
Că te-ajunge greu blestem.

Chiar când e cuprins de ură
Şi pe nimeni nu îndură
Biciuindu-şi stânca-n vânt
Culcând brazii la pământ
De-o pornesc în sus voios
Mă priveşte mânios

Ţine trăsnetul în mână
Pe buze are furtună
Dar priveşte-n ochii mei
Şi nu vede teamă-n ei
Şi-mi zâmbeşte bucuros
Te-am iertat căci eşti voios

R:
Dor de ducă, dor de ducă
Unde dracu să mă ducă
Piscuri se înalţă-n zare
Mândre strălucesc în soare
Şi semeţe mă îndeamnă
Ia poteca spre cabană.

Leapsa merge la C. D. Mitroi, Artistu’, Fănel, Harry, iYli, Plopu’, Nuţa şi Tică

Trafic comparat

trafic de Bucureşti

Până prin toamnă am mers aproape zilnic vu maşina la serviciu.Era plăcut să ai aer condiţionat, să nu te plouă, să nu stai să aştepţi ca prostu’ în staţie un mijloc de transportcomunal care refuză să îşi facă apariţia. Dimineaţă, pe la 8 şi ceva traficul e destul de lejer între Floreasca şi Cotroceni aşa că în 30-35 de minute făceam cei aprox. 5,5 km. Seara, la întoarcere, cu puţin noroc, cam tot atât. Dar dacă aveam (ne)şansa unui dop puteam să fac şi 2 ore. Iar tot acest confort al plimbării cu maşina mă costa cam 300 de roni pe lună. Dar m-am săturat de jecmăneala celor care se ocupă cu petroale, care atunci când era 150$ barilul vindeau litrul de benzină cu 3 lei şi câţiva bănuţi iar acum când preţul petrolului a scăzut la cca. 70$/baril, benzina e aproape 5 lei. Şi în consecinţă am făcut „reduceri de cheltuieli bugetare”
Adică am trecut la RATB. În funcţie de cât aştept prin staţiile de autobuz, drumul până la serviciu durează între 40 şi 60 de minute. Diferenţa nu este foarte mare decât la „scor”: cu 50 de lei ai abonament pe toate liniile RATB şi dacă mai pui 25 ai şi acces la metrou pentru o lună. Mai e diferenţă şi la confort. Poţi să ai norocul să îţi vină un otobus cu aer condiţionat. Dar dacă maşinuţa comunală e dotată şi cu unul (sau mai mulţi) melteni care vor să meargă cu geamul deschis ai dat de ea. De belea. Ca să nu mai spun că sunt şi unii şoferi care ca să consume mai puţin şi să îşi poată trage (fura) nişte motorină pentru acasă bagă scuza că aerul nu funcţioneşte şi îl ţin închis. Şi în atare situaţiune, sau dacă căruţa nu e dotată, sau dacă prin ea e aciuat un nespălat cu cincinalul atunci deschizi geamurile pentru răcorire şi/sau aerisire pe bază de corent. Dar uneori nici aiasta nu se poate. Pentru că se găsesc niscaiva matusalemici sau chiar şi tineri care fac scandal că îi trage curentul (la cur şi le iese căcatul pe gură) şi că să închizi geamurili.
Şi pentru că criza excelent, mirific chiar, gestionată de iubiţii şi mult stimaţii noştri conducători nu încetează să ne umple de … respect am încercat să renunţ pentru câteva luni şi la transportul în comun şi să trec la transportul pe 2 roţi. Mai iexact cu bicla. Un mijloc de locomoţie excelent mai ales că ajută şi la reducerea şuncilor acumulate din lipsă de activitate munţomană. Timpul de acces la „uzină” şi înapoi la hogeac este în jur de 30-45 de minute în funcţie de stopuri. Dimineaţa este recomandată evitarea consumului excesiv de calorii prin pedalare rapidă deoarece produce transpiraţie ce dăunează grav sănătăţii simţului olfactiv al colegilor. Având în vedere că cel puţin în Bucureşti, pistele pentru

Bicicliştii

biciclete (alea puţine câte sunt) au fost făcute pe trotuare, deduc că bicicliştii pe carosabil printre maşinuţe. Problemele apar când unii se uşurează de conservele pe care le chilotează pe trotuar blocându-l complet, obligând biclarii şi pietonarii să facă trafic pe strase. Şi alţi conservari indignaţi de impertinenţii participanţi la trafic cu 2 roţi sau deloc, claxonează de zor şi se bagă mai-mai să dea peste ei. Probleme ridică şi babele şi moşii care merg în zig-zag de parcă ar fi beţi. Sau poate chiar sunt. Şi mai sunt enervante şi bordurile care nu au fost aduse la acelaşi nivel cu strada. Din păcate nu am mers decât o zi cu bicicleta la serviciu pentru mi-a fost furată din scara blocului. Dar asta e altă poveste.

Şi ca să închei comparaţia trebuie să mai menţionez că a fost inventat mersul pe jos. Acu ceva vreme, sătul să mai aştept în ploaie/lapoviţă un troleu am început un slalom printre bălţi şi am plecat pe jos. Am ajuns la gară unde staţia era plină iar autobelu’ spre casă nu se zărea nicăieri. Aşa că mi-am continuat cursa cu obstacole şi am terminat de parcurs traseul dintre cotroceni şi Floreasca în aprox. 45-50 de minute. Ştiu! Ar trebui să merg pe jos. Că doar face piciorul frumos. Dar sunt la ora sexuală: mă fute o leneeeee!

Lupul moralist si diaspora

M-am cam saturat de cei din diaspora. De ce? Pentru ca fac pe lupul moralist. Smecheri de cartier care pana mai ieri stateau la colt de strada cu mana-n organe si injurau si scuipau acum fac pe puritanii si se arata scarbiti de compatriotii lor care fac ce faceau si ei pana mai ieri.
Oameni ca odata stabiliti in afara granitelor  brusc devin cei mai destepti, detinatorii adevarului absolut si care nu fac decat sa denigreze tara de bastina, pentru ca Romania si tot ce tine de ea sunt de cacat.
Ca si in sport, e usor sa vorbesti de pe margine. E usor sa stai in tribuna si sa il injuri pe x ca de ce nu a dat gol sau de ce nu a pasat la y care era liber. Cam asta fac si cei din diaspora romaneasca. Nu toti, dar marea majoritate. Injura institutile statului ca de ce nu fac una sau alta, ne injura pe noi ca nu ne implicam mai mult si spun ca avem o mentalitate de tot rahatul. De parca ei s-au implicat atunci cand erau in tara. Taceau malc si mergeau pe burta. Daca sunt asa de destepti si de viteji de ce nu se intorc in tara sa aduca schimbarea pe care o clameaza atat. „Dupa razboi, multi viteji se-arata”.

„Vingt ans après” (2)

Elucubraţii: „Vingt ans après”

Cea mai mare „greseala” savarsita in decembrie ’89 a fost simulacrul de proces si omorarea lui Ceausescu. Nu este admisibil, cand toate democratiile europene abrogasera deja pedeapsa cu moartea, sa iti incepi drumul spre ele cu o astfel de executie. Dar probabil ca sotii Ceausescu au murit, ca si multi dintre cei morti in piete sau pe strazi, pentru ca sa li se inchida gura. Normal ar fi fost sa fie arestati si sa aiba parte de un proces corect, de preferat la Haga.
In anii de inceput ai vietii democratice din Romania, Iliescu si ai lui au folosit cu succes sintagma „dezbina si cucereste”. Daca imi aduc bine aminte erau la un moment dat cam 80 de partide. Orice incercare de a forma un partid puternic care sa tina piept PSD-ului de astazi era sortida esecului. Impotriva partidelor istorice si nu numai se lansau atacuri si critici fara a se propune nimic in schimb. Liderilor opozitiei li se promiteau averi daca scindau partidele in diferite aripi si factiuni, mitingurile erau sparte de contramanifestatii ale „simpatizantilor” puterii.
Sau facut multe greseli, intentionate sau nu. FSN, fara a-si trada originile (PCR), a devenit mai intai principalul partid de stanga ca acum sa ramana singurul. Spun singurul pentru ca PUR PC nu conteaza.
Au trecut de atunci 20 de ani. M-as fi asteptat ca frica de comunism sa fi disparut. Avem generatii care stiu despre comunism doar din povestile parintilor si bunicilor. Asa cum si noi, la randul nostru, stim de regalitate, nazisti, legionari, razboi, lagare de concentrare din povestile parintilor si bunicilor nostri. Si cu toate astea vad tineri de cel mult 20-25 de ani iesind in strada de Ziua Nationala sa strige jos comunismul. Si asta fara nici o logica, deoarece atunci cand vrei sa dai jos pe cineva inseamna ca respectivul este la putere dar ei striga impotriva PSD-ului care este in opozitie. Vad oameni de toate varstele care, dupa 20 de ani de libertate, inca nu au invatat sa construiasca, sa gandeasca pozitiv. Se duc campanii electorale construite pe atacuri la persoana candidatului advers sau a celor care il sustin. Refuz sa votez negativ. Vreau ca cei care candideaza, indiferent pentru ce functie, sa vina cu propuneri de programe si proiecte, cu propuneri de oameni. In Marea Britanie, partidul care este in opozitie la primul congres dupa alegeri isi desemneaza viitori ministri pentru un guvern din umbra si care construiesc astfel de programe si de proiecte pentru cazul in care daca castiga alegerile urmatoare sa poata trege direct la treaba. Iar pe fiecare problema in parte vorbeste doar cel care daca ar fi fost la putere ar fi fost ministru pe acel domeniu. M-am saturat sa mi se arunce in fata stafia comunismului sau spectrul dezastrului de catre uni sau altii dintre candidati. Pe principiul acestei frici istorice ar trebui sa intrerupem orice legatura si cu italienii (sunt urmasii Romei care a distrus Dacia) turcii (ne-au atacat de atatea ori), mongolii (iau trimis pe actualii unguri pe capu nostru), indienii (de la ei ii avem pe gipsy), Austria si Ungaria (Imperiul Austro-Ungar a ocupat Transilvania), Germania etc. Oare cand vom invata sa ne acceptam istoria, cu bune si cu rele, si sa mergem mai departe fara sa mai acuzam „greaua mostenire”?

„Vingt ans après”

A mai rămas mai puţin de 1 lună până la împlinirea a 20 de la revoluţia lovitura de stat din România.
Înainte de evenimentele din decmbrie ’89 pe holurile A.S.E.-ului unde lucra tatăl meu în acea perioadă toată lumea era conştientă că se pregăteşte ceva şi toţi şopteau că Ion Iliescu va fi cel care îl va înlocui pe Nicolae Ceauşescu în fruntea P.C.R. şi implicit va conduce şi ţara.
Decembrie 1989. Eu nu am făcut armata dar am vorbit cu alţii care au facut-o şi din câte am înţeles un glonţ de AKM trece prin 10 persoane şi îl răneşte mortal pe al 11-lea. În aceste condiţii dacă armata trăgea în plin în manifestanţi nu am fi avut 1000 şi ceva de morţi în toată ţara aşa sa întâmplat ci câteva zeci sau poate chiar sute de mii de morţi. Atunci a murit cine „trebuia” deoarece probabil ştia mult prea multe plus „victimele colaterale” aşa cum sunt numite de structurile militare. Apărut ca din întâmplare în miezul evenimentelor Ion Iliescu formează CFSN (care mai apoi va deveni FSN) şi anunţă că acesta „va fi doar un organism de conducere provizoriu si nu va participa la nici un proces electoral.”
Pe 28 ianuarie 1990 Ion Iliescu şi FSN se răzgândesc în privinţa participării la alegeri şi fac primul mare rău României dând startul la răzgândiri, schimbări de opinii şi la turismul între partide pentru ciolan. Acest anunţ a fost şi cel care a dus la fenomenul „Piaţa Universităţii” şi apoi la mineriade.
În 11 martie 1990 la Timişoara este adoptată celebra Proclamaţie al cărei punct 8 va deveni unul din principalele obiective ale manifestanţilor de la Universitate.
Folosind propaganda pe toate mijloacele media în cel mai pur stil comunist, cunoscut bine de Iliescu, de denigrare a partidelor istorice şi mai ales a liderilor acestora FSN câştigă fără probleme primele alegeri „libere” organizate în Duminica Orbului pe 20 mai 1990.
Din punct de vedere economic s-au făcut multe greşeli în acea periaodă. În loc să se investească masiv în infrastructură s-au cumpărat din import bomboane, sugiucuri şi alte nimicuri pe care tot şmecherii momentului, adică foştii securişti şi/sau activişti de partid, le-au vândut. La fel sa întâmplat şi cu ajutoarele din străinătate care în loc să ajungă la oamenii nevoiaşi au ajuns în consignaţii. O altă greşeală imensă a fost creşterea fără acoperire economică a salariilor. Aşa cum gândeam atunci şi îmi menţin şi astăzi aceeaşi părere, în loc să se mărească salariile trebuia să se stimuleze munca suplimentară. Dacă vrei să câştigi mai mult, munceşti mai mult. Un exemplu pueril pe care îl dădeam atunci era că dacă un muncitor are de făcut 100 de capace pe zi pentru un salariu de 1000 de lei pe lună şi vrea un salariu mai mare să facă 200 de capace pe zi la aceaşi calitate şi să primească 2000 de lei pe lună. Se spune că cine nu îşi cunoaşte istoria e obligat să o repete. În China când au venit comuniştii pe foştii patroni iau făcut directori iar afacerile trebuiau să meargă la fel de bine ca până atunci. În România comuniştii au umplut închisorile cu foştii patroni şi boieri/chiaburi iar directori la respectivele afceri au adus membri de partid care habar nu aveau cu ce se mănâncă o afacere, de unde să îşi ia materie primă mai ieftină dar totuşi de calitate, unde să vândă etc. Acelaşi lucru sa întâmplat şi în ’90. Toţi directorii de fabrici şi uzine, care de bine de rău aveau nişte relaţii în piaţă au fost daţi jos şi au fost puşi oameni de bază ai partidului de guvernământ care sub sloganul „Nu ne vindem ţara” o făceau cadou în „locaţie de gestiune” celor faţă de care aveau oareşcare datorii.

Surse: http://bataiosu.wordpress.com, http://energienaturala.wordpress.com, http://ro.wikipedia.org, http://ro.wikisource.org.

Cum iesim din ce-am intrat?

Cum ieşim din ce-am intrat?
de Cosmin Alexandru
Politica e o meserie. Ca în orice altă meserie, te duci la serviciu, faci ceva şi apoi te uiţi să vezi ce-a ieşit. Dacă tot timpul ţi se spune că a ieşit prost, şi asta în principal din cauză că tu eşti în neregulă, şansele să dezvolţi o atitudine pozitivă faţă de ce faci sau faţă de cei pentru care faci sunt minime. Practic, sunt zero.
Am intrat într-un cerc vicios. Pe măsură ce ne înjurăm mai tare politicienii, câştigă teren politicieni mai demni de înjurat.
Să ne gândim pentru o clipă fiecare la noi înşine: cum ne-am simţi să ne ducem în fiecare zi la un job la care să putem paria dinainte că, aproape orice am face, clienţii noştri vor fi nemulţumiţi, ne vor apostrofa şi ne vor condamna public? Cam cu ce tragere de inimă ne-am trezi dimineaţa şi cu ce respect de sine am adormi noaptea?
Şi atunci, cam ce fel de oameni se pot înhăma, cu şanse, la o carieră politică în România de azi? În acest moment, îmi pare că principala calitate care se cere de la un politician român e să fie cât mai imun la critici. Or, ca să poţi să nu-ţi pese de ce părere au ceilalţi despre tine, trebuie să fii orientat exclusiv către interesul tău personal sau al găştii care te ţine în braţe. În felul ăsta cercul se închide şi profeţia se împlineşte – politicienii sunt corupţi, nesimţiţi şi nu îi reprezintă pe cei care votează. Nu cumva însă felul lor de a fi e în mare măsură tocmai rezultatul felului în care noi, cei din afara ei, tratăm nediscriminat clasa politică?
Simt o întrebare legitimă lângă ureche: „Şi ce-ai vrea, să-i lăudăm?“. Nu, n-aş vrea să-i lăudăm. Pe toţi.
Dar n-aş vrea nici să-i criticăm. Pe toţi, tot timpul. Nu pot să nu plec de la premisa că există, între politicienii români, şi unii care sunt frecventabili şi care, din când în când, mai fac şi lucruri bune. Pe ei cred că ne-ar ajuta să îi apreciem mai mult, mai curajos, mai apăsat, în spaţiul public românesc. Pentru ca şi ei, şi alţii ca ei să aibă un interes în a face lucruri bune, bune în accepţiunea celor pentru care sunt făcute. Să simtă în mod explicit că merită efortul, că se aleg cu ceva important dacă se comportă într-un fel mai bun decât alţii.
Ştiu că aprecierea aproapelui nu e un obicei larg răspândit în societatea româ­nească. Ca să fiu şi mai tranşant, e atât de puţin răspândit, încât, atunci când apare, e privit mai degrabă cu suspiciunea unor motivaţii oculte. Dar, totuşi, trebuie început de undeva.
În mediul de business există studii documentate care demonstrează că, pentru a fi constructiv, adică pentru a ajuta o persoană să progreseze, să devină mai bună în ceea ce face, feedback-ul pe care ea îl primeşte de la altcineva trebuie să fie într-un raport de 1 la 3 până la 1 la 5 între remarcele negative şi cele pozitive. Adică mult mai multe pozitive decât negative.
Ăsta e un raport foarte contracultural pentru România. De neconceput pentru mulţi. Pentru că cei mai mulţi creştem, de mici, cu un raport invers. Care ne şi „ajută“ să creştem invers. În loc să acumulăm din ce în ce mai multă încredere în noi, dezvoltăm din ce în ce mai multă neîncredere. În loc să deprindem bucuria de a îi aprecia pe alţii, dobândim dependenţa de a-i critica. Cu deplină bună intenţie, bineînţeles, facem asta în interesul lor, să-i ajutăm să-şi corecteze greşelile, să fie mai buni. Doar că rezultatul e tocmai pe dos. Cei asupra cărora ne revărsam cu insistenţă criticile bine intenţionate devin din ce în ce mai defensivi, mai agresivi, mai surzi la critici. Deci mai criticabili. Cercul vicios se închide iarăşi, fatidic.
Nu fac aici o pledoarie pentru laude nefondate, gratuite, pentru oricine, doar de dragul de a mima un raport optim. Spun doar că între deloc şi de tot e foarte mult loc. Pe care am putea să-l umplem cu opinii autentice, însă în ambele talere ale balanţei. Dacă binele e considerat normal, deci nu merită atenţie, iar răul trebuie semnalat perpetuu cu surle şi trâmbiţe, tuturor ne va fi doar din ce în ce mai rău.
Revenind la politică, înţeleg că propunerea poate suna aiurea pentru peisajul mass-media româneşti, dar îmi asum postura excentrică. Dacă aş lucra pentru o publicaţie, un radio, o televiziune şi aş vrea să fac ceva în plus pentru ţara asta, aş încerca un exerciţiu: la fiecare 5, 7 sau 10 relatări negative despre politicienii români, să dau şi una pozitivă. Vorbesc acum de acele vehicule mass-media în care alegerea inteligentă e posibilă, adică nu de acelea în care prostia e la putere sau de acelea în care atacurile comandate fac legea.
Iar aud o întrebare: „Şi de unde să dau o relatare pozitivă, dacă toţi fac numai porcării?“. Păi, ca să o dau trebuie să o găsesc. Ca să o găsesc, trebuie să o caut. Aşadar, trebuie să-mi pun perechea de ochi şi de urechi care se uită după lucruri bune. Ceea ce, cum ziceam mai devreme, nu-mi vine chiar natural, pentru că n-am crescut aşa şi nu sunt încurajat aşa. E nevoie să fac un efort, să vreau să văd şi lucurile bune, care sunt mai greu de observat decât cele rele, pentru că ele nu ies la fel de tare în evidenţă. Tocmai de aceea, odată găsite, ar trebui ajutate să iasă în evidenţă, ca să ne putem simţi şi noi un pic mai bine că avem în preajmă politicieni care fac pentru noi şi lucruri bune. Şi să-i facem şi pe ei, chiar dacă puţini la număr, să se simtă cât e cât apreciaţi, ca să îşi dorească şi alţii să continue alături de ei. Nu le-am face lor o favoare, ci nouă un mare serviciu.

Preluare din editia On-line a revistei 22.

Articolul il gasiti aici: http://www.revista22.ro/cum-ie351im-din-ce-am-intrat-6263.html

Gărduriada

În urmă cu 1 sau 2 ani la mine pe stradă s-au montat gărduleţe care să delimiteze trotuarul de spatiul verde şi să nu mai poată mârlanii să urce maşina pe trotuar până în boscheţi. Aseară, când am ajuns acasă de la serviciu, surpriza mare. Gărduleţul era scos şi începuseră să monteze altul. Oare domnul primar Chiliman vrea să înlocuiască borduriada lui Videanu cu gărduriada proprie? Ţara arde şi baba se piaptănă!