Istanbul 2022 [cum fu]

În anul 2020 am vrut să facem concediul în Turcia, la Istanbul și Antalia. A venit însă covidul cu stări de urgență și restricții de circulație care ne-a făcut să anulăm totul.

Vara aceasta, pentru că pandemia a luat o pauză, am reluat și noi planurile de călătorie. Am lăsat Antalia pentru altă dată și ne-am concentrat pe Istanbul.

Am plecat duminică 26 iunie, și ne-am întors duminica următoare pe 3 iulie și teoretic trebuia să avem escală atât la dus cât și la întors în Edirne. Până la urmă am renunțat la prima oprire și am făcut drumul dintr-o bucată. Bine, a ajutat și faptul că am găsit să rezervăm o noapte în plus la hotelul la care aveam deja rezervări. A fost bine deoarece ajungând la Istanbul duminică după amiază traficul a fost acceptabil: ca în București la oră de vârf. Însă spre deosebire de capitala României, în Turcia oricât e de aglomerat, se circulă.

Drumul spre Istanbul

Am plecat de acasă (Tei) pe la 6 dimineața, ne-am oprit pe drum să facem plinul și pe la 7 și un sfert eram la Ruse. La ora aia deja valurile de turiști care plecau spre Turcia sau Grecia trecuseră. Am stat cel mult 15-20 minute pentru taxa de pod (15 lei) și vamă. Vignieta bulgărească era luată de pe site-ul bgtooll, așa că nu am avut motive să rămânem prea mult în zonă.

Drumul a fost liber, fără prea multe radare (3-4), dar telefonul a avut draci în Bulgaria și cam la 10-15 minute se oprea. Asta însemna că nu puteam merge prea tare de frică să nu greșesc traseul sau să nu fie un radar exact în perioada în care trebuia repornit telefonul. A fost pentru prima dată când am pățit așa ceva.

În jurul prânzului am ajuns la granița bulgaro-turcă. În fața noastră era o singură mașină și toate formalitățile au durat mai puțin de 5 minute. Conform indicațiilor de pe net, ne-am oprit la prima benzinărie pentru a lua HGS-ul, dar ghinion: am nimerit la câteva minute după ce închiseseră pentru pauza de masă. Am plecat mai departe și am tras pe dreapta chiar înainte de porțile de intrare pe autostradă. Am traversat și fiind prima dată cu mașina în Turcia, la ghișeul respectiv a trebuit să completez un formular. Noroc că mai erau și alții care știau ce trebuie completat și unde, deoarece formularul era doar în turcă. Am predat formularul completat împreună cu actele mașinii și îmi spune: „150! OK?” în răspund că e OK, îi dau banii și îmi dă vignieta galbenă, o factură și actele. Abia în mașimă, se uită soția pe factură și vede că de fapt ce am plătit eu costa doar 130 lire. 20 au fost șpaga lui pe care o primea de la toată lumea căci pe toți de la coadă îi abordase la fel și nici unul nu a protestat.

Cu „cruise control”, pe banda din mijloc a autostrăzii restul drumului până la Istanbul a fost o plăcere. Aplicația Waze s-a achitat cu succes de sarcini până aproape de podul Galata. Aici s-a încurcat și în loc să ne ducă la hotel pe unde trebuia ne-a dus într-un punct de unde ar fi trebuit să traversăm cu mașina parcul Gülhane. Am întors și iarăși în loc să mă pună să fac stânga pe unde trebuia (Ankara Cd.) m-a dus în dreapta pe podul Galata. La semaforul de după pod, am închis Waze și am deschis Google Maps (aveam harta descărcată pe telefon de acasă). Așa am reușit să revin, să trec iar podul Galata și să ajung la hotelul Miss Istanbul unde aveam rezervarea.

26 iunie – prima seară în Istanbul

După ce ne-am odihnit nițel în cameră, am ieșit să mâncăm. Văzusem în zona gării, pe bulevardul Ankara foarte multe localuri și am vrut să ajungem acolo. Teoretic e aproape. Practic, pentru noi care abia ajunsesem nu a mai fost așa aproape. Am plecat la plimbare și în loc să mergem pe unde trebuia, am intrat în parcul Gulhane din care am ieșit pe bulevardul Kennedy, fix pe unde voia să ne ducă Waze-ul la hotel. Obosiți și flămânzi am pornit prin soare să ajungem la intersecția cu Ankara. Din mașină, chiar dacă e aglomerație, distanța pare mai mică.

Am fost să mâncăm la Maranda Doner pe str. Hamidiye. A fost bun, dar nu ceva deosebit. Apoi am mers iar la hotel, dar de data asta am dibuit drumul scurt. Am stat nițel să se așeze mâncarea și pe înserat am plecat din nou. Am mers să vedem parcul ce desparte Sfânta Sofia de Moscheea Albastră și evident cele două moschei pe dinafară. Era cam 20,30 când am ajuns, iar la Agia Sofia era o coadă mică și încă se intra. Noi am amânat intrarea pentru altă zi, am făcut câteva poze și ne-am plimbat pe străzi. După cca două ore am revenit în cameră și am adormit toți trei foarte repede.

27 iunie

După un mic dejun copios la hotel am purces la plimbare. Primul obiectiv a fost Sfânta Sofia, dar era deja coada prea mare așa că am mers la Moscheea Albastră. Din păcate era în renovare și nu am putut să îi admirăm interiorul în toată splendoarea. A fost frumos, iar la ieșire am descoperit și „copacul vieții”.

Pașii ne-au purtat mai departe spre Coloana lui Constantin, în moscheea Nuruosmaniye, prin Marele Bazar și apoi Moscheea Suleymaniye. De aici am coborât spre Eminonu unde am mâncat niște plăcinte (borek) foarte bune și mațe fripte (Kokoreç) delicioase. În drum spre „casă” ne-am aprit să ne facem siesta cu o narghilea și o cafea la cârciuma „Arcul lui Constantin”.

După ce ne-am odihnit puțin am pornit iar hai-hui. Cu o zi înainte, când am trecut cu mașina podul Galata, am recunoscut pe partea cealaltă o stradă pe care avuseseră loc filmări pentru Asia Express, așa că ne-am dus să o vedem mai bine. Am revenit apoi pe partea noastră a golfului Cornul de Aur și ne-am dus să vizităm bazarul Egiptean și la plecare am mâncat la Șehzade, poate cel mai bun kebap din acest sejur pe malul Bosforului. Am încheiat ziua cu o plimbare prin parcul Gulhane.

28 iunie – Hagia Sofia, Istiklal Cd., turnul Galata

Dimineață am fost să vedem Hagia Sofia. Când am ajuns noi era deja o coadă mare, dar nu mai puteam amâna așa că am rămas să așteptăm. Suntem în concediu și nu ne place să ne trezim prea devreme. Facem asta în toate celelalte zile când trebuie să mergem la serviciu. Ne-am așezat la coadă, ne-am luat înghețată și ne așteptam să dureze câteva ore până intrăm. Spre surprinderea noastră, coada turcească nu seamănă cu cea românească: în cel mult jumătate de oră am intrat. Chiar dacă de ceva vreme a devenit moschee, din fericire simbolurile creștine din interior nu au fost șterse. Încă!

După ce am cumpărat IstanbulKart am luat tramvaiul 1 spre Eminonu și am coborât la prima stație după podul Galata. De acolo am luat funicularul până la bd. Istiklal, o arteră dedicată cumpărăturilor. O stradă aprope pietonală plină de magazine pe ambele părți. Ca să nu facem zig-zag am mers pe partea stângă, urmând să ne întoarcem pe partea cealaltă.

Pe la jumătate am intrat în Demiroren Istiklal Mall să vedem cum sunt fast food-urile cu mâncare turcească. A fost bună, dar nu strălucită. Când voi mai ajunge în Turcia voi vrea să încerc lahmacun și din altă parte. Ne-am continuat periplul până în piața Taksim, unde am vizitat și moscheea cu același nume. La întoarcere am intrat și în biserica catolică Sf. Antoniu.

Când am ajuns înapoi la funicular am decis să coborâm pe jos în speranța că vom putea urca în turnul Galata. La casa de bilete (130 TL/persoană – se poate plăti cu cardul) am avut două persoane în fața noastră. Ne-am mutat apoi la coada pentru intrarea în turn, care era mult mai mare. După ce am admirat minunata panoramă a orașului din vârful turnului am continuat coborârea și am traversat iar podul Galata.

Pentru că cineva ne recomandase un restaurant în partea asiatică (Kadikoy) am luat feribotul și ne-am dus să mâncăm de seară. Nu mai știu ce am mâncat, dar știu că ne-a plăcut.

29 iunie – MiniaTurk

Această dimineață a fost dedicată unei plimbări prin toată Turcia: MiniaTurk park. Și aici am putut plăti cu cardul, iar biletul a fost 90 TL de persoană. Ne-a plăcut foarte tare parcul, dar a avut totuși un inconvenient: nu are copaci ceea ce înseamnă că nu prea ai unde să te adăpostești de soare. Până acolo se ajunge cu un autobuz de la Eminonu.

Am mâncat de prânz la o locantă din apropierea bazarului Egiptean și pe urmă am cutreierat pe străduțe.

Seara am luat iar ferryboat-ul spre Kadikoy deoarece cu zi înainte văzusem două locuri unde aveau kumpir, cartofi copți umpluți. Noroc că am întrebat când e ultimul vapor de întoarcere căci altfel riscam să rămânem pe acolo. Inițial ne gândeam să mâncăm acolo, dar pentru că eram presați de timp a trebuit să îi luăm la pachet. Cu această ocazie am putut admira un apus superb și luminile orașului la lăsarea întunericului.

30 iunie

Nu puteam petrece atâtea zile pe malul mării fără stăm la plajă și fără să ne bălăcim în mare. Pentru că Istanbulul nu are plaje, am luat trenul și apoi un vaporaș până la Insulele Prințului, mai exact pe insula Büyükada. Deoarece nu am știut că trebuie să validăm IstanbulKart la coborârea din tren, ne-a costat mai mult decât trebuia, dar a meritat plimbarea. De pe insulă am luat un vapor direct spre Eminonu. Partea proastă a fost că acest vapor (care era ultimul în acea seară) nu se putea plăti cu cardul. Doar cash. Am găsit totuși un bancomat în apropiere de unde am retras (cu comisioanele aferente) și am putut pleca de pe insulă.

1 iulie

Dimineața am petrecut-o la shopping pentru rahat, condimente, aur, suveniruri, cadouri etc. în bazarul de condimente și în marele bazar. La prânz am mâncat la Mevlana un Testi Kebap. Prezentarea este spectaculoasă, cu acel vas de lut care arde și e spart în fața ta, dar gustul nu a fost la fel de spectaculos.

După masă am trecut pe la hotel să lăsăm cumpărăturile și am ieșit la plimbare plimbare până la Topkapî, apoi ne-am adăpostit de ploaie la Fântâna Sultan Ahmed III și am coborât pe malul mării.

2 iulie: Istanbul – Edirne

Dimineață ne-am luat jucăriile și am plecat. Mai rămâneam noi, dar … atât s-a putut. Vom reveni cu mare drag. Ne-am oprit în Edirne. Aveam cazare la hotelul Stay Inn Edirne. În principiu, un hotel OK, curat, liniștit, cu o curticică mică pentru parcare (4-5 mașini), destul de aproape de centru. Marele inconvenient a fost că nu avea frigirer în cameră. După ce ne-am cazat ne-am dus la Erasta Mall să mâncăm. Ne era prea foame ca să mai căutăm un restaurant și eram siguri că la mall găsim ceva de mâncare. După masă am dus mașina la hotel și am plecat să colindăm orașul: moscheea Selimiye, bazar, am mai cumpărat niște rahat, baclavale și alte dulcegării. Am mâncat de seară la o terasă și ne-am retras în cameră.

3 iulie – drumnul spre casă

Din Edirne am ajuns imediat la vamă. La venire am scăpat de taxa pentru dezinsecția mașinii, dar acum a trebuit să plătim 70 TL. În rest nu au fost probleme și nici coadă.

De data aceasta telefonul nu a mai făcut figuri și am putut merge fără probleme prin Bulgaristan. Totuși nu am apăsat prea tare pe accelerație ca să pot să arunc și eu câte o privire la peisaje. La Ruse am plătit taxa de pod cu cardul.

Sfaturi

Înarmați cu informații de acasă, ne-am dus să cumpărăm IstanbulKart, care după cum știam noi trebuia să coste 20 de lire. Am încercat la mai multe automate și de fiecare dată ne respingea bancnotele. Până la urmă ne-a explicat cineva că pentru emitere trebuie o bancnotă de 50 lire. Tot legat de acest card, dacă vreți să aveți prețuri mai bune pentru fiecare călătorie, trebuie să aveți fiecare dintre voi propriul card. Dacă mergeți cu metroul/trenul căutați în stațiile unde coborâți niște aparate precum cele de validare de la intrarea în stație și validați terminarea călătoriei. Veți primi o parte din banii plătiți pentru călătorie înapoi.

Pentru plăți și retrageri de la bancomat am folosit cardul Revolut. Am retras fără comisioane de la bancomatele Ziraat și HalkBank.