Către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1992

MEMORIU

Subsemnata Jeanne Lutic, realizatoare de emisiuni la Radiodifuziunea Română, secţia franceză, REPS, mă aflam în Radio în zilele de 22-25 decembrie 1989 şi îmi permit să vă reamintesc în rândurile ce urmează cum s-au petrecut lucrurile şi care a fost participarea mea la desfăşurarea activităţii din acele zile, în secţia franceză.

În ziua de 22 decembrie 1989, eram de serviciu la Radio dimineaţa, adică între orele 10-18. Din ajun văzusem pe curajoşii tineri din Piaţa Romană strigând „Jos Ceauşescu” în faţa forţelor de represiune înarmate cu scuturi, bastoane şi căşti. Le admirasem curajul, dar nu îndrăznisem să rămân cu ei.

Pe la orele 11,30 dimineaţa în timp ce ne întrebam, împreună cu colegii de la Radio, ce se va întâmpla, a sosit un telefon de la cineva care locuia în apropierea bulevardului Magheru: „A început!” Toată lumea a înţeles ce anume. Eram emoţionaţi şi bucuroşi, dar ne temeam de reacţia armatei şi securităţii. După un timp a început a se auzi dinspre Ştirbei Vodă un uruit greu. Erau tancurile, multe tancuri care se îndreptau spre Piaţa Palatului. Ştirile nu veneau pe telescriptoare ci din om în om, de la colegii din oraş. Ceauşescu fusese huiduit. Manifestanţii asaltau clădirea CC al PCR. Am schimbat din mers emisiunea de prânz şi am anunţat vestea. După scurt timp am auzit zgomot de helicoptere, am sărit la geamuri şi am văzut trecând helicopterul alb deasupra radio-ului, însoţit de alte două. Apoi am auzit că manifestanţii se îndreptau spre Televiziune şi spre Radio. Pe la orele 14-15 am auzit mai întâi o larmă îndepărtată, apoi un zgomot de voci tot mai apropiat şi mai clar. Oamenii strigau „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e” şi „A căzut cizmarul!” După ce au scandat un timp lozinci diverse în faţa intrării principale, iar noi, redactorii, îi încurajam dinăuntru, manifestanţii au dorit să intre înăuntrul clădirii. Era firesc, dar după trecerea unei astfel de mulţimi prin studiouri nici o instalaţie nu ar mai fi putut funcţiona. Armata se pregătea să opună rezistenţă. Un grup de redactori, printre care eram şi eu, ne-am adunat în faţa biroului „prezentării programelor” şi am propus să fie primit un grup de 20-30 de manifestanţi şi să li se dea posibilitatea să vorbească la microfon, pentru ca marea masă să nu devasteze clădirea. Până a se lua o hotărâre câţiva redactori cunoscuţi de la Radio vacanţa şi de la emisiunile pentru tineret, precum şi un număr de operatori, crainici şi chiar personalităţi dinafară au ieşit pe bordura din afara geamului secţiei engleze pentru a vorbi celor de afară. Dialogul fusese dealtfel stabilit de acum pe geamuri. Au ieşit să vorbească Paul Grigoriu, Marian Bistriceanu, Andi Antimia şi alţii, iar din afară a venit Ana Blandiana care locuia în vecinătate. După ce au fost invitaţi la microfon un număr de manifestanţi, am insistat din nou la serviciul „Prezentare” pentru a fi scoase afară boxe, deoarece mulţimea nu avea aparate de radio şi trebuia să i se dea posibilitatea de a se convinge că delegaţii ei se adresează într-adevăr în direct întregii ţări.

După amiază, majoritatea redactorilor au plecat. Eu am rămas în radio împreună cu un grup de colegi dintre care Andrei Magheru, Paul Grigoriu, Dan Dumitrescu și Rodica Simionică de la secția franceză. Spre seară a început să se tragă de pe clădiri învecinate și ni s-a recomandat să eliberăm birourile cu geamuri la stradă de la etajul I. Ne-am retras cu toții la secția externă REPS, la etajul II. Mai erau acolo Titus Irimie, Marian Bistriceanu, Ioana Nițescu, Marilena Gheciu, două colege dactilografe și alte persoane. Se trăgea dinspre sediul ITB de la intersecția străzii Nuferilor (Berthelot) cu Berzei și dinspre clădirea Statului Major de pe Știrbei Vodă. De la ITB trăgeau lunetiști. Cu Statul Major fusese se pare o încurcătură, fiecare crezând că ceilalți sunt împotriva revoluției. În aripa C a clădirii radioului a fost rănit prin geam un cunoscut reporter și anume Ștefan Naciu. Au mai fost răniți și câțiva soldați. Pe stradă tancurile trăgeau în clădirile din care se presupunea că trăgeau teroriștii. Câteva clădiri învecinate au luat foc. Era înfiorător. În birourile noastre se instalaseră soldați cu mitraliere. Pentru a traversa culoarul trebuia spusă o parolă, altfel se trăgea. Spre orele 9 seara a fost prins un terorist care se prezentase la intrarea radioului cu o legitimație falsă. Avea se pare o colecție întreagă, pentru diferite instituții. A fost imobilizat și închis în cel de-al doilea birou al secției externe, unde a stat vreo câteva ore până ce comandanții au decis să-l ducă în altă parte. Nu se știe ce a devenit.

Pe la orele 1-3 dimineața (nu îmi amintesc exact) am participat la înregistrarea unui prim buletin poliglot pentru străinătate. Am mers cu un grup format din 5 persoane în cabina 17, iar pe culoar, după ce am spus de câteva ori parole, am fost sfătuiți să mergem aplecați pentru a nu fi nimeriți de vreun glonte tras din clădirile de pe strada Temișana. Pe culoare era întuneric beznă.

Când ne-am întors în secția externă, la etajul 2, tirul se întețise. Unii colegi trebuiseră să se ascundă după birouri pentru a nu risca să fie nimeriți. Fiecare dintre noi telefona acasă să mai afle vești de la familie și să-i liniștească pe cei de acasă. Atmosfera era deosebit de încărcată. Spre dimineață s-a mai difuzat un buletin poliglot pentru străinătate, la care am participat. În tot cursul zilei de 23 buletinele de știri pentru străinătate s-au difuzat în sistemul acesta și nu după programul normal pe limbi separate și în direcții precise, deoarece nu existau suficiente antene și lungimi de undă disponibile sau în stare de funcționare. În după amiaza zilei de 23 am plecat acasă.

În ziua de 24 am participat la primele emisiuni complexe libere de după revoluție. Este vorba desigur de emisiuni în limba franceză pe unde scurte. Pentru prima emisiune am scris un articol dedicat minunaților și curajoșilor tineri cărora le datorăm de fapt această răsturnare și libertatea de care ne bucurăm. Era primul articol necenzurat, fără viză, pe care îl citeam la microfon, așa cum îl scrisesem. Era deasemeni prima oară după mulți ani când aveam dreptul să ne spunem numele la microfon. În aceeași zi am luat un scurt interviu în limba franceză Anei Blandiana și i-am tradus două poezii interzise pentru emisiunea din 25 decembrie, primul Crăciun liber.

Cu timpul munca în Radio și-a reluat ritmul normal. Aveam însă în plus o libertate de acțiune și de exprimare pe care nu o mai cunoscusem și pe care sperăm să nu o mai pierdem.

Jeanne Lutic

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să îi dai un LIKE și să-l distribui pe reţelele sociale. De asemenea pentru a vedea și următoarele mele postări apreciază pagina de Facebook sau abonează-te la notificări. Mulțumesc!

elefant.ro
Comentează cu Facebook

Vlad Robert Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

1 comentariu

„Ale noaste sfinte cruci” de Costi Boșneag [mini recenzie] - Lutyk.ro · 4 ianuarie 2022 la 6:56 AM

[…] copilărie citeam cu mare plăcere romanele lui Jules Verne. După revoluție am descoperit un alt autor de romane istorice, Sven Hassel, și seria sa despre al doilea război […]

Lasă un răspuns

Avatar placeholder

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar