Creşte vârsta de pensionare

Citeam pe republica.ro un articol în care Claudiu Vuţă se plângea că o decizie de a creşte vârsta de pensionare ar însemna un furt legalizat. Deşi nu sunt analist economic ca domnia sa, îmi permit să nu fiu de acord cu această acuzaţie.

Istoria sistemului de pensii în România

În urmă cu mai bine de 125 de ani “drepturile” de asigurări sociale erau acordate prin statutele muncitoreşti și erau de fapt un sprijin mutual între salariați. Asigurările sociale au început să fie reglementate prin lege abia în 1895, când a apărut Legea minelor. Aceasta a dispus pentru prima dată înființarea unei case de pensii ce era finanțată din contribuțiile patronilor și angajaților. Trebuie menționat că acele pensii erau doar pentru invalizii și văduvele/orfanii din accidente de muncă. Nu exista pensionare pentru limită de vârstă.

Pensia pentru bătrânețe apare câțiva ani mai târziu fiind introdusă prin Legea „Neniţescu” în 1912. Vârsta de pensionare era de 65 de ani, iar aceasta se făcea la cerere, în condițiile în care atunci speranța de viață la naștere era în jur de 40 de ani.

În acele vremuri oamenii făceau foarte mulți copii. Chiar eu am un uncheș din Bucovina care a emigrat în Canada la începutul secolului trecut unde s-a însurat tot cu o bucovineancă și au făcut 11 copii. Așa se face că era necesar ca acei câțiva care ajungeau la o anumită vârstă și care poate nu mai dădeau același randament să lase loc celor mai tineri care veneau din urmă.

Pentru că cei care făceau pasul spre retragerea din activitate nu puteau fi lăsați fără o sursă de venit au fost înființate casele de pensii, iar fondurile erau asigurate din contribuțiile plătite de angajatori și de angajați.

Sustenabilitatea sistemului de pensii

Sistemul era sustenabil cât timp numărul celor care atingeau vârsta de pensionare era redus sau dacă numărul acestora creștea nu beneficiau de pensie o perioadă prea lungă de timp.

În zilele noastre, însă, constatăm că sporul demografic este negativ, speranța de viață este de 75 de ani (în occident depășește 80) și ne mirăm de ce sistemul național de pensii are probleme financiare.

De la bun început, pensia pentru boală sau pentru bătrânețe a fost o formă de asistență socială, de ajutor acordat celor care nu (mai) pot să muncească. Adică noi, cei aflați în câmpul muncii, plătim niște bani la stat (CAS) din care sunt plătiți pensionarii actuali. Contribuțiile noastre de acum nu au o legătură directă cu pensiile pe care le vom primi decât în sensul că pentru o contribuție mai mare vei primi o pensie mai bunicică. Dar, spre deosebire de Pilonul II sau III, la pilonul I banii nu se acumulează în conturi personale. Mai mult, la pilonul I, drepturile de pensie nu se moștenesc. Adică, dacă mori a doua zi după pensionare: aia e! Ghinion de neșansă! Urmașii tăi nu primesc nimic din miile sau sutele de mii de lei cotizați de tine de-a lungul celor peste 35 de ani de activitate.

Va creşte vârsta de pensionare?

Dacă la începuturi vârsta de pensionare era mai mare decât speranța medie de viață, acum decalajul este inversat. În România, ca urmare a creșterii vârstei de pensionare din anii trecuți (în fapt o revenire la vârsta din perioada interbelică) acest decalaj este de circa 10 ani. Poate părea suficient însă, avem în față următoare situație: se îndreaptă cu pași repezi spre pensionare un tsunami de „decreței”, iar sporul demografic este negativ. În plus asistăm zilnic la o migrație a forței de muncă către occident ce nu este compensată de importul de muncitori din alte țări. Dar despre angajații străini voi vorbi cu altă ocazie.

Desigur, mi-ar plăcea să ies și eu la pensie la 50 de ani ca polițiștii sau alte categorii șmechere de pensionari speciali, dar nu îmi fac iluzii. Sunt convins că va crește vârsta de pensionare cât de curând. Întrebarea nu e dacă, ci cu cât? Și nu, nu este un furt legalizat!

Sursă foto: promptmedia.ro

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să îi dai un LIKE și să-l distribui pe reţelele sociale. De asemenea pentru a vedea și următoarele mele postări apreciază pagina de Facebook sau abonează-te la notificări. Mulțumesc!

cauciucuridirect.ro
Comentează cu Facebook

Vlad Robert Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar

%d blogeri au apreciat: