Cum fu: turul României 2017

Turul României 2017 – povestit în 2021

Începând din 2016 am făcut în fiecare an turul României. Uneori a fost mai mic precum acesta, alteori mai lung, dar de fiecare dată am vizitat alte locuri. În 2020 am întrerupt tradiția, nu pentru că nu am mai avea ce vedea, ci din cauza pandemiei de Covid 19. Din fericire mai avem încă foarte multe de văzut la noi în țară și sper să ne reluăm  peregrinările în această vară. Dar să revin la subiect: turul României 2017.

07 septembrie – Cazanele Dunării

Ne-am trezit cu noaptea în cap și am pornit. Ca o mică paranteză, de fiecare dată când plecăm de acasă la un drum mai lung o facem la primele ore ale dimineții pentru a evita traficul infernal din București. Exceptând pauzele de țigară, căci nu fumam la volan, prima oprire mai lungă am făcut-o la Craiova, unde am stat la o cafea cu un fost coleg de școală.

Am plecat apoi mai departe și am ajuns destul de devreme la Casa de Oaspeți Dunărea la Cazane. Cred că era în jurul orei 10 dimineața, dar din fericire camera era liberă. O locație rustică, cochetă cu oameni foarte amabili. Mi-a plăcut și dacă voi reveni la Cazanele Dunării cu siguranță aceasta o să fie prima noastră opțiune. Am dus bagajele în cameră, am mai băut o cafea și am plecat în golful Mraconia să vedem bustul lui Decebal. Tot de acolo am luat o șalupă cu care am intrat mai întâi în gura Peșterii Ponicova, iar apoi am fost să vedem Grota Veterani.

Ne-am întors la Dubova în jurul orei 18 și ne-am dus să mâncăm la o terasă (nu i-am reținut numele) în apropierea pensiunii. Ne-am mai plimbat nițel pe malul gârlii și ne-am retras în cameră.

08 septembrie – Bigăr și Timișoara

A doua zi de dimineață am fost serviți cu un mic dejun simplu, ca la țară: brânză, salam, ochiuri, roșii, ceapă, castraveți și friganele. Delicios. După ce am mâncat și am băut cafeaua am pornit la drum. Prima oprire a fost la cascada Bigăr. Din păcate am nimerit într-un moment secetos al anului și nu a fost atât de spectaculoasă cum o știam din pozele care i-au adus recunoașterea internațională. Frumoasă, dar nu spectaculoasă. Am urcat și până la izvor, dar nu am găsit nimic deosebit. Mai frumos a fost traseul.

De la Bigăr (comuna Bozovici) am plecat mai departe la Timișoara. Tatăl meu a făcut Facultatea de Matematică la Universitatea din acest oraș de pe malul Begăi. E orașul în care ajungeam în vara anului 1991, fiind fugit de acasă. Câteva dintre aceste povești le regăsiți în cartea mea În căutarea familiei pierdute. Ne-am cazat la Hotel Central, în imediata apropiere a Pieței Operei. Eram convins că asta era denumirea acelei piețe, dar uitându-mă acum pe Google Maps văd că se numește Piața Victoriei. Din păcate, din cauza unui deranj stomacal al lui Edi, nu ne-am putut îndepărta prea mult de hotel. Am vizitat Piața Victoriei și catedrala, ne-am plimbat puțin pe străduțele din jur și cam asta a fost tot.

Mai aveam în plan să mă întâlnesc cu un prieten de pe munte, care de câțiva ani stă în orașul de pe Bega. Inițial a fost de acord, dar când am ajuns acolo nu a mai răspuns la telefon. Probabil nu a primit permisie de la nevastă. Așa că am băut singur câteva beri la o terasă în piața Victoriei. Aia e!

09 septembrie – Sibiu

Am mâncat și am purces la drum. „Drumul e lung și tare aș vrea … ”. Mai pe autostradă, mai pe lângă ea acolo unde era în lucru, am ajuns și la Sibiu. Aici am tras la Pensiunea Luceafărul. Ne-am învârtit de câteva ori în jurul pensiunii în primul rând pentru că nu găseam loc de parcare și în al doilea rând pentru că nu ne dădeam seama care e locația. E de fapt o bază sportivă care în afara sezonului competițional închiriază camere pentru turiști.

Am plecat la plimbare, am mâncat la o terasă în Piața Mare, am vizitat Catedrala Evanghelică Sfânta Maria unde am urcat și în turn. Pentru că în Piața Mare era un festival am asistat și la câteva concerte: Smiley, Delia și alte chestii comerciale. Seara când ne-am retras am fost singurul care a mai avut putere să mai urce și în Turnul Sfatului.

10 septembrie – Castelul de Lut Valea Zânelor și Transfăgărășan

Uite că a venit și ultima zi. Dacă tot eram în Sibiu, era păcat să nu dăm o fugă și până la Porumbacu de Sus să vedem Castelul de Lut Valea Zânelor. Nu am fost deloc impresionați de locație. Desigur, locul are farmecul lui, dar nu ni s-a părut ceva extraordinar. Am plecat mai departe, spre casă, pe Transfăgărășan. Aproape de Bâlea Lac Am fost întâmpinați de tradiționala coadă de mașini. Am avut noroc să găsesc un loc unde să las mașina și ne-am dus să vedem lacul și tarabele cu suveniruri. Dacă eu le mai văzusem și cu alte ocazii, ultima oară la Transmaraton, pentru Dana și Edi era prima oară.

După alte câteva ore am ajuns înapoi acasă. Poate că ne-am mai fi oprit și prin alte locuri, dar a doua zi începea școala.

Ca de fiecare dată, cazările au fost rezervate prin booking.com fără avans și cu anulare gratuită.

Dacă ți-a plăcut acest articol,  nu uita să îi dai să îi dai un LIKE și să-l distribui pe reţelele sociale. De asemenea pentru a vedea și următoarele mele postări apreciază pagina de Facebook sau abonează-te prin email. Mulțumesc!