Iubiți artiștii în viață!
În 2007 Andrei Gheorghe spunea într-un interviu acordat Cristinei Țopescu că societatea românească „nu-și aplaudă eroii decât cu o singură condiție: să fie morți”.
Nu știu dacă, într-adevăr, e o meteahnă a acestui popor, dar îmi aduc aminte că după moartea unor vedete internaționale vânzările pentru creațiile lor au explodat: John Lennon, Freddie Mercury (Queen), Michael Jackson și lista poate continua la nesfârșit. Sub impactul mediatic, oameni care până atunci nici măcar nu auziseră de artistul respectiv sau de formația din care acesta făcea parte, devin, brusc, fani înfocați și se bat cu pumnii în piept că ei „de mici” au fost admiratori, dar nu s-au lăudat. Nici România nu face excepție, vezi Valeriu Sterian, Laura Stoica, Adrian Păunescu sau cazul de acum câteva zile al lui Adrian Bărar, fondatorul formației Cargo. Încercați să căutați albume Cargo și veți vedea că nu mai sunt disponibile. Moartea vinde bine!
Ipocrizie
Dar nu despre această ipocrizie vreau să vorbesc acum ci despre a celor care chiar apreciază scriitorul/muzicianul/actorul respectiv. Trăim într-o lume digitală, în care e mai simplu și mult mai convenabil financiar să descărcăm gratuit cărțile de pe Facebook sau să dăm download filmelor și muzicii de pe torente. Concertele sunt filmate de unul sau de altul cu telefonul și urcate pe Youtube.
Iar când dispare artistul (includ aici atât cântăreții cât și scriitorii, actorii, dansatorii și toți cei care fac parte din lumea spectacolului) în mod subit ne trezim că regretăm că nu ne-am făcut timp să luăm un bilet pentru a merge la un spectacol, că nu ne-am rupt din puținul pe care îl avem pentru a cumpăra o carte sau un CD. Lăsând la o parte că mulți din asta trăiesc, iar acum cu pandemia e chiar nasol pentru unii dintre ei, vânzările reprezintă cel mai bun mod de a evalua în ce măsură munca lor este apreciată.
Când apreciem artistul?
Strict din punctul de vedere al artistului plecat dintre noi RIP-urile, condoleanțele și vânzările post-mortem nu contează nici cât o ceapă degerată. Pentru el a contat doar ce s-a întâmplat în timpul vieții. După ce a murit mai contează doar pentru cei apropiați, rămași în urmă.
Și atunci, zic, nu e mai bine să apreciem artistul, inclusiv financiar, acum cât este în viață? Nu e mai bine să cumpărăm cărțile, CD-urile sau filmele astfel încât să simtă și el că cineva îi apreciază munca? Nu e mai bine să luăm un bilet, chiar și la un spectacol on-line, pentru a-l ajuta să depășească această perioadă dificilă?
De ce trebuie ca cineva să moară pentru a-i aprecia opera?
Sursă foto: Cuvântul Libertății.

1 comentariu
Memoria e scurta - Lutyk · 31 martie 2021 la 6:55 PM
[…] Dupa mai bine de 4 ani respectivii fani “inraiti” nu numai ca nu au facut nici un monument dar nu au fost in stare sa puna nici macar o cruce care sa marcheze locul. Ceva mai incolo, pe […]