În acest articol am să prezint site-urile și programele cu care eu am lucrat pentru a-mi face un arbore genealogic, cu plusuri și minusuri. Prezentarea o voi face în ordine alfabetică, urmând ca la final să precizez care sunt cele pe care le prefer.

Ancestry

Primul site folosit și poate tocmai din acest motiv mi-a plăcut foarte mult ordonarea informaților. Dacă vrei doar să îți construiești arborele genealogic pe baza informațiilor strânse, e gratuit. Dacă, însă, dorești să ai acces și la documentele scanate de ei în arhive din toată lumea atunci trebuie să plătești un abonament. Avantajul este că abonamentul este lunar așa că după ce consideri că ai obținut tot aveai nevoie, poți întrerupe. Atenție mare la variantele naționale ale site-ului. Sunt diferite pentru SUA, Canada, Franța, Marea Britanie etc., iar abonamentele sunt și ele naționale și oferă acces doar la documentele din țara respectivă. Pentru a avea acces la toate există o variantă de abonament mai scumpă.

Alte avantaje: are aplicație pentru smartphone, aplicația/site-ul Find a Grave face parte din grup, oferă posibilitatea achiziționării unui test ADN. La dezavantaje aș menționa că nu știe limba română.

FamilySearch

Este poate singurul site care oferă acces gratuit la tot ce are: arborele genealogic și baza de date cu documente indexate și scanate din întreaga lume, inclusiv Basarabia. Uneori am impresia că celelalte site-uri cer bani pentru a îți pune la dispoziție documente pe care le găsești gratuit aici. Are limba română (chiar dacă nu la nivel profesional), are aplicație pentru telefon și există posibilitatea sincronizării cu programul Legacy Family Tree. Nu are nimic legat de testarea ADN, nici măcar posibilitatea înregistrării rezultatului unui test de la altă companie.

Geni

Este deschis pentru oricine dar se adresează în special rușilor și evreilor. Inițial a fost un program rusesc dar a fost cumpărat de MyHeritage.com și acum are aceiași politică de abonamente. La fel ca la majoritatea site-urilor, accesul la documente se face contra cost. Nu are aplicație proprie. Știe românește.

Legacy Family Tree

Este un program pentru P.C. și în opinia mea este cel mai complet software din acest domeniu. Are o variantă standard, gratuită, și una completă, pe bani. Spre deosebire de celelalte utilitare prezentate în acest post, varianta premium a acestui program are avantajul că nu necesită un abonament lunar sau anual. O altă plată este necesară doar în cazul în care apare o versiune nouă cu îmbunătățiri sau chestii noi. Versiunile noi apar la distanță de câțiva ani. În prezent este disponibilă versiunea 9 lansată în 2017. Fiind instalat pe calculator e foarte bun pentru organizarea digitală a documentelor. Poate genera fișe/formulare goale sau completate cu informațiile introduse și de asemenea, pentru cei care doresc poate genera un site cu arborele genealogic care să fie apoi urcat pe un server.
Se poate sincroniza pentru fiecare persoană în parte cu FamilySearch. Din păcate nu există posibilitatea sincronizării simultane pentru toate persoanele.

Dezavantaje: nu știe română și nu are aplicație pentru mobil, dar acest ultim aspect se rezolvă cu ajutorul aplicației FamilySearch. Un alt minus este că nu recunoaște teste ADN ale Ancestry. Sumele plătite către diferite site-uri folosesc și pentru scanarea și indexarea documentelor din arhive. Așa se face că acest program nu oferă în mod direct acces la acte din arhive.

MyHeritage

Destul de asemănător cu Ancestry, dar are marele avantaj că știe limba română. Cred că a fost primul site de gen care a învățat limba noastră. Are aplicație pentru telefon și propriile teste ADN. Are o variantă gratuită și una pe abonament. Incovenientul la varianta gratuită este că nu poți adăuga mai mulți de 250 de membrii ai familiei în arborele genealogic. Spre deosebire de Ancestry, aici abonamentul este anual.

Desigur, mai există și alte programe on-line sau pentru PC, dar nu le-am încecat pe toate.

Așa cum am promis, revin și precizez care sunt preferatele mele. Cel mai bun și mai complet este de departe Legacy. De-a lungul anilor am mai încercat și alte programe al căror nume l-am uitat, dar nu s-au ridicat la nivelul acestuia. Partea proast e că dacă ți se strică calculatorul și nu ai fișiere de back-up pierzi tot. Pe partea de on-line programul pentru arbore genealogic preferat este FamilySearch.

P.S. Nu uitaţi să vă abonaţi la blog sau să daţi like paginii de Facebook – vezi coloana din dreapta.

horus-center.ro

Vlad Robert M. Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

1 comentariu

Surse de informare în genealogie – Lutyk · 14 februarie 2021 la 2:13 PM

[…] Alte articole despre genealogie:Pledoarie pentru genealogieCercetarea genealogică în RomâniaCum îţi faci arborele genealogicOrganizarea informaţiilor genealogiceGestionarea digitală a arborelui genealogic […]

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar