Triathlon Challenge Mamaia – cum fu

Eram inscris la acest concurs la distanta olimpica (1500m înot, 40km ciclism, 10km alergare), dar …

Vara asta am fost varză la capitolul antrenamente indiferent de sport. Motivele nu le trec aici căci nu ăsta e scopul acestei postări. Cert este că în lunile premergătoare triatlonului de la Mamaia, iulie şi august, am avut în total 5 alergări între 3 şi 7 km fiecare. Bicicleli au fost ceva mai multe dar pe distanţe scurte, 5-10km, şi majoritatea pe drumul acasă-serviciu şi retur.
Şi cum DNF nu este o opţiune am schimbat proba şi am concurat la Sprint adică 750m înot, 20km bicicletă şi 5 km alergare.

Am ajuns la mare încă de marţi şi din cauza vântului care a început pe seară a fost singura zi în care am putut înota în mare. Nu foarte mult deoare mă aştepta familia pe plajă să petrecem cât mai mult timp împreună. Tot din cauza vântului puternic şi în rafale nu am avut curaj să biciclesc prin trafic. Vroiam să îmi petrec concediul cu familia nu prin spital. Aşa că bicicloanţa a rămas cuminte, demontată, pe scaunul din faţă al maşinii până în dimineaţa concursului. Am făcut totuşi o alergare de 3 km vineri pe plaja din Mamaia.

Drept urmare … sâmbătă dimineaţă în jurul orei 8 am parcat în zona de start şi după ce am reuşit să-mi pun la loc roţile la bicicletă 😀 m-am dus în zona de tranziţie. Timpul a trecut repede şi a venit şi momentul mult aşteptat al startului.

Ştiam deja de la şedinţa tehnică din seara precedentă că înotul se face dar în lac, nu în mare cum fusese anunţat iniţial.

Chiar dacă în februarie am înotat 4000m la Ultra Swim, înotul în bazin nu se compară cu cel în ape deschise aşa că distanţa părea cam mare la prima vedere. Am pornit cu mişcări de crawl dar fără tehnică şi respiraţie corecte am obosit repede şi m-am întors la stilul borască cu capul afară. Am încercat de câteva ori să mă uit în spate dar valurile m-au împiedicat să văd dacă mai e cineva în urma mea. Abia duminică seară, la Bucuresti, studiind clasamentul am văzut că nu am fost ultimul ieşit din apă. Am terminat de înotat cei 750m în 36’10” conform clasamentului provizoriu.

După 4 minute şi jumătate petrecute în tranziţie am ieşit pe traseul de bicicletă. Dacă spre Constanţa am mers cu cca. 30km/h la întoarcere cu greu reuşeam să merg cu 22-23 km/h. Aici ştiu că am greşit. Am înţeles după concurs din discuţiile cu alţi participanţi mai experimentaţi că trebuia să trag tare doar pe prima porţiune unde aveam vântul în spate şi să o las mai moale spre Năvodari când aveam vântul în faţă. Am să ţin minte pentru data viitoare. Am terminat proba în 45 de minute urmate de alte 2 minute în tranziţie.

Faptul că nu am alergat decât foarte puţin în ultima perioadă a făcut să nu mai pot să conştientizez viteza cu care alerg. „Ajutat” şi de efortul de la bicicletă după mai puţin de 1 km am simţit că mi se blochează muşchii şi am început să merg. Cred că până la final am împărţit echitabil, jumi-juma, efortul între alergat şi mers. Ceea ce mă face să cred că am alergam destul de tare având în vedere timpul de 40 de minute pe distanţa de 5km.

Am terminat tot concursul în 2 ore şi 8 minute, ceea ce reprezintă un progres considerabil dacă mă raportez la precedentul triatlon şi singurul la care participasem până acum. Anul trecut la No stress Triathlon Mogoşoaia am parcurs cei 500m înot, 26km bicicletă şi 5 km alergare în 3 ore şi jumătate.

În zilele de dinaintea concursului deoarece eram conştient că nu sunt antrenat mă gândeam destul de serios să nu mă prezint la start. Mă bucur că nu am renunţat pentru că a fost cel mai frumos concurs la care am participat până acum. De ce? Pentru că am fost susţinut de pe margine de familie.