Semimaratonul “Intersport” Braşov – cum fu

„Da, muntele meu drag mă-ntorc la tine,
La brazii tăi, la mareţia ta.
Şi-aş vrea să-nvăţ să fiu la fel ca tine
Şi bun, şi drept, şi demn, Măria Ta”

Chiar dacă, în mare, m-am ţinut de antrenamente şi am făcut şi alergări lungi de 14 şi 16 km, m-am prezentat la start cu ceva emoţii. Şi asta pentru că am constatat la alergările mele prin parc că la orice diferenţă de nivel oricât de mică apar durerile de genunchi pe lateral şi amintirea încă vie a semiMaratonului Reîntregirii Neamului Românesc nu îmi dădea pace. Aşa că în ultimele săptămâni am încercat sa stau departe de orice diferenţă de nivel şi spre bucuria mea, durerile au dispărut. Nici măcar săptămâna trecută la Old Town Race unde am alergat destul de tare nu am mai avut nici un fel de durere. Totuşi, având în vedere timpul limită generos (4h) şi experienţa de la Transmaraton eram hotărât ca în cel mai rău caz să mă bucur de câteva ore de drumeţie.
Am plecat din Bucureşti la 6:30 şi după un drum liniştit am ajuns în Braşov în jur de 9. Mi-am ridicat kit-ul de participare şi din vorbă în vorbă a venit și momentul mult aşteptat, acela al startului.
Cu foarte puţin timp înainte de start a apărut o problemă pe care nu am putut sa o rezolv decat pe la km 3,5. Dar deja, de aproape un 1km începusem să merg şi îmi ieşisem din ritm. Am continuat drumul până în vârf, la km 8,5, mai mult mergând pe un drum în stare bună în ciuda ploii.
După punctul de hidratare traseul continua pe potecă în cea mai mare parte la vale. Am reînceput să alerg dar cu foarte mare grijă pentru că pietrele şi rădăcinile sunt foarte utile dar se pot transforma în cel mai mare duşman al tău atunci când sunt ude dacă nu eşti atent. Şi pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale mai era şi nişte noroi. Învăţat din anii de drumeţie că pe munte nu se aleargă, am preferat să nu accelerez prea tare mai ales pe coborârile mai abrupte pentru a evita o accidentare.
Am avut 2 obiective la acest concurs: să termin (cu bine) prima mea cursă de trail şi să ajung la finish în mai puţin de 3 ore. Am reuşit doar cu prima parte. Am terminat cu timpul de 3h11’23”

Mi-a plăcut revederea cu muntele şi traseul dar nu pot spune că am devenit un fan al alergării montane. Drumeţia rămâne în continuare pe primul loc. Totuşi sunt destul de sigur că voi reveni şi anul viitor, mai pregătit şi poate pe o vreme mai frumoasă.

P.S. Am şi 2 nemulţumiri legate de organizare:

1. după punctele de hidratare nu existau saci de gunoi şi în consecinţă toată lumea arunca paharele sau sticlele pe jos la nimereală. Eu am urcat cu paharul în mână până la punctul 2 de alimentare.
2. Sticlele de 1/2 l care puteau fi luate pe traseu erau cu apă carbogazoasă. Aş zice că pe traseu e indicat să se servească apă plată.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să îi dai un LIKE și să-l distribui pe reţelele sociale. De asemenea pentru a vedea și următoarele mele postări apreciază pagina de Facebook sau abonează-te la notificări. Mulțumesc!