Aşa cum am anunţat m-am înscris la acest eveniment cu o distanţă dublă faţă de cea preconizată iniţial, adică 4000m în loc de 2000m. Cu multe emoţii legate în primul rând de capacitatea de a termina acest maraton de înot, m-am prezentat la startul acestei provocări. Un calcul simplu spunea că la ritmul meu de înot cu 4 minute pe suta de metri voi termina în 2 ore şi 40 min. Dar având în vedere că mai trebuia să mai fac şi unele pauze de hidratare mă aşteptam să termin cam în 3 ore.
Noroc că în ultimele săptămâni am provitat de câteva vouchere de câte 7 zile la World Class şi am mai putut să mai înot şi eu niţel în piscina de la Upground chiar dacă avea doar 25 şi 3 culoare cam aglomerate uneori.
După ce mi-am luat în primire casca de înot, am participat la antrenamentul oficial pentru WinterTri: 6,5km alergare. Apoi m-am dus să mă schimb şi să urmăresc finalul celor 24 de ore de înot al căror protagonist a fost Remus Miron.
La momentul startului aveam emoţii cât China. Cu toate că ştiam că nu e un concurs şi că mă pot opri să mă odihnesc nu eram deloc sigur că voi putea duce la bun sfârşit această provocare. Cea mai mare distanţă parcursă înot până la momentul startului era de 1250m în noiembrie anul trecut tot la Izvorani. Am plecat al cincelea din cei 8 câţi eram pe culoarul 5. În prima lungime de bazin am luat câteva guri de apă până m-am obişnuit cu valurile provocate de mulţimea de înotători. După circa 20 de bazine au început să apară cârceii dar, nu în momentul înotului ci atunci când mă împingeam cu picioarele în marginea bazinului. Aşa că a trebuit să întorc, pe cât posibil, fără să mai ating marginea bazinului sau dacă o fac să mă împing cu mâna.
După 1 oră şi 23 min. terminam primele 40 de bazine, adică jumătate, adică distanţa pe care îmi propusesem iniţial să o parcurg. Ce dracu’ a fost în capul meu când am zis că fac 4000m? Mulţi înotători începuseră deja să iasă din apă. Nu puteam să ies şi eu acum în loc să mă mai bălăcesc încă pe atât? În orice caz, în vederea triatlonului de la Oradea, situaţia înotului care îmi provoacă cele mai mari emoţii, începe să fie rozalie. Mai trebuie să aflu dacă timpul limită de 1h30″ include şi tranziţia sau doar înotul efectiv.
Am luat un gel şi am pornit mai departe cu stilul meu câinesco-broască: mişcări de brasdar cu capul afară precum câinii. Din totalul de 80 de bazine, 75 le-am făcut aşa iar celelalte au fost craul sau spate.
Cam după 60 de bazine şi aproape 1 litru de isotonic simţeam nevoia de a face un drum până la toaletă dar nu eram sigur că voi mai putea continua dacă ies din piscină aşa că am strâns din dinţi şi am dat mai departe din mâini şi din picioare.
La 2 ore şi 58 min. de la momentul startului am reuşit şi eu să termin distanţa propusă. Am încercat să ies, comform regulamentului, pe unde am intrat dar mâinile mele nu erau de acord să mă ridice peste marginea bazinului. Noroc că nu mai era aşa multă lume în apă şi am putut să mă strecor până la scară. 😀
A fost un eveniment frumos şi voi participa cu mare drag şi la ediţiile următoare. Poate până atunci învăţ să înot. :))
Chiar dacă Ultra Swim a luat sfârşit, strângerea de fonduri în beneficiul Hospice Casa Speranţei continuă AICI.
Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să îi dai un LIKE și să-l distribui pe reţelele sociale. De asemenea pentru a vedea și următoarele mele postări apreciază pagina de Facebook sau abonează-te la notificări. Mulțumesc!

4 comentarii
Neagu R.
· 13 februarie 2014 la 3:31 PM
Bravo Vlad , felicitari , succes pe mai departe !
Lutyk
· 13 februarie 2014 la 3:47 PM
Muţam fain
Mihai Voinea
· 13 februarie 2014 la 1:54 PM
Felicitari! Ma tenteaza si pe mine sa incep sa inot, dar nu prea am unde in Craiova.
Lutyk
· 13 februarie 2014 la 2:09 PM
Multumesc. Nu sunt bazine in Craiova?