Având în vedere că prin august mă chinuiam să urc 8 etaje în 3 minute și 27 secunde participarea la Sky Run 2013 se anunta o provocare chiar mai mare decat Transmaratonul. De atunci am mai repetat experienta celor 8 etaje de 5 ori si pe 21 noiembrie am reusit sa ajung sus in 52 secunde. Am mai urcat o data si pana la etajul 12 dar nu am avut ceasul cu mine sa cronometrez aşa că nu ştiu cât am făcut.
Pe lângă lipsa unui antrenament susţinut în ceea ce priveşte alergarea pe verticală aveam emoţii şi din cauza episodului dureros reprezentat de Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc ce avusese loc cu doar 6 zile înainte.
Şi cu toate astea, la ora 11 coboram în parcarea de la Bucharest Sky Tower pentru a participa la ineditul eveniment organizat de Clubul Sportiv Smart Atletic în beneficiul Hospice Casa Speranţei.
După o scurtă plimbare prin faţa clădirii am coborât din nou în parcare. M-am echipat şi am început să fac încălzirea acolo în parcare deoarece afară era mult prea frig. Şi pentru că emoţiile nu erau suficiente, mi-am încuiat şi cheia de la maşină în portbagaj, dar asta e altă poveste.
La ora 12 fără câteva minute am urcat la locul de start unde, pentru că mi-am asumat rolul de fundraiser pentru Hospice, am beneficiat de o sedinţă specială de încălzire: 5 minute de alergare pe bandă. Şi pentru că eram singurul care alerga pe bandă în acel moment am ajuns şi vedetă: au venit 2 televiziuni să mă întrebe una-alta dar nu ştiu care sunt alea, nu am văzut pe nicăieri „interviurile”. În schimb apar în materialul de mai jos:
Despre cursa în sine nu sunt prea multe de spus, deoarece a durat doar câteva minute. Pe la etajul 7 mă simţeam mai obosit decât după 12 etaje la mine în bloc şi din ce am vorbit şi cu alţi alergători sunt 2 explicaţii pentru asta: treptele mai înalte şi lipsa aerului. Pe la etajul 20 simţeam că nu îmi mai ajunge aerul. Cu toatea astea am tras de mine şi am terminat în 8:04.5 conform timpului oficial. Cum eu mă aşteptam să termin în cel puţin 10 minute mi se pare un super timp care lasă loc şi pentru recorduri personale la viitoarele ediţii.
Sky Run 2013 a fost un eveniment foarte frumos, organizat fără cusur la care voi reveni cu mare plăcere la ediţiile următoare şi care închide, pentru mine, sezonul competiţional 2013.
Strângerile de fonduri pentru ca Hospice să poată deschide noul centru medical din cartierul Plumbuita continuă. Cine vrea poate dona AICI.
Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să îi dai un LIKE și să-l distribui pe reţelele sociale. De asemenea pentru a vedea și următoarele mele postări apreciază pagina de Facebook sau abonează-te la notificări. Mulțumesc!
3 comentarii
Eduard · 17 decembrie 2013 la 2:38 PM
Eu la etajul 10 as fi lesinat. 🙂
Mugur Păun · 10 decembrie 2013 la 3:40 PM
….pai cum termina sezonul competitional 2013?…Nu ne vedem la BTR? 🙂
Lutyk · 10 decembrie 2013 la 4:09 PM
Nu mai particip la BTR. Plec din Bucuresti.