Maratonul reîntregirii neamului românesc – cum fu

Maratonul reîntregirii neamului românesc cred că a fost cel mai dureros concurs la care am participat până acum şi sper ca pe viitor să nu mai am parte de aşa ceva.
De prin vară am avut dureri la genunchiul drept. Nu apăreau tot timpul ci doar din când în când la coborârea unei borduri sau dacă călcam aiurea. Şi probabil că din dorinţa de a proteja piciorul drept l-am folosit mai mult pe cel stâng căci la ultimele antrenamente înainte de MRNR am simţit dureri la genunchiul stâng, lateral-exterior. Când au apărut durerile m-am oprit din alergat ca să nu forţez genunchiul şi o săptămână înainte de acest semimaraton am luat pauză.
În dimineaţa concursului am plecat cu maşina spre bisericuţa din lemn din parcul Al. I. Cuza. (fost I.O.R.) şi după ce am parcat mi-am dat cu cremă Ice Power pentru încălzirea articulaţiilor pe ambii genunchi. Mi-am făcut încălzirea în drum spre start pentru că ştiam că odată ajuns acolo timpul trece foarte repede când eşti între atâţia prieteni şi e posibil să nu mai am când să mă încălzesc. Oricum era destul de frig aşa că nu era de plimbare. Aşa cum mă aşteptam, ajuns acolo am socializat puţin şi m-am trezit că începe numărătoarea inversă a ultimelor 10 secunde înainte de start … 10 … 5 … 3, 2, 1, START!
Prima tură a trecut fără probleme, genunchiul drept nu zice nimic iar cel stâng tace şi el mâlc. La mai puţin de 500m din tura a doua, apare durerea la stângul destul de puternică. Având parcă o presimţire neagră îmi luasem tubul cu Bengay cu mine. Aşa că m-am oprit la o bancă şi am uns locul dureros şi apoi am continuat să alerg. După câteva minute crema şi-a făcut efectul şi durerea a dispărut. Dar din păcate pentru mine, nu de tot. După aproximativ încă două ture durerea avea să revină cu forţe proaspete şi asta în ciuda faptului că redusesem considerabil ritmul. Am repetat operaţiunea „Unguentul” şi am trecut mai departe. Dar efectul nu a mai fost la fel ca prima dată. Durerile mai apăreau dar de o mai mică intensitate. Era totuşi suficient ca să mă facă să mai şi merg câţiva paşi. Deja nu îmi mai puneam problema unui PB. Îmi doream doar să termin în timpul regulamentar. Pe la jumătatea turei a cincea durerea a crescut şi am dat cu Bengay pentru a treia oară dar de data asta nu a mai avut nici un efect. Am renunţat aproape complet la alergat, mai băgam câte un „sprint” în dreptul porţii de finish, aşa de ochii lumii. Ultima jumătate de tură abia mai mergeam, fiecare pas pus în pământ însemnând o nouă durere. Cu toate astea am reuşit să alerg pe ultima 100 de metri şi să termin în alergare în 3 ore şi 15 minute.

Mulţumesc organizatorilor pentru cursă, voluntarilor şi concureţilor pentru încurajări.
Azi, miercuri, e prima zi fără dureri la genunchiul buculucaş. Mâine voi încerca un mini antrenament pe scări până la etajul 8 în vederea participării la SKYRUN.

sursa foto: Smart Atletic