Gata şi maratonul. Încă nu sunt sigur cine pe cine a dat gata, dar în fine. L-am terminat cu bine, chiar dacă am depăşit puţin timpul limită. Bun. Şi acum ce urmează? Alte maratoane? Sau poate un ultramaraton cum mă întreba cineva?
Am avut timp în cele 6 ore petrecute pe traseul Maratonului Internaţional Bucureşti să cuget la ce şi mai ales cum am făcut până acum, să analizez unde mă aflu şi iau câteva decizii legate de ce vreau să fac în viitor.
Ce am facut până acum?
Am terminat 3 semimaratoane dintre care unul pe Transfăgărășan și un maraton, la care se adaugă alte câteva concursuri pe distanțe mai mici. Am spus bine terminat, nu alergat deoarece din cele 4 curse lungi nici una nu am alergat-o de la un capăt la altul. Din cauza lipsei de disciplină în ceea ce privește antrenamentele, acestea au fost varza. Şedinte de antrenament sărite sau in cel mai fericit caz ciuntite, multe reprize de mers in timpul lor, cel putin la inceput etc. Cea mai lungă distanţă alergată fără pauză de mers a fost acum în cadrul MIB şi anume primii 18km. Şi deşi eram constient că nu e bine m-am complăcut în această situaţie căci vorba românului: „lasă, bă, că merge-aşa”. Şi parţial a mers. Am terminat concursurile dar printre ultimii şi la limita timpului regulamentar, chiar şi în „prelungiri” uneori. Rezultatele antrenamentelor de slabă calitate se văd şi în scăderea în greutate care e foarte lentă.
Ce vreau să fac mai departe?
Mă tentează destul de mult o ultra-aroganţă, dar … mai am mult de crescut. Nu, nu în greutate, aici din contră mai am de dat jos. Am mult, foarte mult, de crescut la capitolul viteză şi rezistenţă.
Aşa că până la sfârşitul acestui an şi anul următor mă axez pe curse de 5-10 km şi câteva semimaratoane. Şi poate, repet POATE, să particip din nou anul viitor la MIB. Eventuala prezenţă la urmatoarea ediţie a maratonului Bucureşti vine în ciuda hotărârii din timpul MIB 2013 de a mă limita la semi dar ca urmare a unei declaraţii făcută de Valeria van Groningen care anunţa că anul viitor intenţionează să modifice traseul prin tot orasul. Dacă face asta, aproape sigur, o să vreau să fac toţi cei 42km pe noul traseu.
Ideea axării pe distanţe mai mici o aveam încă dinainte dar a fost nevoie de cele 6 ore de reflexie pentru a lua o decizie care sper să fie bună.
În prezent recordurile mele în materie de alergat sunt următoarele: 5Km – 34’05”, 10Km – 1h11’19”, Half Marathon 2h49’29”, Marathon 6h12′.
Vreau să ajung, până la sfârşitul anului viitor, să termin 5km sub 30 de minute, 10km într-o oră şi semimaratonul în 2 ore şi 15 minute. Şi bine înţeles să mai dau jos cca. 20kg. Apoi mai vorbim si de alte maratoane. Şi pentru a ajunge la aceste rezultate cred că în primul rând trebuie să mă pun la punct cu disciplina. Să nu mai sar peste antrenamente şi să nu le mai scurtez, indiferent de motive.
Aşa cum am spus pe pagina de competiţii, îmi doream ca anul viitor să particip la Marathon 7500 la secţiunea Hobby care presupune o distanţă de 40 km cu diferenţă pozitivă de nivel de 3200m. Experienţele din ultima lună şi mă refer aici la Transmaraton şi MIB mi-au arătat că încă nu sunt pregătit pentru aşa ceva. Şi întrucât participarea la acest concurs presupune o echipă de 2 persoane ar însemna să încurc pe cineva care poate e mult mai pregătit. Mulţumesc, Cernica Tandin Nicolae, pentru propunerea de a alerga împreună dar pentru moment sunt nevoit să zic pas.
Să nu fiu înţeles greşit. Nu renunţ la maratoane. Abia le-am descoperit. Doar le amân niţel pe următoarele pentru că nu vreau să mă mai grăbesc şi apoi să regret din cauza unor accidentări. Am timp în următorii 60-70 de ani pentru suficiente maratoane şi ultra şi PB pe măsură. 😉

sursa foto: http://michelletan88.blogspot.ro/2011/02/short-story-about-self-improvement.html

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să îi dai un LIKE și să-l distribui pe reţelele sociale. De asemenea pentru a vedea și următoarele mele postări apreciază pagina de Facebook sau abonează-te la notificări. Mulțumesc!

libris.ro

Vlad Robert M. Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

12 comentarii

Radu N.No Gravatar · 13 octombrie 2013 la 2:13 PM

Salut Vlad,intotdeauna trebuiesc abordate toate activitatle , pas cu pas si dupa cum zici tu , ai timp destul si pt. maratoane .Oricum felicitari pt. perseverenta si rezultatele tale. Mult succes !

polNo Gravatar · 10 octombrie 2013 la 6:12 PM

super! mă întreb care este oare legătura fină care lipsește între încăpățânare și disciplină?

    LutykNo Gravatar · 10 octombrie 2013 la 9:07 PM

    Încă nu știu ca e legătura aia. Sper să o descopăr cât mai curând în perioada următoare.

AlexNo Gravatar · 9 octombrie 2013 la 4:50 PM

Salut Vlad. Cred ca asta este cea mai buna decizie; sa te axezi pe curse mai mici dar sa obtii rezultate mai bune. Si in primul rand trebuie sa scapi de kg in plus pentru ca este periculos pt articulatii sa alergi. In stadiul asta sunt si eu Am dat 11 kg jos destul de repede dar acum stagnez la 100kg de ceva timp si nu mai reusesc sa dau jos un gram. Din cauza asta nu vreau sa mai cresc nr de km pana nu ajung la o greutate normala.
Este mai placut sa iti propui teluri mai mici pe care sa le depasesti cu usurinta. Si eu aveam fix PB tale dar am reusit sa le depasesc antrenandu-ma pt proba de semi de la MIB. Acum am la 5k 27 min, 10k 59 min si semi 2:19. Stiu ca pt un alergator cu experienta nu inseamna mare lucru dar eu m-am simtit un invingator cand am depasit pragurile pe care ti le ai propus si tu.
Mult succes in continuare!

    LutykNo Gravatar · 9 octombrie 2013 la 4:58 PM

    Mulţam fain pentru vizită şi comentariu.
    Eu am pornit de la 113kg şi din primăvară oscilez între 98 şi 101.
    Felicitări pentru PB!

MihaiNo Gravatar · 9 octombrie 2013 la 4:15 PM

Foarte buna decizie zic eu, ai vazut acum ca se poate, iar cu antrenament vor veni si timpi mai buni. Eu zic sa bagi si un semi pe 1 decembrie sa nu-ti pierzi inertia de acum si la anul e timp pentru planuri mai serioase :). Eu cred ca o sa iasa sub 5 ore la MIB daca te tii de treaba – asta inseamna intai un semi sub 2h15 si poate vreo 12-15 kg lasate pe drum 🙂

    LutykNo Gravatar · 9 octombrie 2013 la 4:26 PM

    Mulţumesc. Nu ştiu de să zic de Maratonul recunoştinţei de pe 1 decembrie. Eu mă gândeam la 10 km la Băneasa T.R. şi semi la Gerar (dacă găsesc echipă).

Dragos CiobanuNo Gravatar · 9 octombrie 2013 la 3:00 PM

Felicitari Vlad pentru maraton! Antreneaza-te mai riguros si te vei putea bucura mai mult de curse 🙂 Recuperare usoara!

    LutykNo Gravatar · 9 octombrie 2013 la 3:02 PM

    Mulţam fain. Asta şi încerc: să mă ţin de antrenamente.

OvidiuNo Gravatar · 9 octombrie 2013 la 2:45 PM

Felicitari pentru initativa si planul tau este excelent! Acum multa vointa sa ai ca sa te tii de antrenamente si vei reusi 🙂

    LutykNo Gravatar · 9 octombrie 2013 la 2:50 PM

    Voinţă (a se citi încăpăţânare) am destulă. Cu ea am terminat maratonul. Cu disciplina stau mai prost. 😉

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar