Crosul Loteriei Romane – cum fu

Azi am participat la Crosul Loteriei Romane. Pot spune ca a fost si bine si rau. A fost bine pentru ca am reusit sa scot cel mai bun timp de pana acum pe distanta de 5 km: 36’48”. A fost rau pentru ca, fiind o cursa populara, au participat tot felul de oameni de toate varstele. Din relatarile din anii trecuti stiam ca o sa fie asa dar nu am asteptam sa fie chiar atat de rau. E de apreciat ca atatia oameni isi doresc sa faca sport, dar totusi. A fost foarte nasol sa intru intr-un ritm si sa trebuiasca sa ma opresc brusc pentru ca la nici jumatate de metru in fata mea cineva obosea si se oprea brusc. Iar singura mea solutie era sa ma opresc si eu sa ocolesc persoana si sa reiau alergarea. Toate aceste ruperi de ritm si-au spus cuvantul si dupa cca 3 km a trebuit sa dau alergatul pe mers. Fara reprizele de mers cred ca as fi reusit sa scot un timp sub 30 min. Dar e bine si asa. Eu imi propusesem 8 min per kilometru adica un total de 40 de minute. Singurul regret e ca nu am rezistat sa alerg toti cei 5 km.

Cam asta a fost pe scurt povestea acestui Cros, din punct de vedere sportiv.

Din punct de vdere organizatoric, e alta poveste. Desi in anii precedenti cei care au participat au umplut netul cu plangeri privind proasta organizare, cei de la loterie nu vor sa tina cont de reprosurile primite. Inscrierea era foarte simpla. Te duceai la dubita unde era repartizata categoria ta si primeai un sticker cu numarul de inmatriculare in concurs. Si asta era tot. Nu erai trecut pe nici o lista, fara cipuri fara declaratii pe propria raspundere, nimic. La sosire, alta bulibaseala: au dat numere cu ordinea sosirii doar la primii 400 sositi. Restul, dumnezeu cu mila. Si chiar si cu numarul ala, aflai doar pe ce loc esti ca nu era nimeni cu cronometru acolo. Cu numarul ala te duceai apoi la un cort repartizat categoriei tale unde erai trecut pe o lista. Apoi cu numarul de concurs te duceai la dubita de unde l-ai primit si primeai un tricou de bumbac.

Si cam asta a fost tot. A, si mai erau intr-un colt unii cu o alta dubita din care imparteau apa plata la sticle de 0,5. Si lumea se inghesuia sa ia sa duca si acasa. Am vazut un pusti care se chinuia sa bage intr-un ghiozdan circa 10 sticle de apa.

Amu’ nu stiu daca organizarea e opera celor de la Loterie sau a celor de la federatia de atletism dar nu pot decat sa confirm cele scrise de alergatori in anii din urma: a fost varza.

Sursa foto: Mihai Ghita