Blaga declara astăzi că toţi cei care nu merg duminică la vot sunt de partea lor, a PD-L -ului şi preşedintelui ales şi suspendat. Adică în conformitate cu declaraţiile acestui tovarăş dacă nu merg din principiu la vot, sau sunt sătul de politică şi de clasa politică în ansamblu, dacă mi-e lene, dacă sunt în comă pe patul de spital, dacă sunt în avion spre alte meleaguri îndepărtate sau pur şi simplu dacă nu am chef să votez pentru că am altceva mai bun de făcut înseamnă că sunt automat împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu?

Adică toţi cei 40 şi ceva % care nu vin niciodată la nici un vot vor fi număraţi acum ca fiind simpatizanţi PD-L şi Băsescu alături de cei care vor merge totuşi la vot şi vor pune ştampila pe „nu”?
LA DRACU! Păi să fiu în situaţia unuia care nu vrea să meargă la vot, numai de-al dracu m-aş duce să votez chiar dacă mi-aş anula votul doar ca să nu fiu numărat de o parte sau de alta.

Ce p**a mea! Cine nu votează nu ar trebui să numărat nici pentru unii nici pentru alţii. Căcănarii ăştia portocalii o dau la întors că boicotează referendumul doar că să îşi poată adjudeca toate voturile neexprimate.

ATENŢIE LA NEATENŢIE! Cei care susţineţi că nu mergeţi la vot deoarece sunteţi împotriva întregii clasei politice, de data asta dacă nu mergeţi la vot veţi fi de partea PD-L. Singurul mod de a rămâne „independenţi” adică împotriva întregii clase politice e să mergeţi la vot şi să vă anulaţi votul nepunând nici o ştampilă sau ştampilând ambele variante din buletinul de vot.

sursă foto: realitatea.net


Vlad Robert M. Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

1 comentariu

Drepturile unui fost preşedinte - Lutyk · 22 aprilie 2021 la 4:47 PM

[…] tot discută zilele astea despre drepturile preşedintelui ales şi suspendat Traian Băsescu în cazul în care o să fie demis la referendumul din 29 iulie. Din legea pe care o gasiţi […]

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar