Marţi 17.07.2012 După semieşecul de duminică seara, iar nu am putut alerga toţi cei 2 km din acelaşi motiv, durerea din partea dreapta. De data asta însă aş putea spune că „m-am înecat ca ţiganu la mal” deoarece nu am mai putut alerga pe ultimii 150 m.
Miercuri 18.07.2012 M-am trezit cu acea durere în partea dreaptă şi am amânat alergarea pentru joi dimineaţă. Nu avea rost să forţez.
Joi 19.07.2012 Am ieşit la alergat dar după 1 km şi ceva a trebuit să trec la mers din cauza durerii. Nu înţeleg de ce apar aceste dureri. Înţeleg că sunt normale dacă nu eşti obişnuit cu efortul, dar mă gândesc că ar fi trebuit să apară în primele zile de alergare, nu acum după 1 lună jumate.
Vineri 20.07.2012 Asta a fost ultima alergare de 2 km şi a fost OK. De duminică ridic ştacheta la 3 km.
Duminică 22.07.2012 Sâmbătă am fost la Slănic şi din 6 ore cât am stat la Baia Baciului 5 le-am stat în apă înotând sau făcând pluta. Iar oboseala plus deja veşnica problemă a durerii în partea dreaptă nu m-au lăsat să alerg mai mult de 1 km. Am trecut apoi la mers întrerupt din când în când de mici intervale de alergare.
Din câte am citit pe net, ceea ce doare la efort ar fi colonul. La efort, dacă nu respiri cum trebuie şi corpul simte că nu primeşte suficient aer, din puţinul primit organismul crează un fel de depozit de aer în colon care se tot umflă şi ajunge să doară. De bine ce mă bucuram că nu mai am senzaţia de sufocare în tiimpul alergării. 🙁
Şi ca de obicei la final rezultatele săptămânii trecute:
kg: 110,2 (de la 110,4 săptămâna trecută şi 111,3 la început)
max. km alergaţi fără pauză: 2 (de la 2 km săptămâna trecută şi 0,5 la început)
timpii îi găsiţi ca de obicei pe My ASICS
Notă: Chiar dacă îl public săptămânal, scriu în acest jurnal de alergătură în fiecare zi în care alerg.Din acest motiv e posibil ca unele formulări să pară cudate din punct de vedere temporal.
sursă foto: iuliandideanu.wordpress.com
1 comentariu
Jurnal de alergatura 8 | Elucubratii · 30 iulie 2012 la 9:48 AM
[…] 110,2 săptămâna trecută şi 111,3 la început) max. km alergaţi fără pauză: 2 (de la 2 km săptămâna trecută şi 0,5 la început) timpii îi găsiţi ca de obicei pe My […]