Marţi 10.07.2012 Încet-încet, reuşesc să alerg din ce în ce mai mult.
Miercuri 11.07.2012 Azi am alergat 1,7 km. În mod normal, dacă nu intervien nimic, vineri ar trebui să pot alerga deja toţi cei 2 km, stadiu la care, conform programului, ar trebui să ajung abia duminică. „Să vedem, să vedem ce-o să iasă.”
Vineri 13.07.2012 VICTORIE!!! Am reuşit în sfârşit să alerg 2 km fără pauză. Ce mă omoară sunt 23 de trepte oarecum abrupte pe care trebuie să le urc de fiecare dată la finalul unui tur de parc. Sunt criminale. În schimb pe partea cealaltă a parcului, pe la jumătatea unei ture am o coborâre uşoară. Probabil pentru că folosesc alţi muşchi decât în timpul alergării pe teren plat, când termin coborârea îmi dă senzaţia că sunt mai odihnit. Săptămâna asta mi-am împărţit a 2-lea tur de parc în părţi ochiometric egale şi la fiecare alergare am făcut cu o astfel de parte mai mult decât la alergarea precedentă. Şi se pare că a funcţionat.
Duminică 15.07.2012Deoarece am fost plecat din Bucureşti, ieri am alergat pe la 11 şi ceva seara. Nasol. La ora aia era încă foarte cald. Din cauya unei dureri în partea dreaptă unde cică ar fi colonul nu am putut să alerg decât 1 km. Restul l-am făcut la pas.
Şi ca de obicei la final rezultatele săptămânii trecute:
kg: 110,4 (de la 111,1 săptămâna trecută şi 111,3 la început)
max. km alergaţi fără pauză: 2 (de la 1,2 km săptămâna trecută şi 0,5 la început)
timpii îi găsiţi ca de obicei pe My ASICS
Notă: Chiar dacă îl public săptămânal, scriu în acest jurnal de alergătură în fiecare zi în care alerg.Din acest motiv e posibil ca unele formulări să pară cudate din punct de vedere temporal.
1 comentariu
Jurnal de alergătură 7 | Elucubratii · 23 iulie 2012 la 10:09 AM
[…] 110,4 săptămâna trecută şi 111,3 la început) max. km alergaţi fără pauză: 2 (de la 2 km săptămâna trecută şi 0,5 la început) timpii îi găsiţi ca de obicei pe My […]