Am mai scris pe aici şi am afirmat de câte ori am avut ocazia că mă enervează modul cum am intrat în UE şi poziţia noastră faţă de ţările occidentale. La români autoflagelarea naţională şi ponegrirea ţării natale în exterior are rădăcini adânci.
În Evul Mediu boierii fugeau la Stanbul pentru a se plânge de relele tratamente la care sunt supuşi în ţară de către Domnul aflat în Scaun. Şi după ce ungeau cum se cuvine pe cine trebuie pe acolo, obţineau mazilirea Voievodului şi trupe pentru a-l înlătura.
Anii au trecut iar acest prost obicei a fost preluat şi de oamenii de rând. Înainte de lovitura de stat din ’89 cei care fugeau din ţară, pentru a obţine mai uşor azil politic, se plângeau de cât de nasol e în România. Prin anii ’90-’91, deoarece regimul Ceauşescu căzuse nu mai ţinea să ceri azil, oricât de urât vorbeai de ţara ta. Dar unii au descoperit că pot primi ajutoare dacă se plâng în occident de cât de jos e nivelul de trai pe aceste meleaguri. Şi când ajutoarele au încetat să mai vină, românii începuseră deja să-şi ponegrească ţara pentru a obţine diverse fonduri.
Şi uite aşa, înjurându-ne ţara şi stând cu mâna întinsă precum cerşetorii de la colţ de stradă am ajuns să fim primiţi şi în NATO şi UE. Nu cu capul sus aşa cum au intrat de exemplu polonezii care au negociat fiecare capitol de aderare (şi rezultatele se văd în creşterea lor economică din prezent) ci cu el plecat. Nu ne mai ploconim cu capul în ţărână în faţa măritului sultan, în schimb când cancelariile occidentale ne cer să sărim la castană singura noastră replică e să întrebăm „Cât de sus?”.
Şi în aceste condiţii discursul de vineri seară al Preşedintelui României vine ca un dos de palmă peste botul vesticilor obişnuiţi în ultimii 22 de ani să se poarte cu România şi cu conducătorii ei aşa cum se purtau pe vremuri cu vasalii. Iar îndreptarea coloanei vertebrale şi ţinerea capului sus, cu demnitate, mă face să mă simt mândru că sunt român.
„Mai bine o zi vultur, decât o viaţă cioară!”
sursă foto: stirileprotv.ro
0 comentarii