Un vis vechi de 21 de ani e pe cale să se îndeplinească în acest an: să văd Barcelona. De ce îmi doresc de atâta amar de vreme să văd acest oraş? Pentru că în 1991, fiind fugit cam 4 luni de acasă şi aflându-mă în Istanbul am dat un singur telefon acasă cu 10 zile înainte de a mă întoarce. Şi, nu mai ştiu de ce, am zis că sunt la Barcelona. Şi dacă tot am zis că sunt acolo, măcar să ajung să îl văd cum arată. Mai târziu, am descoperit cu ajutorul internetului minunăţiile ascunse în acest oraş şi abia aştept să îl văd pe viu.
În mod sigur în septembrie-octombrie sunt la Barcelona. Am biletele de avion luate de prin ianuarie.
Dar acum cei de la www.jinfotours.ro organizează un concurs pentru bloggeri, adică şi pentru mine. Iar premiul acestui concurs e o excursie de 2 persoane la Barcelona. Mai exact biletele de avion cu taxele de aeroport si bagajul de cala incluse.
Acu’ sa vedem. Poate ma trezesc cu 2 excursii la Barcelona la pret de una. 🙂

0 comentarii