sursa foto: wikimapia.org

Am văzut în ultima vreme din ce în ce mai multe multe site-uri ale unor persoane care cred într-o altă istorie a Daciei şi a României decât cea promovată în mod oficial. Mai jos sunt doar câteva dintre ele:
http://hartacomorii.blogspot.com
http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com
http://discoverdacia.wordpress.com/
http://oceanospotamos.wordpress.com/
http://www.sarmizegetusa.net/
Nu vreau să vorbesc aici despre cât adevăr e în ideile promovate de aceste bloguri, chiar dacă unele întrebări mi le pun şi eu. Ceea ce ma intrigă cel mai tare sunt reproşurile aduse statului: că nu se implică mai mult în cercetarea arheologică, în protejarea şi în promovarea turistică a descoperirilor istorice.
Se vorbeşte de descoperirile făcute de bulgari în Valea Regilor Traci şi se pune întrebarea legitimă de altfel de ce nu sunt studiaţi mai amănunţit şi tumulii din România.

Arheologia „e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”

Se vorbeste de o mulţime de comori din toate timpurile dar în special din perioadele predacice şi dacice care ar sta ascunse în pământul ţării noastre.
Şi în timp ce noi stăm cu mâinile în sân şi criticăm statul că de ce nu face şi nu drege, vin alţii cu detectoare de metale, fac săpături fără nici un respect pentru istorie şi fură aurul dacic de la Sarmisegetuza sau din altă parte a ţării pentru ca apoi guvernul să încerce să-l recupereze cu mari eforturi financiare.
Nu cunosc legislaţia în domeniul arheologiei dar, acolo unde statul nu vrea sau nu poate din diferite motive să facă ceva ar trebui să intervină ONG-urile. Acestea ar trebui, cu ajutorul voluntarilor si nu numai să ia in administrare o zonă pe care o consideră cu potenţial arheologic sau chiar un sit gata descoperit cum e Cetatea Sarmisegetusa şi să administreze. Să iniţieze săpături noi sau să le continue după caz. Să amenajeze locul pentru vizitatori şi să îl promoveze. Se zvoneşte că cetatea de scaun a marelui rege dac, Decebal ar fi mult mai mare decât se credea şi că ar axista un întreg oraş subteran în zonă. De ce nu continuă nişte organizaţii nonprofit săpăturile în zonă.

Nu știm să vindem

Toate vestigiile istorige dacă sunt promovate se pot „întreţine” singure prin turismul generat şi cu ajutorul suvenirurilor. În occident fiecare bisericuţă mai veche se promovează singură, îşi face pliante, candele personalizate etc. Pentru fiecare rămăşiţă a istoriei găseşti indicatoare turistice şi pliante de prezentare, în aproape fiecare localitate găseşti magneţi, cărţi poştale sau alte suveniruri care au legătură cu atracţiile turistice din oraş sau din apropiere. Noi, cu mici excepţii, aşteptăm ca toate astea să se facă de la nivel central. Nici măcar autorităţile locale nu se implică, ce să mai vorbim de alte oganizaţii.
De ce trebuie să stăm tot timpul cu mâna întinsă la stat? Când o să învăţăm să ne purtăm singuri de grijă şi să nu ne mai plângem de milă? Când o să învăţăm să ne apreciem istoria la adevărata ei valoare?

activitati-cadou.ro

Vlad Robert M. Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

2 comentarii

MihaiNo Gravatar · 5 iunie 2011 la 10:18 AM

Lasand la o parte originea fantasmagorica a informatiilor de pe site-urile cu pricina, treaba nu-i deloc simpla. O sapatura arheologica poate costa si cateva sute de mii de euro pe luna, bani, iti imaginezi, foarte greu de obtinut. Chiar am asistat la cateva cursuri de arheologie la Universitatea Bucuresti si povestea un profesor (arheolog) ca un arheolog jumatate din viata si-o petrece cautand sponsorizari (si in afara cam la fel).

A doua problema ar fi cea cu voluntariatul. In arheologie nu poate exista asa ceva. Sapaturile trebuie facute de profesionisti, altfel situl este practic distrus. Chiar si pionierii arheologiei din Romania, gen Tocilescu sau oricare pana la Parvan (chiar si el putin), priviti din perspectiva metodologiei contemporane au fost niste distrugatori ai siturilor pe care le-au cercetat.

In rest, normal, ar trebui profitat mai mult de turismul istoric, cum zice si nenea asta aici legat de vizita printului Charles.

Lutyk · 30 mai 2011 la 9:19 AM

Turismul, arheologia si dacii http://t.co/UWKANxa via @AddToAny

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar