Bocancii mei, ce-am facut cu ei

Am citit la Artistu’ un post-leapşă care mi-a adus aminte că am şi eu de rezolvat o astfel de sarcină de la iYli.
Primii mei bocanci au dispărut în negura timpului. Aveam cu 30 de ani mai puţin atunci şi mergeam cu ai mei la ski şi săniuş. Următorii cred că au fost pe la 8 ani când îmi aduc aminte de o drumeţie de vară cu ai mei prin Bucegi. De fapt nici nu mai ştiu dacă erau bocanci, ghete sau doar nişte tenişi. Am avut următorii bocanci prin ’87-’88 cân dam mers pe munte cu sor-mea care în acea perioadă făcea şcoala de ghizi a BTT-ului şi am continuat să ies cu ea şi cu alţi ghizi ai cercului Bucur atunci când aveau grupuri de dus pe munte.

Prin ’91 am început să ies singur pe munte. Adică fără părinţi, fraţi sau surori. Mi-am luat atunci o pereche de bocanci negri şi înalţi care după o perioadă de mers săptămânal la munte au cedat. Nu am avut imediat bani de alţii aşa că o perioadă mergeam să închiriez de la un centru de unde se puteau închiria articole sportive. Era undeva pe strada Eforie vis-a-vis de o agentie CFR+Tarom.
Am avut multe perechi de bocanci, unele mi-au făcut băşici, altele au fost făcute parcă special pentru picioarele mele, dar niciodată nu m-am ataşat de încălţări.

Sursă foto: ideipentrucasa.ro