Vă mai aduceţi aminte cum se traducea ITB în limbajul popular: Idiotule Taxează Biletul. Cu biletele clasice de hartie, dupa ce le perforezi poţi să stai toată ziua în mijlocul de transport comunal. Acum, cu introducerea cartelelor şi cu încercarea RATB de a renunţa la acele bucăţele de hârtie în favoarea Portofelului Electronic îcărcat pe respectivle carduri, validarea unei călătorii este valabilă doar până la capătul liniei. Adică dacă te urci în troleul 62 la staţia Ministerul Transporturilor şi vrei să mergi mai mult de o staţie această călătorie te va costa 2,6 de lei în loc de 1,3 lei cât e un bilet. De ce? Pentru că validarea pe car eo faci imediat după urcare e valabilă doar până la Gara de Nord unde este capătul de linie. Pentru continuarea călătoriei e nevoie de altă validare adică alţi bani. Şi dacă nu validezi eşti pasibil de amendă deoarece se consideră că circuli fraudulos, fără bilet. Degeaba se agită lumea pe Faţadebucă să avem transport în comun pe timp de noapte ca în alte oraşe mari ale româniei şi ale lumii căci la cât de nesimţiţi sunt, cei de la I.T.B. şi de la Metrou vor găsi ei o modalitate de a încerca să ne păcălească.
Şi pentru că am pomenit de Metrorex, am înţeles că abonamentul lunar de 27 de lei nu mai are călătorii nelimitate ci doar 62, adică poţi să te dai cu metroul doar de 2 ori pe zi.
Plimbatul excesiv cu transportul în comun dăunează grav buzunarului!


Vlad Robert M. Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

5 comentarii

DianaNo Gravatar · 7 decembrie 2010 la 12:59 PM

Ce bine că m-a ferit viața de RATB. 😆

Ei oricum își scot banii.
Mai ales Metrorexul, unde șmecherii nu prea poți face. O să bage un tarif dublu pe noapte sau iar scumpes biletele și se scot. Oricum nu o să circule noaptea mai des de 20-30 de minute.

    LutykNo Gravatar · 16 decembrie 2010 la 9:55 AM

    In tinerete (ce aiurea suna) mai faceam smecherii si la metrou: mai saream peste bara sau la statiile care au scari rulante pana pe peron cum e la Romana coboram pe ele chiar daca ele urcau. Da amu cu batranetea asta care a adus niste kg in plus, destul de multe, si lenea aferenta mai greu.

    Si la un interval de 1 ora daca ar circula si tot ar fi ok.

SatirikonNo Gravatar · 22 noiembrie 2010 la 9:37 AM

Mda. Uite de asta nu imi cumpar eu bilet niciodata. Si vorba aia, a fost de 5 ori prins si de fiecare data am scapat. Asta e, daca ma duce mintea stiu sa rezolv cu ei, si parte-n parte daca e cazul :))

    LutykNo Gravatar · 16 decembrie 2010 la 10:22 AM

    Lasa ca te faci tu mare si iti piere cheful de cearta cu controlorii …

Revoluţionari fără privilegii - Lutyk.ro · 22 decembrie 2021 la 11:33 AM

[…] Nițescu, Marilena Gheciu, două colege dactilografe și alte persoane. Se trăgea dinspre sediul ITB de la intersecția străzii Nuferilor (Berthelot) cu Berzei și dinspre clădirea Statului Major de […]

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar