Ne dăm cuvântul … cel pe care nu-l avem

sursa: morfeu-amorph.blogspot.com

Am fost în acest week-end la ziua unui prieten în Buşteni. În urmă cu 15-20 de ani când cineva îşi serba ziua la munte nu exista nici Faţădebucă şi nu existau nici telefoane mobile pentru a face invitaţii. Şi cu toate astea lumea venea şi în 99% din cazuri sărbătoritul trebuia să dea de băut la mult mai mulţi tovarăşi decât se aştepta. Anii au trecut şi oamenii s-au schimbat împreună cu societatea din care fac parte.

Ne mirăm că politicienii, oameni ca toţi oamenii, reprezentativi pentru cei care îi aleg,, promit vrute şi nevrute şi aproape invariabil după ce se văd cu sacii în căruţă adică după ce sunt aleşi uită de orice promisiune şi îşi văd de ale lor. De ce ar fi ei altfel şi de ce şi-ar ţine cuvântul dat nouă, unor necunoscuţi, când noi muritorii de foame rând nu ne respectăm promisiunile făcute unor oameni pe care îi numim PRIETENI.

Promisiuni deșarte

Nu e prima oară când văd cum unii care îşi zic oameni şi prieteni susţin până în ultima clipă că vin, iar apoi când sunt sunaţi nici măcar nu mai răspund la telefoane. Am păţit şi eu în urmă cu 5 ani, la nuntă, când gradul de nesimţire a fost mult mai mare decât am preconizat. Mi-au promis că vin sigur 120 de persoane. Am rezervat ca sigure 100 de meniuri şi au venit 80 de persoane. Şi sunt convins că mulţi dintre voi, mai ales cei căsătoriţi, sunteţi păţiţi cu astfel de specimene umane.

Cum poţi să îi spui unui om că îi onorezi invitaţia când tu şti sigur că nu ai de gând să o faci. Mă gândesc că poate le e ruşine să spună nu sau poate le frică să nu dezamăgească. Dar oare dezamăgirea nu e mai mare atunci când organizatorul îţi constată absenţa şi trebuie să plătească din buzunar măgăria ta? De ce e aşa de greu pentru unii să spună NU.

Învățați să spuneți „Nu”!

Era şi un cântec prin anii ’90 cântat de Cristian Paţurcă: „A,E,I,O,U, Învăţaţi să spuneţi NU”. Mai era şi un alt cântec care era fredonat pe munte: „Imnul Prieteniei” şi mulţi credeau în versurile lui.