Am mai primit o piesă de la Viorel Tăutu. Sper să vă placă.
Cu fiecare clipă respir tot mai greu
Acest aer poluat de atâta prostie
Unde osul şi banul câştigă mereu
Şi unde ziua de mâine e o loterie
Lozul cel mare nu îţi e la-ndemână
N-are sens să te zbaţi pentru că e-n zadar
Pofta de viaţă, nevoia de bine,
E ca numarul opt de pe zar.
R:
Într-o zi am să plec pe un vârf de munte
Ca să fiu mai aproape de cer
Să mă satur de foşnetul calm al pădurii
Mai mereu învelită-n mister
Să mă îmbăt cu apa rece ce curge
Printre pietrele roase, uitate de timp.
Poate aşa am să uit de tot şi de toate,
De acest sălbatic şi crud anotimp.
2.
Exersam tot mai des mersul pe sârmă
În acest circ al vieţii ce ne-a fost dat
Într-un secol dement, fără milă,
Ce aleargă nebun către finish, deşi, e demult terminat.
Vom păşi timoraţi într-un altul
Cu un aer bolnav si tacut
Însă, ştim foarte bine că patul
De pe-acum pentru alţii e făcut.
0 comentarii