pe drumul lung, de munte…
cu gheata, in bocanci…
urcam, in sus …spre creste…
pe inaltul Fagaras…

cand vad,la o cabana…
o ceata,de baieti…
cu-n vers si o chitara..
ce se numeau…drumeti…

incet…eu ma alatur..
candva,eream ca ei..
si ..incep sa ,descopar…
ca sunt…copii mei.

copii ce iubesc,viata..
satui de capitala
urcati, pe cresta alba…
in spate … cu-o chitara..

priveam trecutul…dulce..
in gand,cu amintirea…
apusul…de rascruce…
si le sorbeam…privirea..

ereau..tineri si ageri…
la gesturi si la cantec..
cu tineretea-n fata…
erau, ca un descantec…

ce este,foarte tragic..
dar, nu vreau sa le spun..
nimic ,nu mai e magic…
cand…esti deja… batran.

mai multe aici

horus-center.ro
Comentează cu Facebook
Categorii: Poezie

Vlad Robert Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar

%d blogeri au apreciat: