Vreau de multa vreme sa scriu acest post dar din varii motive am tot amanat. Dorinta de a-l scrie a pornit de la niste posturi de pe blogurile lui CDMitroi, Escu, Saturnianul si alte cateva pe care nu le mai stiu. Acum cateva zile am citit pe blogul Artistului un alt articol legat de credinta si de biserica si mi-am adus aminte ca vroiam sa scriu despre asta inca de cand nu imi facusem acest blog.

Nu ma consider un credincios dar nici un ateu. Sunt multe, atat in “cartea sfanta” cat si in viata de zi cu zi, care ma fac sa resping religia in formele ei provaduite de biserici.
Avand in vedere ca cele mai mari crime impotriva umanitatii au fost in general savarsite in numele divinitatii prin razboaie sfinte, conchistadori, inchizitie si altele, constat ca diavolul cam someaza. I-a furat dumnezeu obiectul muncii. Si atunci cum ramane cu porunca “Sa nu furi”.

Ni se spune sa nu ne inchinam la idol cioplit! Dar oare icoanele si crucile nu sunt idoli ciopliti? Ca doar sunt facute de mana omului, nu au cazut din cer! Cu ce sunt mai presus crestinii cu crucile si icoanele lor fata de amerindienii care se inchinau la cel mai mare copac din zona. Se spune ca obiectele de cult crestine sunt doar reprezentari artistice dar totemul nu e oare acelasi lucru?

Scriptura e atat de sfanta pe cat ii permiti tu sa fie. Daca esti crestin ea este pentru tine o carte sfanta. Daca nu crezi, nu are nici o valoare. Asa cum e coranul. Pentru crestini e o carte ca oricare alta. Pentru musulmani e o carte sfanta. Si invers. In biblie provaduirea iubirii aproapelui incepe cu un fraticid. Biserica si toata lumea civilizata condamna incestul, dar Cain isi perpetueaza specia cu mama sa, Eva, care la vremea aceea era singura femiei de pe pamant. Tot biserica condamna sexul in afara casatoriei. Cum in acele timpuri nu existau nici oficieri ai starii civile si nici preoti inseamna ca toti au pacatuit. Trebuia sa aiba rabdare pana se infiinta biserica sau macar starea civila.

Ce parinte isi priveste pasiv copiii care se omoara intre ei ducand la disparitia unor cetati sau mai rau la extinctia unor popoare (maiasi, incasi etc.). Ce parinte e acela care isi inneaca toti copii cu exceptia unui singur (Noe). Cat de crud e acel (dumne)zeu care isi priveste linistit credinciosii care se calca in picioare pentru apa sfintita, pasca sau pentru a pupa niste moaste. A se vedea si pelerinajele facute de catolici in genunchi sau automutilarile facute de indieni.

As putea spune ca la aceasta detasare am ajuns si datorita diferentelor intre 2 biserici in conditile in care amandoua sunt crestine. Si am vazut si simtit aceste diferente in casa, avand mama catolica si tatal ortodox, si totusi amandoi crestini.

Am ajuns sa privesc critic religia si datorita (sau din cauza) dragostei pentru lectura. Am citit cam toate cartile din casa (aproape 2000) si multe altele. Am invatat sa judec singur si sa nu cred orbeste tot ce mi se spune.
Faptul ca mi-am petrecut vacantele la Breaza (Prahova) citind la umbra nucului sau cocotat in copac ca sa mananc mere verzi m-a facut sa iubesc natura si aerul curat de munte.

Am inceput sa merg pe munte cand aveam cam 5 ani impreuna cu parintii, apoi prin `87-`90 am mers cu sor-mea care la acea vreme era ghid BTT si facea parte de cercul Bucur. Am crescut cu povestile despre munte ale unui unchi care se mutase in casa noastra de la Breaza pentru a avea grija de bunica. Acest unchi a facut 8 ani de armata la Vanatori de Munte, batalionul de la Predeal. De ce a facut atat de multa armata? Pentru ca a inceput razboiul. A ajuns la V.M. pentru ca inainte de armata fusese campion local la schi.

sursă foto: 2drumuri.ro

Am fost si sunt atras tot timpul de natura in general si de munte in special. As putea spune ca natura e o catedrala iar muntele e o scara care ne permite accesul in apropierea zeilor atotputernici sau chiar altarul care isi cere ofranda din vietile celor ce cuteaza sa urce. Nu as putea spune exact, sa dau o definitie, in ce cred. Stiu doar ca de fiecare data cand merg pe munte, oricat de greu ar fi traseul si oricat de obosit fizic as fi la intoarcere, din punct de vedere psihic, spiritual ma simt ca si cum as fi renascut. Muntele e locul unde ma pot reculege, unde imi pot pune ordine in ganduri si in suflet. Muntele e locul unde nu ma grabesc niciodata, unde merg incet, oprindu-ma din cand in cand in cate o poiana pentru a-mi bucura ochii cu minunatiile care ma inconjoara.

Si ca sa inchei aceasta lunga postare, imi aduc aminte ca am citit undeva, candva urmatoarea expresie: „Fiecare din noi e propriul sau Dumnezeu”. Sper ca am citat corect.

Comentează cu Facebook

Vlad Robert Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

15 comentarii

Vlad Lutic · 2 august 2010 la 10:59 AM

RT @Lutyk: O catedrala naturala #Credinta #Dumnezeu #Munte #Religie http://bit.ly/d6VSpy

LutykNo Gravatar · 11 mai 2010 la 9:20 AM

@Plopu': multam fain. Da' ma mai tin minte. Si mai tin minte si de faza, tot din Bran, cand unii, nu dam nume – persoane importante, s-au trezit dimineata pe insulita din mijlocul raului. :))

@Anonim: ma bucur ca iti place. Multumesc pentru vizita si comentariu si te mai astept pe aici.

Anonymous · 10 mai 2010 la 6:20 PM

superb comentariul…aceasta e adevarata intelegere a conditiei umane data de Dumnezeu pentru OM,iar raiul se numeste PAMINT…planeta pe care traim iar Omului i s-a dat putere absoluta asupra ei si EL -OMUL,isi bate joc de mediul,casa lui
Ne-a facut stapini cu putere de discernamint si am uitat sa ne bucuram de natura,din contra…Acesta e marele pacat care ne va pierde intr-o zi………UITAM SA MAI IUBIM CITE PUTIN IN FIECARE ZI…HAIDETI SA NE DESCOPERIM SUFLETUL SI SA INVATAM SA NI-L APARAM.Emult mai usor sa distrugem decit sa construim si sa protejam. SEMNAT|ATE

plopu' · 4 mai 2010 la 2:23 PM

DA VLADE..SUPERB

Mai ti minte ,cand a venit politistul ala…la Bran ,cand am scos traversele,de la pod,cu Canadienii…prin 96…cred..ce vremuri,coane…

LutykNo Gravatar · 29 martie 2010 la 10:58 AM

@artistu si @fly2sky: multumesc

@Saturnianul pentru pieile rosii respectivul arbore fiind cel mai mare din zona reprezenta maretia lui Manitou.
Nu multumesc. Am avut destule discutii contradictorii cu "fete bisericesti". Dar, din fericire pentru mine am avut si multe convorbirii interesante si educative cu unii parinti din schiturile montane.

fly2sky · 28 martie 2010 la 3:22 PM

Foarte frumoasa postare..si iti impartasesc parerile. Si eu cred ca atunci cand intri in rezonanta cu frumusetile naturii, esti cel mai apropae de D-zeu.

Saturnianul · 27 martie 2010 la 5:01 PM

Măcar copacul ameridienilor este o creaţie a lui Dumnezeu, "căzut", deci, oarecum din cer. Dar chipul cioplit? Dimpotrivă. A fost doborît un copac viu pentru a crea un chip mort.

Îndrăzneşti să faci un experiment? Întreabă un popă cum e cu chestia aia, "fiecare din noi e propriul său Dumnezeu", şi vezi ce se întîmplă. Aşa cred că poţi vedea cît de deschis la minte şi suflet e un preot 🙂

artistu · 26 martie 2010 la 12:03 PM

Superb spus! Maz inclin si imi scot si palaria! 😉

Lutyk · 22 septembrie 2010 la 10:31 AM

O catedrala naturala: http://bit.ly/d6VSpy

Parastas cu dar | Elucubratii · 16 august 2010 la 3:38 PM

[…] cum spuneam aici nu sunt un pupiconist fanatic dar imi aduc aminte ca bunica imi spunea cum ca pe 15 ani de Sântă […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar

%d blogeri au apreciat: