Amintiri de muntoman

Pana acum nu am marsat la nici o leapsa. Nici nu stiu daca am primit in afara de asta de la Fanel careia ii dau curs acum.

Am sa incep cu niste versuri dintr-un cantec invatat pe munte:

Nu am sa stau acum sa va plicitisesc cu o poveste intreaga despre personalul spre munte, ci am sa postez doar cateva franturi de amintiri.

 

Prin ’93 dupa o iesire in Curmatura (Piatra Craiului) in trenul care ne aducea acasa nasu’ a inceput sa faca figuri, ca ii dam prea putin, ca nu mai vrea nici un ban si ca ne da jos. Un tip din gasca, Tilica ii spuneam, se ienerveaza se duce si ia cordelina, il leaga pe nas si il baga in WC. Dupa asta faceam cu randul sa stam in fata toaletei, daca vrea cineva sa intre sa spunem ca e ocupat. Asta se intampla pe la Campina si nasul a ramas in WC pana in Bucuresti. Noi am coborat in triaj si am lasat bilet pe usa: „AICI SE AFLA NASUL”. Cu o alta ocazie, acelasi Tilica, un munte de om, deschide usile vagonului, il apuca pe nas de haine si il scoate pe jumatate afara: „Ori rimesti cat iti dam noi, ori te arunc din tren” Cred ca nu mai e nevoie sa va spun care a fost alegerea controlorului.

In perioada aia plecam la munte cu un tren care pleca din Gara de Nord pe la ora 2.30 noaptea si care era supranumit „trenul fantoma” pentru ca nu de putine ori se intampla sa nu mai plece sau sa plece din Basarab. In afara de cei cativa care stateau in apropierea garii, noi ceilalti veneam pe la 23.30 in gara ca sa prindem ultimul metrou. Si pana pleca trenul toata gara rasuna de cantece si voie buna. Iar vagoanele cu blatisti montaniarzi erau arhipline.

 

Comentează cu Facebook