Ma chinuie talentu’ (5)

Povestea mea

Eram copil cand am urcat
Pe munte prima dat’
In suflet mi-a intrat
Nicicand nu l-am uitat.

Am putut iar sa ma bucur
In munti cand am urcat cu Bucur
Dar n-a durat mult
Nici acest tumult.

Am fost apoi cu scoala in excursie
Cu Satana ghid de drumetie
Iar apoi fiind deja maricel
De acasa am inceput sa plec singurel.

Ne-ntalneam cu toti-n gara
Sa facem iar o tura
Ne-astepta trenul fantoma
Sa ne duca ca pe-o turma.

O turma ce se-adapa
Din stanca abruta
Ne era la toti sete
De-o iesire ca-n poveste.

Ne stiam cu totii-n tren
Si cantam cu antren
Eram toti bucurosi
Ca vom urca voiosi.

Ne urcam in ultimul vagon
Pentru ca nasul, pardon,
Sa stie ca suntem blatisti
Cu suflet de alpinisti.

Si cand ajungeam la poale
Unii urcam prin vai agale
Altii erau mai grabiti
Urcau ca fugarti.

Au trecut anii grabiti
Noi suntem risipiti
Fiecare pe alt drum
Copii avem acum.

Cu copilul meu acum
Vreau sa plec la drum
Sa invete sus pe creste
Viata s-o respecte.

Sa invete cum sa fie
Om de omenie
Natura sa o iubeasca
Peste tot, nu doar in creasta.

Si poate ne vom reintalni
Alaturi de copii
Toti cei ce altadata
Urcam ziua toata.

Sa stam iar pe langa foc
Sa cantam pan’la soroc
Sa fie doar voie buna
In noaptea cu luna.

Ma chinuie talentu’ (4)

Vis de copil

Pe cand eram copil
Visam sa scriu cu stil
Acum ca am crescut
Visul l-am pierdut.

Acum ca sunt adult
Vreau sa scriu mai mult
Despre trecut, prezent si viitor
Dar uite ca nu am spor.

Despre munti sa scriu
Si despre ce-as fi vrut sa fiu
Despre oamenii din munte
Ce-au lasat in mine multe.

Despre viata si iubiri
Despre tristeti si amagiri
Despre cei ce nu mai sint
Printre noi pe-acest pamant.

Dar timpul trece iute
Luand cu el clipe pierdute
Idei multe si marunte
Toate acum sunt disparute.

N-a fost sa fiu un scriitor
Nici un om al muntilor
Chiar daca de varfuri imi e dor
Sunt un simplu muritor.

Ma chinuie talentu’

Chemarea

Muntele ma cheama
Cu fiece cabana
Muntele ma cheama
Sa merg iar pe brana.

Sa urc iar pe creasta
Sa vad Dunarea albastra
Sa urc iar pe creasta
Pan’ la bolta-nstelata.

As vrea in munti sa fiu
Sa uit de tot ce-i viu
As vrea in munti sa fiu
De mine sa nu mai stiu.