Out of office: sunt plecat in concediu

Incepand de azi timp de doua saptamani sunt plecat in concediu. O sa am laptopul cu mine si daca voi gasi o farama de internet free prin parc sau printr-o cafenea voi mai intra sa mai public cate ceva. Daca nu, ne vedem/auzim/citim la intoarcere cand voi avea mult de munca cu blogul: jurnale de alergatura restante, trip report si altele.

sursa foto ro.wikipedia.org

Turismul, arheologia si dacii

Complexul funerar tumular de la Movila Documaci

Complexul funerar tumular de la Movila Documaci

sursa foto: mangalia.ro

Am văzut în ultima vreme din ce în ce mai multe multe site-uri ale unor persoane care cred într-o altă istorie a Daciei şi a României decât cea promovată în mod oficial. Mai jos sunt doar câteva dintre ele:
http://hartacomorii.blogspot.com
http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com
http://discoverdacia.wordpress.com/
http://oceanospotamos.wordpress.com/
http://www.sarmizegetusa.net/
Nu vreau să vorbesc aici despre cât adevăr e în ideile promovate de aceste bloguri, chiar dacă unele întrebări mi le pun şi eu. Ceea ce ma intrigă cel mai tare sunt reproşurile aduse statului: că nu se implică mai mult în cercetarea arheologică, în protejarea şi în promovarea turistică a descoperirilor istorice.
Se vorbeşte de descoperirile făcute de bulgari în Valea Regilor Traci şi se pune întrebarea legitimă de altfel de ce nu sunt studiaţi mai amănunţit şi tumulii din România.
Se vorbeste de o mulţime de comori din toate timpurile dar în special din perioadele predacice şi dacice care ar sta ascunse în pământul ţării noastre.
Şi în timp ce noi stăm cu mâinile în sân şi criticăm statul că de ce nu face şi nu drege, vin alţii cu detectoare de metale, fac săpături fără nici un respect pentru istorie şi fură aurul dacic de la Sarmisegetuza sau din altă parte a ţării pentru ca apoi guvernul să încerce să-l recupereze cu mari eforturi financiare.
Nu cunosc legislaţia în domeniul arheologiei dar, acolo unde statul nu vrea sau nu poate din diferite motive să facă ceva ar trebui să intervină ONG-urile. Acestea ar trebui, cu ajutorul voluntarilor si nu numai să ia in administrare o zonă pe care o consideră cu potenţial arheologic sau chiar un sit gata descoperit cum e Cetatea Sarmisegetusa şi să administreze. Să iniţieze săpături noi sau să le continue după caz. Să amenajeze locul pentru vizitatori şi să îl promoveze. Se zvoneşte că cetatea de scaun a marelui rege dac, Decebal ar fi mult mai mare decât se credea şi că ar axista un întreg oraş subteran în zonă. De ce nu continuă nişte organizaţii nonprofit săpăturile în zonă.
Toate vestigiile istorige dacă sunt promovate se pot „întreţine” singure prin turismul generat şi cu ajutorul suvenirurilor. În occident fiecare bisericuţă mai veche se promovează singură, îşi face pliante, candele personalizate etc. Pentru fiecare rămăşiţă a istoriei găseşti indicatoare turistice şi pliante de prezentare, în aproape fiecare localitate găseşti magneţi, cărţi poştale sau alte suveniruri care au legătură cu atracţiile turistice din oraş sau din apropiere. Noi, cu mici excepţii, aşteptăm ca toate astea să se facă de la nivel central. Nici măcar autorităţile locale nu se implică, ce să mai vorbim de alte oganizaţii.
De ce trebuie să stăm tot timpul cu mâna întinsă la stat? Când o să învăţăm să ne purtăm singuri de grijă şi să nu ne mai plângem de milă? Când o să învăţăm să ne apreciem istoria la adevărata ei valoare?

Pleaca vara, vine toamna peste noi

Gata si cu saptamana asta de concediu. Back to work :(.
Am fost la mare in statiunea Venus unde am stat la vila Stella Maris aflata in nordul statiunii langa hotel Favorit. 2 nemultumiri legate de acest loc de cazare: camera si patul cam mici (patul are 1.40 latime) pentru cei care merg cu copilul si frigiderul pe hol la comun. In rest conditiile au fost OK.

Breaza (2)

După ce din varii motive a trebuit sa declinăm chemarea lui Cătălin în Plaiul Foii sâmbătă dimineaţă am plecat la Breaza. După ce am mâncat şi am tras un pui de somn am ieşit în parc. Frumos amenajat locul de joacă însă spre surprinderea noastră intrarea copiilor se facea contra cost 5 lei de copil de luni până vineri şi 10 lei sâmbăta şi duminica.
Duminică dimineaţa, înainte de a pleca înapoi spre casă, am făcut o plimbare până la Crucea de pe Gurga. Aşa cum spuneam şi aici nu există nici un indicator în Breaza care să îndrume turiştii către acest monument. În spatele bisericii din Breaza de jos se află un monument dedicat eroilor. De la acest monument drumul de bifurcă dar pe ambele părţi se poate ajunge la cruce. Dacă mergeţi în dreapta (drum recomandat) ţineţi drept până la intersecţia cu str. Gurga. Dacă sunteţi cu maşina e recomandat să o lăsaţi aici, asta dacă nu a rămas la biserică. Faceţi stânga pe această stradă şi mergeţi pe ea până în capăt. Aici drumul continuă cu o potecă nemarcată (căci altfel cum am putea să mai facem explorări în grădina carpatină :D). După ce se termină gardul care mărgineşte poteca, pe partea sângă o să vedeţi o potecă mai mică. Dacă o rataţi vor mai fi încă două mai încolo şi toate 3 se vor reuni ceva mai sus. De la intrarea pe aceste potecuţe urcuşul devine destul de abrupt până sus unde o să ieşiţi pe un mic platou în stânga crucii.
Dacă de la monument faceţi stânga urmăriţi indicatoarele spre pensiunea Floarea. De acolo mai mergeţi puţin pe strada respectivă şi în curba care se face la stânga o să vedeţi o potecă care urcă în dreapta. Pe aici urcuşul e mai puţin abrupt cu unele mici excepţii, dar poteca nu prea este folosită iar cătina şi rugurile de mure şi zmeură pot dăuna integrităţii pielii. Iar în unele locuri tufele sunt atât de îmbârligate şi de lăsate încât e nevoie să folosiţi mersul piticului. Această potecă vă va scoate pe acelaşi mic platou pe care se află crucea dar în dreapta ei.

Explore the Carpathian garden

sursa foto: mediafax.ro

Chiar dacă Mircea Badea spune că noul brand turisitc al României nu îşi are rostul pentru că nu avem infrastructură eu cred că ideea cu grădina Carpatină se potriveşte perfect ţării noastre. Păi ce găsim în general într-o grădină pentru uşurarea plimbării: câteva alei şi nişte potecuţe. Cam acelaşi lucru găsim şi în ţărişoara noastră, grădina Carpaţilor. Câteva alei mai răsărite, adică mai măricele, respectiv cele 3 ciosvârte de autostradă, câteva alei practicabile reprezentate de câteva DN-uri şi multe alei şi cărărui pe care dacă vrei să mergi cu maşina şi nu eşti echipat pentru off-road rişti să rămâi blocat pe acolo.

Fiţe de munte

1993 - Piatra Mare

La inceputul anilor ’90 când m-am apucat de mers pe munte nu prea conta echipamentul, în sensul că nu stătea nimeni să se uite dacă ai bocanci de la firma x sau y, dacă au talpă din nu-ştiu-ce material, dacă rucsacul se reglează în funcţie de coloana şi înălţimea purtătorului sau dacă cortul e din „foi de piele”. Şi nu toată lumea putea să-şi facă rost de echipament. Iar pentru cei mai săraci sau cu mai puţine relaţii existau centre de unde se putea închiria echipament. Majoritatea bocancilor purtati atunci erau militari iar cine avea VM-uri era deja şmecher. Colţarii şi pioleţii erau de multe ori self-made iar carabele erau luate de la pompieri. Rucsacii erau fie vânătoreşti fie cu cadru iar în privinţa corturilor … unul de 4-5 kg era considerat superuşor.
Tot ce conta era plăcerea de a merge pe munte şi distracţia alături de prieteni la cabană sau în jurul focului. Ne strângeam câteva zeci de oameni în Gara de Nord la „trenul fantomă” la care se mai adăugau şi cei ce se urcau din Ploieşti. Şi ne cunoşteam toţi între noi.

Acum aud destul de des de persoane care nu pleacă pe munte pentru că nu au nu ştiu ce echipament şi se dau de ceasul morţii să îl achiziţioneze. Noii munţomani se uită mai întâi cum eşti îmbrăcat şi dacă nu eşti echipat după ultima fiţă nu te bagă nimeni în seamă. Chiar şi mersul pe munte începe să devină o modă. Nu mai contează dacă îţi place muntele sau nu dar dă bine să spui că mergi pe munte şi să fii îmbrăcat după ultima modă. Şi astfel pantofarilor care chiar vin pe munte în pantofi, li se adaugă o nouă subspecie, a acelora care chiar dacă au echipament adecvat nu au habar ce înseamnă muntele

Siriu

In week-endul ce a trecut am fost la munte. Iar 😀 . Ne-am cazat la pensiunea/cabana 14 Scaune din Caşoca (Siriu). Dimineaţă am fost să vedem cascada Pruncea şi barajul Siriu. După amiază am fi vrut să mergem până la Lacul Vulturilor sau Lacul fără fund cum mai este numit, dar ambele trasee erau de 6 ore numai dus. Aşa că am renunţat şi ne-am mulţumit cu vizitarea viaductelor Giurca, Stânca Tehărău şi Grămăticu. Duminică am fost să vizităm Muzeul Chihlimbarului. Auzeam recent pe la tembelizor că madam Elena „Katiuşa” Udrea a cumpărat nişte indicatoare turistice noi. Probabil tot pentru valea prahovei. Asta în condiţiile în care drumul comunal (DC) 69 care duce din DN10 in localitatea Colti unde se afla acel muzeu arata mai rau ca un drum forestier. Am fi mers si pana in satul Alunis unde se afla niste asezări rupestre, aflat 4 km mai sus dar am fost sfatuiti sa nu mergem cu masina daca e nu e de teren. Iar indicatoarele turistice din acea zonă sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire. Asa ca ne-am întors pe DN10 şi ne+am continuat drumul spre Buzău. Aproape de com. Măgura am făcut dreapta şi am mers să vizită tabăra de sculptură Măgura şi mânăstirea Ciolanu