Triathlon Challenge Mamaia – cum fu

Picture 158Eram inscris la acest concurs la distanta olimpica (1500m înot, 40km ciclism, 10km alergare), dar …
Vara asta am fost varză la capitolul antrenamente indiferent de sport. Motivele nu le trec aici căci nu ăsta e scopul acestei postări. Cert este că în lunile premergătoare triatlonului de la Mamaia, iulie şi august, am avut în total 5 alergări între 3 şi 7 km fiecare. Bicicleli au fost ceva mai multe dar pe distanţe scurte, 5-10km, şi majoritatea pe drumul acasă-serviciu şi retur.
Şi cum DNF nu este o opţiune am schimbat proba şi am concurat la Sprint adică 750m înot, 20km bicicletă şi 5 km alergare.
Am ajuns la mare încă de marţi şi din cauza vântului care a început pe seară a fost singura zi în care am putut înota în mare. Nu foarte mult deoare mă aştepta familia pe plajă să petrecem cât mai mult timp împreună. Tot din cauza vântului puternic şi în rafale nu am avut curaj să biciclesc prin trafic. Vroiam să îmi petrec concediul cu familia nu prin spital. Aşa că bicicloanţa a rămas cumine, demontată, pe scaunul din faţă al maşinii până în dimineaţa concursului. Am făcut totuşi o alergare de 3 km vineri pe plaja din Mamaia.
Drept urmare … sâmbătă dimineaţă în jurul orei 8 am parcat în zona de start şi după ce am reuşit să-mi pun la loc roţile la bicicletă 😀 m-am dus în zona de tranziţie. Timpul a trecut repede şi a venit şi momentul mult aşteptat al startului. Ştiam deja de la şedinţa tehnică din seara precedentă că înotul se face dar în lac, nu în mare cum fusese anunţat iniţial.
Chiar dacă în februarie am înotat 4000m la Ultra Swim, înotul în bazin nu se compară cu cel în ape deschise aşa că distanţa părea cam mare la prima vedere. Am pornit cu mişcări de crawl dar fără tehnică şi respiraţie corecte am obosit repede şi m-am întors la stilul borască cu capul afară. Am încercat de câteva ori să mă uit în spate dar valurile m-au împiedicat să văd dacă mai e cineva în urma mea. Abia duminică seară, la Bucuresti, studiind clasamentul am văzut că nu am fost ultimul ieşit din apă. Am terminat de înotat cei 750m în 36’10” conform clasamentului provizoriu.
După 4 minute şi jumătate petrecute în tranziţie am ieşit pe traseul de bicicletă. Dacă spre Constanţa am mers cu cca. 30km/h la întoarcere cu greu reuşeam să merg cu 22-23 km/h. Aici ştiu că am greşit. Am înţeles după concurs din discuţiile cu alţi participanţi mai experimentaţi că trebuia să trag tare doar pe prima porţiune unde aveam vântul în spate şi să o las mai moale spre Năvodari când aveam vântul în faţă. Am să ţin minte pentru data viitoare. Am terminat proba în 45 de minute urmate de alte 2 minute în tranziţie.
Faptul că nu am alergat decât foarte puţin în ultima perioadă a făcut să nu mai pot să conştientizez viteza cu care alerg. „Ajutat” şi de efortul de la bicicletă după mai puţin de 1 km am simţit că mi se blochează muşchii şi am început să merg. Cred că până la final am împărţit echitabil, jumi-juma, efortul între alergat şi mers. Ceea ce mă face să cred că am alergam destul de tare având în vedere timpul de 40 de minute pe distanţa de 5km.
Am terminat tot concursul în 2 ore şi 8 minute, ceea ce reprezintă un progres considerabil dacă mă raportez la precedentul triatlon şi singurul la care participasem până acum. Anul trecut la No stress Triathlon Mogoşoaia am parcurs cei 500m înot, 26km bicicletă şi 5 km alergare în 3 ore şi jumătate.

În zilele de dinaintea concursului deoarece eram conştient că nu sunt antrenat mă gândeam destul de serios să nu mă prezint la start. Mă bucur că nu am renunţat pentru că a fost cel mai frumos concurs la care am participat până acum. De ce? Pentru că am fost susţinut de pe margine de familie.

Picture 099

No Stress Triathlon – cum fu

Sambata 29 iunie am fost la primul triatlon din viata mea. Daca in copilarie si adoslescenta traversam lacul Floreasca in joaca, in ultimii ani nu am mai avut ocazia sa inot pe distante mai maricele. Decat prin iarna cand cei de la Asociatia „Sport la orice varsta” m-au luat pentru cca. 1 ora cu ei la bazinul olimpic de la Izvorani. Inotatul de la mare nu se pune caci pe litoralul nostru mai mult mergi decat inoti. Asta daca nu vrei sa te trezesti in alta statiune.
999489_589398577771959_218753663_nSi asa m-am prezentat la startul probei de triatlon uitandu-ma luuung si cu noduri in gat la distanta pe care o aveam de inotat. Cei 500m pareau ai dracu’ de multi. Da’ mi-am zis ca trec eu si peste asta: mai un craul, mai o pluta sau un bras. Important era sa ajung inapoi la mal, ocolind balizele prin exterior si fara sa cer ajutorul salvamarilor pentru a nu fi descalificat. Pentru ca ma stiam fara antrenament nu am vrut sa incurc pe nimeni si am respectat asezarea in teren de la cursele de alergare, adica m-am postat la coada. M-am speriat putin cand am vazut cativa concurenti care dupa nici 50-100m au cerut ajutorul salvamarilor. Sper ca sunt OK. Ma uitasem acasa pe rezultatele de la prima editie a acestui triatlon care a avut loc la mare si am vazut ca cel mai slab timp a fost undeva la 31 de minute la proba inot. Si am zis ca daca eu scot sub 30 e superb. Chiar daca timpii oficiali arata 31’58” intra aici si minutele bune pierdute in trazitia catre bicla. Am vazut timpi de 27′ ai unor concurenti care au iesit din apa dupa mine.
UF! A fost mai usor decat credeam!
marius anghel 1Si am iesit din apa, m-am imbracat mi-am luat toacla si am plecat. Noroc ca am vazut destule filmulete si am citit o gramada despre triatlon si am stiut ca nu trebuie sa ma urc pe bicicleta pana nu trec prin poarta de start desi tentatia era mare.
La prima editie, la mare, pe un traseu de 20km cel mai slab timp a fost de 1h33′ iar aici in tura de recunoastere am facut putin peste 1 ora mergand lejer. Am zis ca daca imi propun un timp de 2 ore pentru proba de bicicleala e ok.
Cu bicicleta mea de cross/trecking, fara nici un fel de suspensii, primii 2-3 km fiind asfaltati au fost superbi. Apoi a inceput show-ul. Stiam cum e traseul de pe 16 iunie cand am fost intr-o tura de recunoastere. Prima tura a fost OK, asa cum ma asteptam. La a doua tura am inceput sa obosesc si sa nu mai pot pedala repede. Asa ca, cu tot cu tranzitia catre alergare am facut 2h15′.
elena preotu 04Am ajuns la poarta de finish unde a trebuit sa ma dau jos si sa merg/alerg pe langa bicicleta pana la locu rezervat mie in rastel. Cand m-am dat jos din sa am simtit ca mi se inmoaie picioarele. Auch. Ce mama ei de alergare mai fac eu acum cand abia ma tin pe picioare. Am mers impleticindu-ma pana unde trebuia sa las bicicleta. Aveam impresia ca nici la cele mai crunte betii nu mersesem pe atatea carari. Dar nici prin cap nu imi trecea sa renunt. Am scapat din lac, am trecut si peste hurducaiala traseului de bicicleta, cei 5 km pe care ii mai am ii fac si in 4 labe daca e nevoie. Imi era destul de clar ca o sa imi fie al dracului de greu sa termin in timpul de 45 de minute pe care mi-l propusesem. Am pornit usor, lipa-lipa. Probabil din cauza oboselii nu mai constientizam viteza cu care alerg. Dupa o distanta relativ scurta am simtit ca mi se blocheaza muscii de la gambe. Am mers putin, am incercat iar sa alerg si s-au blocat „pulpele superiore” si iar am mers. Si cam tot traseul mai mult am mers. Si cu toate astea am scos un timp de 43’si 43″ adica 8’45″/km. ceea ce ma face sa cred ca alergam prea repede in scurtele reprize in care mai faceam asta.
Mi-am propus sa termin acest prim triatlon cu 500m inot, 26,6 km bicicleta si 5km alergare in 3h15′ la care se adaugau si timpii petrecuti prin tranzitii. Am fost poate prea optimist. Timpul oficial in care am terminat acest concurs este de 3h31′. Poate parea mult avand in vedere ca la distantele lungi limita de timp in care trebuiau parcurse toate probele a fost de 4h30′. Dar pentru o prima participare la un triatlon sunt fericit in primul rand pentru faptul ca am terminat. Si nici timpul nu mi se pare de lepadat.
A fost greu. Foarte greu. Dar m-am simtit excelent. Mai nasol a fost cand, dupa o perioada de pauza si dupa portia de paste carbonara oferita de organizatori, a trebuit sa ma urc iar pe bicicleta sa fac cei 12 km care ma desparteau de casa. Si asta intr-un ritm care sa fie cat de cat satisfacator si pentru Andrei Rosu care ma insotea. 😀 Multumesc pentru companie si pentru sfaturi.
Si ii multumesc si lui Ionut Maita cu care am ajuns in dimineata concursului la Mogosoaia. Cu siguranta mi-ar fi fost mult mai greu daca trebuia sa ma duc pana acolo pe bicicleta.
Asa cum am mai spus as vrea ca anul viitor sa particip pe distanta de half ironman la triatlonul de la Oradea iar in 2015 la IronMan France de la Nisa. Prin prisma participarii mele la aceste triatloane si la altele trebuie sa am in vedere „la pomul de iarna” doua aspecte. Primul se refera la participarea cu echipament adecvat cursei. De exemplu acum mi-ar fi fost mai usor daca as fi avut un MTB cu suspensii. Al doilea aspect se refera la faptul ca trebuie sa incep cat mai curand antrenamente de inot, atat pentru rezistenta cat si pentru a invata sa inot corect. Si pentru asta am nevoie urgenta de fonduri pe care le pot obtine fie cu ajutorul unei sponsorizari fie cu un serviciu mult mai bine platit. Ceva sugestii?
Multumesc si inimosilor voluntari care au indurat cu stoicism caldura si fara de care concursul nu putea avea loc. A fost placut sa iau masa la iarba verde in compania lor.
FELICITARI TUTUROR PARTICIPANTILOR!

„Sunt fericit si ma simt bine …”

Prima poza e luata de pe pagina de Facebook a No stress, a doua poza ii apartine lui Marius Anghel si ultima e facuta de Elena Preotu.

Invitatie la triatlon fara stress

532316_558406540871163_166944605_nSambata 29 iunie are loc la Mogosoaia un concurs de triatlon adica balaceala, bicicleala si alergatura.
Din ce vad pe site-ul lor sunt deja peste 300 de inscrisi.
Pentru cine este acest concurs? Pai cam pentru toata lumea care are o conditie fizica medie. Exista 2 tipuri de distante ce pot fi parcurse de concurenti: 1. varianta No STRESS cu traseul de 500 m inot, 20 km bicicleta si 5 km alergare, pentru incepatori si unde nu exista limita de timp pentru terminarea concursului. Ce bine! 2. varianta lunga (olimpica) cu 1,5 km inot, 40 km bicicleta si 10 km alergare, pentru profesionisti si pentru cei cu o conditie fizica mai buna. Aici cele 3 probe trebuie terminate in cel mult 4 ore si 30 de minute. Cei care cred ca nu pot parcurge toate probele isi pot face o echipa pentru stafeta la oricare din cele doua tipuri de distante.
Proba de inot are loc in lacul Mogosoaia, bicicleta pe un traseu care inconjoara acest lac si este si pe sosea si off-road iar alergarea se face pe aleile parcului Mogosoaia.
Inainte de a va inscrie si inca o data inainte de a participa cititi regulamentul. Il gasiti aici: http://nostresstriathlon.ro/bucuresti/pagini/regulament
Daca te tenteaza ideea de triatlon dar nu esti sigur daca faci fata asta e momentul sa incerci pentru a vedea apoi unde mai trebuie sa lucrezi. Daca ai deja experienta acest triatlon e o buna ocazie pentru un antrenament pentru alte triatloane unde ddistantele sunt mai lungi. Asa ca intra AICI si inscrie-te! Termenul limita pentru inscriere si plata este de 23 iunie.

sursa foto: pagina de FB a triatlonului

O data-n viata

bucket listAm dat recent peste o hartie ingalbenita de vreme pe care scrisesem in urma cu mai multi ani cateva lucruri pe care vroiam sa le fac sau sa le vad macar o data-n viata. Nu mai stiu cum am ajuns atunci sa fac aceasta lista, dar cred ca are cam 20 de ani vechime. Intre timp am inteles ca a aparut si un film pe tema asta prin 2007 intitulat „The bucket list”. Si ca urmare a acestui film pe care inca nu l-m vizionat a devenit o moda sa iti faci astfel de liste si sa le pui pe blog.
Asa ca voi scrie si eu lista originala pe care o voi mai completa cu inca cateva dorinte.
Lista veche cuprindea urmatoarele:

  1. sa vizitez Parisul (2004);
  2. sa vizitez Barcelona (2012);
  3. sa inot in ocean;
  4. sa ajung la Polul Nord;
  5. sa ajung la Polul Sud (Antartica);
  6. sa invat Capoeira;
  7. sa intru in Cartea Recordurilor;
  8. sa reusesc sa alerg 10 km (We Run Bucharest – 16.09.2012);
  9. sa zbor cu balonul cu aer cald;
  10. sa vad aureola boreala;
  11. sa particip la o cursa de atelaje trase de caini;
  12. sa invat sa fac surf;
  13. sa invat sa navighez pe mare;
  14. sa traversez marea cu o corabie cu panze.
  15. sa urc pe Everest

La astea as mai adauga acum urmatoarele:

  1. sa inot cu delfinii;
  2. sa invat sa fac scufundari;
  3. sa invat sa schiez;
  4. sa invat sa ma dau cu placa de snowboard;
  5. sa sar cu parasuta;
  6. sa invat limbajul mimico-gestual;
  7. six-pack;
  8. sa tin un discurs in public;
  9. sa invat sa calaresc;
  10. sa calaresc o camila si/sau un dromader;
  11. sa gust carne de sarpe;
  12. sa vizitez piramidele din Egipt;
  13. sa vizitez piramidele din America Latina;
  14. sa vizitez templele din Asia;
  15. sa termin un semimaraton (Maratonul Regal – 10.05.2013);
  16. să termin un maraton (Maratonul Internaţional Bucureşti – 06.10.2013);
  17. sa termin o cursa Urbanathlon;
  18. sa termin un triatlon (No Stress Triathlon – 29.06.2013);
  19. sa termin un triatlon olimpic;
  20. sa termin un Half IronMan;
  21. sa termin un IronMan;
  22. sa vizitez Marele Zid Chinezesc;
  23. sa fac scufundari la Marea Bariera de Corali;
  24. sa vizitez Marele Canion;
  25. sa vizitez rezervatia Yellowstone;
  26. Sa infiintez un ONG pentru promovarea sportului in randul persoanelor cu handicap audio-vizual.

Voi incerca sa actualizez aceasta lista si pe masura ce voi atinge unele din aceste obiective le voi taia si voi adauga in paranteza link-ul cu povestea. De asemenea voi adauga noi tinte pe masura ce acestea vor aparea.

sursa foto: Pages off Life

Daca vrei cu adevarat, poti!

Fane. Era un pusti dezghetat, pe care toata lumea il vroia in echipa de fotbal din curtea scolii pentru ca le avea cu mingea. Stia sa dribleze si dadea goluri. Nu ca subsemnatu care era bun in aparare pentru stia sa dea la ghioale. 😀 In rest eram cam paralel cu sportul asta. In liceu eu m-am mutat in alta scoala si am pierdut legatura cu el. Ne mai vedeam doar din cand in cand pe strada. Si acest fost coleg isi pune in cap sa intre in lumea muzicii. Si ma trezesc intr-o zi, prin ’92, ca il vad la televizor, parca pe TVR2. Si pentru ca Fane nu dadea bine pe scena a apelat la celalat prenume: Andrei, Andrei Roşu. Facea parte din formula de start a formatiei Gaz pe Foc. Si ani de zile a facut parte din aceasta formatie. Si cand formatia era inca pe val a plecat.

Recent am dat de blogul lui. Si mai mult de atat l-am vazut iar la TV. De data asta din motive sportive. Isi pusese in cap sa participe la „7 maratoane pe 7 continente”. Si dupa o gramada de peripetii cu avioane, bagaje pierdute si multe altele, ghici ce sa intamplat: A REUSIT! Mai mult decat atat, a intrat si in cartea recordurilor pentru treaba asta. Si a facut asta fara a fi un sportiv de performanta. Are un serviciu si o familie frumoasa de care trebuie sa se ocupe in fiecare zi. Si printre picaturi, gaseste timp sa se si antreneze. Mai nou inteleg ca a inceput sa participe la competitii de triatlon. Oare unde se va opri?
Concluzia: daca vrei cu adevarat iti poti indeplini orice vis!
FELICITARI DIN TOATA INIMA, FANELE!

sursa foto