Protestul s(t)imulatilor

Săptămâna trecută fuse un protest al angajaţilor din ministerul de finanţe şi din intituţiile subordonate acestuia. Oamenii erau nemulţumiţi din cauză că rămăseseră cu nişte salarii de mizerie, cum de altfel sunt cam în tot sistemul bugetar şi îşi cereau stimulentele înapoi. După părerea mea simultan cu tăierea stimulentelor trebuiau modificate salariile şi aduse la nivelul celor din alte ministere. Nu am nimic cu stimultentele pe care le primesc cei din instituţiile de control ci doar cu forma lor. Din câte ştiu eu în preznet ele sunt sub forma unor primeceea ce mi se pare o tâmpenie. Eu cred că ele ar trebui să fie sub formă de procent din creanţele constituite din amenzi iar respectivele procente să fie plătite când creaţele devin certe adică existenţa lor este neîndoielnică şi asupra cărora nu (mai) există un litigiu. Şi ast apentru a nu avea situaţii în care o persoană fizică sau juridică este amendată şi apoi contestă în instanţă amenda şi câştigă.
Sau dacă stimulentele sunt plătite în momentul amendării aş vrea să văd instiuţiile statului obligând pe cei care au dat respectivele amenzi anulate să returneze banii primiţi în mod necuvenit sau chiar să plătească ei amenda respectivă şi cheltuielile de judecată.