Juma’ de an de alergatura

Haloween night run

Haloween night run

Au trecut sase luni de cand am inceput sa alerg. Jumătate de an. Pare putin dar si al naibii de mult cand ma gandesc la tot ce sa întâmplat în această perioadă.
Am alergat în tot acest timp 254 km. Am pornit de la mai puţin de 250 de metri după care eram leşinat de oboseală şi leoarcă de transpiraţie şi am ajuns să alerg 2 km fără ca măcar să transpir.
Am participat la câteva concursuri, mai puţine decât aş fi vrut, dar aşa a fost să fie. Mi-aş fi dorit ca la data la care scriu aceste rânduri să fi alergat deja primul meu maraton dar nu am putut. Am explicat, deja, de ce nu. Peste 10 zile o să se desfăşoare Băneasa Trail Race, un alt concurs la care aş fi vrut să particip dar taman pe 15 când are loc fac parastasul/pomana de 6 săptămâni pentru tatăl meu aşa că mă văd nevoit să zic pas.
Acum mi-am stabilit ca obiectiv Maratonul International Cluj din 21 aprilie sau Maratonul de la Madrid din 28 aprilie 2013. Sincer, aş prefera varianta nr. 2 dar totul depinde de bani pentru că Madridul presupune pe lângă o taxă mult mai mare, aproape dublă, şi cheltuieli cu transportul. Oricum ar fi, la sfarsitul lunii aprilie voi fi fericitul finisher al primului meu maraton. Am pornit un nou program de antrenament pe My ASICS, şi am pornit din nou cu alergările uşoare de 2 km. Practic, am luat totul de la 0. Sau, aproape de la 0, pentru ca acum primele alergari le-am făcut fără să mai alternez alergarea cu mersul aşa cum scrie şi în program şi cum făceam în urmă cu 6 luni.
Deşi nu face parte din programul de antrenament intenţionez, dacă îmi găsesc echipă şi dacă am bani, ca pe 27 ianuarie să particip la Semimaratonul Gerar.

Cu putin timp inainte de a incepe alergarea aveam 113 kg. M-am cantarit si in prima zi de alergatura si aveam 111,3. Acum am ajuns la 102 şi lupta cu şuncile continuă.

sursa foto: Nike Running Romania