Două luni de alergări

Şi uite aşa, din alergare în alergare a mai trecut o lună. A doua. Şi dacă în urmă cu o lună nu puteam încă să alerg toţi cei 2 km prevăzuţi în planul de antrenament, azi nu mai am probleme cu această distanţă. Chiar dacă azi am avut de alergat 5 km mai mult de 2-2,5 km nu pot alerga neîntrerupt. Peste această distanţă am porţiuni în care merg. Dar şi în 4 labe şi tot termin maratonul în timpul impus de organizatori de 5 ore şi 30 de minute.
Dacă la început nu eram prea convins că voi putea alerga acest maraton, pe măsură ce trece timpul îmi dau seama că „viitorul sună bine” cum spunea o reclamă veche. Bine, ca să fiu sincer, la început nu credeam că ajung nici măcar până aici. Chiar dacă în continuare îmi este foarte greu să mă trezesc dimineaţă, în zilele de odihnă, în care nu alerg, parcă îmi lipseşte ceva. Cred că am căpătat o dependenţă. Parcă era o vorbă că „suma viciilor e întotdeauna constantă”? Dacă în urmă cu un an am renunţat la ţigări, uite că am înlocuit acel viciu cu altul: alergarea.
Dacă în şcoală stăteam binişor la capitolul viteză pe distanţe scurte, la rezistenţă eram varză. După 1 tură de şcoală eram leşinat. Şi acum după ce nu am mai alergat de la bac, adică după cca. 17 ani să alerg 5 km? Şi în luna care vine să ajung până la 16 km? Parcă aş vorbi de altă persoană.

Asta e ce mă aşteaptă în luna următoare:

Sursă caricatură: Cătălin Ivan

Floreasca – 1 tură de parc

De când am început să scriu despre alergările mele prin parcul Floreasca, tot mai multă lume intră la mine pe blog căutând să afle cât reprezintă o tură de parc. Există 3 variante.
Varinata 1 în care alegi „farfuria” cum mai este numit rondul de către cei care stau de mulţi ani în zonă are 0,5 km. Primele alergări în special cele din zilele de repaus care erau de 1 km le făceam pe acest traseu.

Varianta 2. O tură a parcului pe aleile laterale, dar fără a ieşi deloc din parc are 1 km. Pentru că 2 km alergaţi pe varianta 1 însemnau 4 ture ceea ce devenea plictisitor, pentru alergările pe această distanţă am ales această variantă.

Varianta 3. Dacă faci ocolul parcului Floreasca dar fără a intra în el, adică doar pe străzile ce delimitează acest parc, parcurgi o distanţă de 1,6 km. Săptămâna viitoare alergările de 3 km le voi face pe această variantă.

Pentru a desena aceste rute am folosit Endomondo. Se pot trasa şi pe MapMyRun sau pe My Asics. Dacă vreţi un program de antrenament pentru o cursă îl recomand pe cel din urmă. Primele 2 sunt utile pentru cei care aleargă de plăcere şi pot fi introduse datele şi de la alte sporturi practicate. De asemenea pe Endomondo şi MapMyRun în funcţie de greutate şi de timpii scoşi şi poate şi de alte variabile îţi arată şi caloriile arse. De asemnea acestea 2 mai au un avantaj: dacă ai dacă ai dispozitive speciale pentru sport precum cele de la Garmin poţi descărca informaţiile direct pe site.