Mi-e dor …

… de copilărie
când alergam fără grijă prin parc sau prin grădina de la Breaza
când trăiau bunicile mele
când mâncam mere verzi şi beam lapte de la ţâţa vacii fără să mă stric la stomac
când mergeam cu ceilalţi copii la „furat” de fructe
când puteam să mă urc în orice copac fără să-mi fie frică că se rupe cu mine.

„Când eram copil de-o şchiopă
Ma jucam cu puţa-n apă
Şi-o frecam cu periuţa
Ca să strălucească puţa

Când eram flăcău mai mare
Mă jucam cu puţa-n mare
Şi-o frecam cu bidineaua
Să nu i se ia vopseaua”

… de adolescenţă
când aveam timp să citesc
când puteam face baie în lacul Floreasca sau oricare alt lac din Bucureşti şi de aiurea fără frică de îmbolnăvire
când cinematografele erau la tot pasul, aveam timp să merg la ele iar biletele erau suficient de ieftine încât orice părinte îşi permitea să-şi timită copilu cel puţin 1 dată pe săptămână la film.

„Mi-e dor de noi, de noi cand eram tineri
Si nu credeam ca o sa fim carunti
Cand asteptam aceasta zi de vineri
Sa ne-ntalnim sa mergem inspre munti
Mi-e tare dor de noi cand eram tineri,
Nu aveam griji si nici nu aveam bani.
Cand asteptam aceasta zi de vineri,
Si aveam totusi 20 de ani.”

… de munţi
unde chiar dacă e greu inima-ţi tresaltă de bucurie la fiecare pas
unde în fiecare minut îţi încânţi ochii cu noi şi noi peisaje de vis
unde prietenii îţi sunt aproape
unde ghitările şi cântecele de munte răsună în jurul focului sau în cabane până dimineaţa
unde după 1-2 ore de somn te trezeşti mai odihnit ca oricand si esti gata pentru un nou traseu

mi-e dor

Breaza (2)

După ce din varii motive a trebuit sa declinăm chemarea lui Cătălin în Plaiul Foii sâmbătă dimineaţă am plecat la Breaza. După ce am mâncat şi am tras un pui de somn am ieşit în parc. Frumos amenajat locul de joacă însă spre surprinderea noastră intrarea copiilor se facea contra cost 5 lei de copil de luni până vineri şi 10 lei sâmbăta şi duminica.
Duminică dimineaţa, înainte de a pleca înapoi spre casă, am făcut o plimbare până la Crucea de pe Gurga. Aşa cum spuneam şi aici nu există nici un indicator în Breaza care să îndrume turiştii către acest monument. În spatele bisericii din Breaza de jos se află un monument dedicat eroilor. De la acest monument drumul de bifurcă dar pe ambele părţi se poate ajunge la cruce. Dacă mergeţi în dreapta (drum recomandat) ţineţi drept până la intersecţia cu str. Gurga. Dacă sunteţi cu maşina e recomandat să o lăsaţi aici, asta dacă nu a rămas la biserică. Faceţi stânga pe această stradă şi mergeţi pe ea până în capăt. Aici drumul continuă cu o potecă nemarcată (căci altfel cum am putea să mai facem explorări în grădina carpatină :D). După ce se termină gardul care mărgineşte poteca, pe partea sângă o să vedeţi o potecă mai mică. Dacă o rataţi vor mai fi încă două mai încolo şi toate 3 se vor reuni ceva mai sus. De la intrarea pe aceste potecuţe urcuşul devine destul de abrupt până sus unde o să ieşiţi pe un mic platou în stânga crucii.
Dacă de la monument faceţi stânga urmăriţi indicatoarele spre pensiunea Floarea. De acolo mai mergeţi puţin pe strada respectivă şi în curba care se face la stânga o să vedeţi o potecă care urcă în dreapta. Pe aici urcuşul e mai puţin abrupt cu unele mici excepţii, dar poteca nu prea este folosită iar cătina şi rugurile de mure şi zmeură pot dăuna integrităţii pielii. Iar în unele locuri tufele sunt atât de îmbârligate şi de lăsate încât e nevoie să folosiţi mersul piticului. Această potecă vă va scoate pe acelaşi mic platou pe care se află crucea dar în dreapta ei.

Fiţe de munte

1993 - Piatra Mare

La inceputul anilor ’90 când m-am apucat de mers pe munte nu prea conta echipamentul, în sensul că nu stătea nimeni să se uite dacă ai bocanci de la firma x sau y, dacă au talpă din nu-ştiu-ce material, dacă rucsacul se reglează în funcţie de coloana şi înălţimea purtătorului sau dacă cortul e din „foi de piele”. Şi nu toată lumea putea să-şi facă rost de echipament. Iar pentru cei mai săraci sau cu mai puţine relaţii existau centre de unde se putea închiria echipament. Majoritatea bocancilor purtati atunci erau militari iar cine avea VM-uri era deja şmecher. Colţarii şi pioleţii erau de multe ori self-made iar carabele erau luate de la pompieri. Rucsacii erau fie vânătoreşti fie cu cadru iar în privinţa corturilor … unul de 4-5 kg era considerat superuşor.
Tot ce conta era plăcerea de a merge pe munte şi distracţia alături de prieteni la cabană sau în jurul focului. Ne strângeam câteva zeci de oameni în Gara de Nord la „trenul fantomă” la care se mai adăugau şi cei ce se urcau din Ploieşti. Şi ne cunoşteam toţi între noi.

Acum aud destul de des de persoane care nu pleacă pe munte pentru că nu au nu ştiu ce echipament şi se dau de ceasul morţii să îl achiziţioneze. Noii munţomani se uită mai întâi cum eşti îmbrăcat şi dacă nu eşti echipat după ultima fiţă nu te bagă nimeni în seamă. Chiar şi mersul pe munte începe să devină o modă. Nu mai contează dacă îţi place muntele sau nu dar dă bine să spui că mergi pe munte şi să fii îmbrăcat după ultima modă. Şi astfel pantofarilor care chiar vin pe munte în pantofi, li se adaugă o nouă subspecie, a acelora care chiar dacă au echipament adecvat nu au habar ce înseamnă muntele

Siriu

In week-endul ce a trecut am fost la munte. Iar 😀 . Ne-am cazat la pensiunea/cabana 14 Scaune din Caşoca (Siriu). Dimineaţă am fost să vedem cascada Pruncea şi barajul Siriu. După amiază am fi vrut să mergem până la Lacul Vulturilor sau Lacul fără fund cum mai este numit, dar ambele trasee erau de 6 ore numai dus. Aşa că am renunţat şi ne-am mulţumit cu vizitarea viaductelor Giurca, Stânca Tehărău şi Grămăticu. Duminică am fost să vizităm Muzeul Chihlimbarului. Auzeam recent pe la tembelizor că madam Elena „Katiuşa” Udrea a cumpărat nişte indicatoare turistice noi. Probabil tot pentru valea prahovei. Asta în condiţiile în care drumul comunal (DC) 69 care duce din DN10 in localitatea Colti unde se afla acel muzeu arata mai rau ca un drum forestier. Am fi mers si pana in satul Alunis unde se afla niste asezări rupestre, aflat 4 km mai sus dar am fost sfatuiti sa nu mergem cu masina daca e nu e de teren. Iar indicatoarele turistice din acea zonă sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire. Asa ca ne-am întors pe DN10 şi ne+am continuat drumul spre Buzău. Aproape de com. Măgura am făcut dreapta şi am mers să vizită tabăra de sculptură Măgura şi mânăstirea Ciolanu

Cântece de munte – leapşă

Mergand pe munte am auzit foarte multe cantece. Unele cu şi despre munte altele de dragoste şi inimă albastră preluate de la cântăreţi consacraţi. Pentru fiecare dintre noi o melodie are o altă semnificaţie. Unele ne plac mai mult, altele mai puţin. Această leapşă se referă strict la cântece de munte şi exclude orice alte preluări. Sunt acceptate versuri de munte puse pe melodii consacrate cum este de exemplu cazul Imnului Blatiştilor ale cărui versuri sunt puse pe melodia lui Alifantis „Trăiască România”. Cei care sunteţi autori de versuri sau de melodii şi care intraţi în aceast joc vă rog excludeţi producţia proprie. lăsaţi-i pe alţii să vă aprecieze munca.
În ce constă leapşa: postaţi 3 cântece de munte care vă plac cel mai mult. Trebuie postate atât versuri cât şi melodia (asta în cazul în care găsiţi înregistrări pe net)

Cele 3 pe care le voi pune eu sunt printre primele cântece auzite şi învăţate pe munte:

Imnul Prieteniei

R:
Noi credem în prietenie
Noi credem într-un gând curat
Şi-odat’ cu noi o lume ştie
La munte totu-i minunat.

Printre munţi şi printre creste
Ne-am adunat ca-ntr-o poveste
La sfârşit de săptămână
Să urcăm cu voie bună.

Chiar de suntem dintre dealuri
Din Sibiu sau alt oraş
Muntele ni-i idealul
La urcuş suntem fruntaşi.

Mai chiulim şi de la şcoală
De acasă mai fugim
Nu vrem să lipsim din trupă
Pe toţi să-i dezamăgim.

N-am venit pentru trofee
Nici insigne ce scânteie
Vrem să-ntindem prietenia
Peste toată România.


roza vanturilor – Imnul PrietenieiAsculta mai multe audio Muzica

Imnul blatiştilor

De la mosii nostri noi am invatat
Cand mergem la munte sa mergem pe blat
Fiindca mosu’ nostru si-a-nvatat urmasul
Cand merge cu trenul sa mearga cu nasul.

R:
Traiasca-n libertate
Si liniste blatistii
Traiasca viata-n munte
Traiasca alpinistii.

Cand muntele ne-aduna cu vraja si scantei
Cum seara isi aduna o closca puii ei
Plecam fara de-o grija si fara de-un habar
Cu rucsacul in spate si vant in buzunar.

Nu blatul nu se face cu-n las si cu-n fricos
Nu trebuie sa tremuri cand nasul e fioros
Caci imblanzit se lasa ca leul de dresor
Cand isi primeste plata din partea tuturor

Cand soarele sperantei ne lumineaza fata
Avem credinta-n munte si-ncredere in viata
Stomacul cere hrana si noi ii dam ozon
Mai tare ni-i vointa ca stalpul de beton

Cand trenul ne alinta cu zgomote de roti
Ne veselim si sigur acelasi gand e in toti
Dorim sa fie soare si cerul fara nori
Sa mearga trenul iute fara supra control

Iar de ne-nfrunta nasul, cu nasul ne vom bate
Ne facem loc prin lume miscand rapid din coate
Aici ne este locul in oricare vagon
Mai tare ni-i vointa ca stalpul de beton

Suntem de e nevoie lipsiti de buletin
Cand nasului ii pare totalul prea putin
In buzunar noi banii degeaba-i cautam
De-aceea chiar din gara pe nas il cautam

Constiinta ne lipseste numai la CFR
Fiindca irezistibil ne-atrage muntele
Avem contract pe viata si vrem sa-l respectam
In lupta cu controlul batuti noi nu ne dam.

Nu creada cabanierii ca suntem milionari
Fiindca tinuta noastra nu e de pantofari
Cu nasul ne-ntelegem la munte cand venim
La fel si la cabana pe blat vrem sa dormim.

Dor de ducă

Când pe lume am venit
O zână mi-a poruncit
Să n-am linişte nici pace
Până n-oi găsi ce-ţi place
S-am în mine dor de ducă
Ast-a fost a ei poruncă.

Încă din copilărie
Hoinăream desculţ prin glie
M-ascundeam în lan de grâu
Şi mă bălăceam în râu
Mi-am amintit de-a ei poruncă
Şi-am plecat grăbit prin luncă

Şi-am ajuns la-ntinsa mare
Unde soarele răsare
Pescăruşii în zbor ţipau
Gândurile-mi răvăşeau
Totul răscolea în mine
Şi-am plecat spre largi coline.

Viscolul mi-alintă faţa
Doamne ce frumoasă-i viaţa
Gerul ce pătrunde-n mine
Sângele ce-mi curge-n vine
Ploaia care-mi intră-n oase
Hainele de vânt sunt roase.

Hoinărind prin munţi hai-hui
Nu duc dorul nimănui
El mi-e soră, el mi-e frate
De munte nu m-aş desparte
Aici aş vrea să trăiesc
Doamne cât îl mai iubesc.

Drumeţule să n-ai frică
Muntele nu-ţi poartă pică
Apele nu-i tulbura
Pădurea nu i-o tăia
Ascultă de-al meu îndemn
Că te-ajunge greu blestem.

Chiar când e cuprins de ură
Şi pe nimeni nu îndură
Biciuindu-şi stânca-n vânt
Culcând brazii la pământ
De-o pornesc în sus voios
Mă priveşte mânios

Ţine trăsnetul în mână
Pe buze are furtună
Dar priveşte-n ochii mei
Şi nu vede teamă-n ei
Şi-mi zâmbeşte bucuros
Te-am iertat căci eşti voios

R:
Dor de ducă, dor de ducă
Unde dracu să mă ducă
Piscuri se înalţă-n zare
Mândre strălucesc în soare
Şi semeţe mă îndeamnă
Ia poteca spre cabană.

Leapsa merge la C. D. Mitroi, Artistu’, Fănel, Harry, iYli, Plopu’, Nuţa şi Tică

O catedrala naturala

Vreau de multa vreme sa scriu acest post dar din varii motive am tot amanat. Dorinta de a-l scrie a pornit de la niste posturi de pe blogurile lui CDMitroi, Escu, Saturnianul si alte cateva pe care nu le mai stiu. Acum cateva zile am citit pe blogul Artistului un alt articol legat de credinta si de biserica si mi-am adus aminte ca vroiam sa scriu despre asta inca de cand nu imi facusem acest blog.

Nu ma consider un credincios dar nici un ateu. Sunt multe, atat in „cartea sfanta” cat si in viata de zi cu zi, care ma fac sa resping religia in formele ei provaduite de biserici.
Avand in vedere ca cele mai mari crime impotriva umanitatii au fost in general savarsite in numele divinitatii prin razboaie sfinte, conchistadori, inchizitie si altele, constat ca diavolul cam someaza. I-a furat dumnezeu obiectul muncii. Si atunci cum ramane cu porunca “Sa nu furi”.
Ni se spune sa nu ne inchinam la idol cioplit! Dar oare icoanele si crucile nu sunt idoli ciopliti? Ca doar sunt facute de mana omului, nu au cazut din cer! Cu ce sunt mai presus crestinii cu crucile si icoanele lor fata de amerindienii care se inchinau la cel mai mare copac din zona. Se spune ca obiectele de cult crestine sunt doar reprezentari artistice dar totemul nu e oare acelasi lucru?
Scriptura e atat de sfanta pe cat ii permiti tu sa fie. Daca esti crestin ea este pentru tine o carte sfanta. Daca nu crezi nu are nici o valoare. Asa cum e coranul. Pentru crestini e o carte ca oricare alta. Pentru musulmani e o carte sfanta. Si invers. In biblie provaduirea iubirii aproapelui incepe cu un fraticid. Biserica si toata lumea civilizata condamna incestul, dar Cain isi perpetueaza specia cu mama sa, Eva, care la vremea aceea era singura femiei de pe pamant. Tot biserica condamna sexul in afara casatoriei. Cum in acele timpuri nu existau nici oficieri ai starii civile si nici preoti inseamna ca toti au pacatuit. Trebuia sa aiba rabdare pana se infiinta biserica sau macar starea civila.
Ce parinte isi priveste pasiv copiii care se omoara intre ei ducand la disparitia unor cetati sau mai rau la extinctia unor popoare (maiasi, incasi etc.). Ce parinte e acela care isi inneaca toti copii cu exceptia unui singur (Noe). Cat de crud e acel (dumne)zeu care isi priveste linistit credinciosii care se calca in picioare pentru apa sfintita, pasca sau pentru a pupa niste moaste. A se vedea si pelerinajele facute de catolici in genunchi sau automutilarile facute de indieni.
As putea spune ca la aceasta detasare am ajuns si datorita diferentelor intre 2 biserici in conditile in care amandoua sunt crestine. Si am vazut si simtit aceste diferente in casa, avand mama catolica si tatal ortodox, si totusi amandoi crestini.
Am ajuns sa privesc critic religia si datorita (sau din cauza) dragostei pentru lectura. Am citit cam toate cartile din casa (aproape 2000) si multe altele. Am invatat sa judec singur si sa nu cred orbeste tot ce mi se spune.
Faptul ca mi-am petrecut vacantele la Breaza (Prahova) citind la umbra nucului au cocotat in copac ca sa mananc mere verzi m-a facut sa iubesc natura si aerul curat de munte.

Am inceput sa merg pe munte cand aveam cam 5 ani impreuna cu parintii, apoi prin `87-`90 am mers cu sor-mea care la acea vreme era ghid BTT si facea parte de cercul Bucur. Am crescut cu povestile despre munte ale unui unchi care se mutase in casa noastra de la Breaza pentru a avea grija de bunica. Acest unchi a facut 8 ani de armata la Vanatori de Munte, batalionul de la Predeal. De ce a facut atat de multa armata? Pentru ca a inceput razboiul. A ajuns la V.M. pentru ca inainte de armata fusese campion local la schi.
Am fost si sunt atras tot timpul de natura in general si de munte in special. As putea spune ca natura e o catedrala iar muntele e o scara care ne permite accesul in apropierea zeilor atotputernici sau chiar altarul care isi cere ofranda din vietile celor ce cuteaza sa urce. Nu as putea spune exact, sa dau o definitie, in ce cred. Stiu doar ca de fiecare data cand merg pe munte, oricat de greu ar fi traseul si oricat de obosit fizic as fi la intoarcere, din punct de vedere psihic, spiritual ma simt ca si cum as fi renascut. Muntele e locul unde ma pot reculege, unde imi pot pune ordine in ganduri si in suflet. Muntele e locul unde nu ma grabesc niciodata, unde merg incet, oprindu-ma din cand in cand in cate o poiana pentru a-mi bucura ochii cu minunatiile care ma inconjoara.
Si ca sa inchei aceasta lunga postare, imi aduc aminte ca am citit undeva, candva urmatoarea expresie: „Fiecare din noi e propriul sau Dumnezeu”. Sper ca am citat corect.


Asculta mai multe audio Muzica