Tag Archives: istorie

Surse de informare în genealogie

Posted on by

După ce ai vorbit cu părinţii şi bunicii de la care ai primit poate nişte date aproximative, evident primele resurse pentru realizarea arborelui genealogic îl reprezintă actele şi fotografiile vechi ale familiei. Din păcate, mulţi consideră că nu mai au nevoie de pozele vechi ori chiar de acte de stare civilă şi chiar de proprietate aruncându-le la foc.
Din actele de stare civilă vechi puteţi afla mai multe informaţii decât din cele noi deoarece acelea sunt mult mai detaliate. În actele de proprietate puteţi întâlni exprimări de genul „eu, X, născut la data de ………… în localitatea ………………… vând fiului meu Y, născut la data de …………. în localitatea …………….. proprietatea ……………” sau alte variante asemănătoare în care unul dintre contractanţi este un strămoş. De asemenea, puteţi găsi informaţii în albumele vechi cu poze de familie. Dacă aveţi noroc, puteţi găsi pe spatele fotografiilor notat cine e pozat şi când a fost făcută poza.

Concomitent realizezi „interviuri” cu bătrânii familiei. Dacă mai aveţi bunici sau chiar străbunici în viaţă să îi rugaţi să vă povestească viaţa lor. Veţi afla, poate, poveşti emoţionante despre foamete, războiaie sau alte evenimente istorice personalizate la neivelul unui membru al familiei. Nu lăsaţi aceste istorii personale să se piardă: publicaţii-le pe bloguri, Facebook sau chiar într-o carte, aşa cum am făcut eu. Important este să nu se piardă, pentru că dincolo de emoţia personală, toate acestea sunt frânturi de istorie.

După ce ai epuizat toate sursele familiale poţi obţine de la primării duplicate ale unor documente care au mai puţin de 100 de ani: certificate de naștere, certificate de căsătorie şi certificate de deces. Dacă au trecut mai mult de 100 de ani de la emiterea actului sau de la înregistrarea evenimentului trebuie să te adresezi Direcţiilor Judeţene ale Arhivelor Naţionale.

La Arhivele Naționale poţi găsi următoarele:
– acte de stare civilă (1865-1914);
– acte parohiale (1832-1865);
– liste reforme agrare (1864, 1921, 1945);
– livrete militare;
– catagrafii fiscale (1774-1845);
– matricole / cataloage școlare;
– formularele recensămintelor generale și agricole (1930, 1941, 1948);
– ziare vechi din regiunea de interes / necrologuri;

În paralel cu toate acestea, cine doreşte poate face un test ADN, dar despre asta cu altă ocazie.

Voi mai ştiţi şi alte surse de informare?

Sursă foto: greelane.com

P.S. Nu uitaţi să vă abonaţi la blog sau să daţi like paginii de Facebook – vezi coloana din dreapta.

Cum îţi faci arborele genealogic

Posted on by

Etapele unei astfel de cercetări sunt următoarele:

  1. Discuții cu persoanele care pot deţine informații despre trecutul tău;
  2. Cercetarea arhivelor familiale și fotografierea/copierea documentelor identificate;
  3. Organizarea documentelor pe persoane și familii, precum și întocmirea unui plan de cercetare și stabilirea obiectivelor de realizat;
  4. Cercetarea documentelor din arhivele de stat, cele parohiale sau private;
  5. Procesarea datelor și informațiilor identificate, introducerea lor într-o aplicație specializată.

Pentru documentele emise de Primării faceţi o cerere să vi se emită un duplicat. Dacă au trecut mai mult de 100 de ani de la emiterea actului lucrurile se complică deoarece toate documentele ajung la Arhivele Naţionale.

În ceea ce priveşte documentele parohiale depinde de noroc. La Parohia din Breaza de Jos (Prahova) fostul preot paroh a considerat că locul arhivelor e în coşmelia ce servise drept WC în fundul curţii. Păstrate în astfel de condiţii multe documente s-au pierdut şi nu am putut obţine documente referitoare la înmormântarea unui verişor. După ce împlinesc 100 de ani, documentele care au supravieţuit ajung şi ele tot la Arhivele Naţionale.

Să nu vă închipuiţi că informaţiile deţinute de aceste instituţii sunt uşor de accesat sau gratuite. Pentru orice serviciu prestat există diverse taxe, impozite sau taxe de timbru iar birocraţia este mare. Totuşi am observat că personalul primăriilor din provincie este mult mai amabil şi mai dornic să ajute.


Spre deosebire de Belgia unde actele de stare civilă mai vechi de 100 de ani sunt indexate, scanate şi publicate gratuit pe site-ul instituţiei, la noi faci o cerere către Arhivele Naţionale la care ataşezi documente pentru a dovedi legătura cu persoana căutată. Dacă ai noroc şi documentele sunt la sediul central, ţi se comunică să plăteşti o taxă pentru fiecare fotocopie şi le primeşti. Dacă nu, ţi se spune cărei filiale judeţene să te adresezi, fără însă ca cererea să fie redirecţionată automat acolo. Se reia parcursul descris anterior cu o nouă cerere la „judeţeană”. Dacă vă place sau cel puţin nu vă deranjează să răsfoiţi documente vechi e ceva mai simplu dacă aveţi locuinţa în reşedinţa de judeţ unde se află actele care vă interesează. Faceţi cerere pentru o legitimaţie de cercetător valabilă 2 ani şi vă căutaţi singur actele, dar tot trebuie să plătiţi pentru fiecare poză sau fotocopie făcută.

Sursa foto: Informaţia Harghitei

P.S. Nu uitaţi să vă abonaţi la blog sau să daţi like paginii de Facebook – vezi coloana din dreapta.

Cercetarea genealogică în România

Posted on by

Genealogia este o ramură a istoriei care, din păcate, nu prea este studiată în România. Dacă în SUA există diverse studii universitare şi postuniversitare în acest domeniu, la noi nu găseşti nici măcar un curs independent.

Exceptând cele câteva ore din cadrul facultăţilor de istorie sau câte un profesor pasionat care îşi îndeamnă elevii să întrebe acasă despre strămoşii lor, nu prea vorbeşte nimeni despre genealogie în domeniul educaţiei.
Există un Institut Naţional de Genealogie şi Heraldică cu sediul la Iaşi, dar nu am auzit sau văzut nicio campanie de promovare a domeniilor pe care le coordonează. Nici măcar revista lor „Arhiva genealogică” nu mai apare de circa 20 de ani. Asta în timp ce afară există chiar şi emisiuni TV pe acest subiect.
În plus, în lipsa unei promovări şi a unei informări corecte, în România oamenii cred că genealogia este apanajul familiilor boiereşti sau domneşti. Mai mult, dacă întrebi rudele despre strămoşi şi ceri poze şi/sau acte doveditoare eşti privit cu suspiciune, considerându-se că ai nişte interese ascunse. Uneori e mai simplu să apelezi la Primărie sau la Arhivele Naţionale ale României.
În străinătate există studii în domeniul ADN pentru a identifica genele specifice fiecărui popor. Cei care îşi fac teste ADN pot afla dacă au sânge de evreu, ungur, polonez, italian, neamţ etc. Din păcate, românii sunt la grămadă cu alte câteva popoare din Europa de Est, asta deşi Daniel Roxin spune într-un material documentar că au fost identificate genele dacice.
Şi ne mai mirăm că din programele sau site-urile de gestionare informaţiilor genealogice lipseşte aproape cu desăvârşire limba română.

sursă foto: aici

P.S. Nu uitaţi să vă abonaţi la blog sau să daţi like paginii de Facebook – vezi coloana din dreapta.

Pledoarie pentru genealogie

Posted on by

Acum, la o zi după 1 Decembrie, este un moment prielnic să discutăm despre genealogie.
Conform Dexonline definiţia genealogiei este următoarea:
„GENEALOGÍE s.f. Tablou care reprezintă filiația unei familii; înșiruire sistematică a strămoșilor, a înaintașilor care formează filiația unei familii. ♦ Disciplină care studiază filiația familiilor. [Pron. -ne-a-, gen. -iei. / cf. fr. généalogie < gr. genealogia < genos – generație, logos – știință].”

Pe Wikipedia acest domeniul este explicat astfel:
„Genealogia (din greacă: γενεαλογία, din γένος genos – rasă, familie; λόγος logos – cuvânt, învățătură, știință) este una dintre cele mai vechi, dar și printre cele mai importante, științe auxiliare ale istoriei având drept scop studiul nașterii și evoluția famiililor, înrudirile care se stabilesc între persoanele unei epoci, evoluția acestor înrudiri în timp, precum și rolul pe care aceste înrudiri îl joacă în desfășurarea evenimentelor istorice. Genealogiile sunt înșiruiri sistematice ale membrilor unei familii, făcute pentru a stabili originea și gradul lor de rudenie.”

Deşi, de Ziua Naţională, asistăm la o explozie de mândrie naţională. Oamenii au învăţat la orele de istorie din şcoală sau pe Facebook de Dacia lui Burebista şi Decebal, de marii voievozi precum Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara sau Ştefan cel Mare. Au mai auzit pe la televizor de luptele de la Mărăşeşti sau Oituz şi de Regii României şi spun că se mîndresc cu înaintaşii lor însă foarte puţini români îşi cunosc neamurile mai departe de bunici sau în cel mai fericit caz – străbunici.
Deşi poate unii dintre strămoşi au luptat în războaie nu mai ştie nimeni de jertfa lor. Dacă au fost decoraţi, respectivele decoraţii au ajuns vândute în talcioc sau direct la gunoi. La fel au păţit şi multe poze de familie sau chiar acte.
Există o vorbă bătrânească care spune că e mai aproape cămaşa de corp decât haina. Înainte de a ne lăuda cu marii conducători din trecutul poporului ar trebui să ne cunoaştem istoria propriei familii. Noi suntem suma strămoşilor noştri.

Cercetarea genealogică este o incursiune în trecutul familiei și o încercare de a înțelege propria istorie cu bune și rele. În urma acestei activităţi, poţi afla informații aparent pierdute despre tine și strămoșii tăi. Unele dintre documente pot fi găsite ușor, iar altele mai greu. Aşa cum spuneam şi în carte, primele informaţii sunt uşor de aflat. Orice cercetare genealogică începe cu tine şi cu familia apropiată, adică părinţii. Pe măsură ce te întorci în timp, documentele (dacă mai există) sunt mai greu de obţinut şi totul durează mai mult.
Genealogia nu este apanajul familiilor boiereşti sau al caselor regale. Fiecare familie, „de la vlădică la opincă”, este la fel de veche şi are o istorie în spate, o poveste impresionantă care merită spusă şi e păcat să se piardă.

Sursă foto: Facebook

P.S. Nu uitaţi să vă abonaţi la blog sau să daţi like paginii de Facebook – vezi coloana din dreapta.

Turismul, arheologia si dacii

Posted on by

Complexul funerar tumular de la Movila Documaci

Complexul funerar tumular de la Movila Documaci

sursa foto: mangalia.ro

Am văzut în ultima vreme din ce în ce mai multe multe site-uri ale unor persoane care cred într-o altă istorie a Daciei şi a României decât cea promovată în mod oficial. Mai jos sunt doar câteva dintre ele:
http://hartacomorii.blogspot.com
http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com
http://discoverdacia.wordpress.com/
http://oceanospotamos.wordpress.com/
http://www.sarmizegetusa.net/
Nu vreau să vorbesc aici despre cât adevăr e în ideile promovate de aceste bloguri, chiar dacă unele întrebări mi le pun şi eu. Ceea ce ma intrigă cel mai tare sunt reproşurile aduse statului: că nu se implică mai mult în cercetarea arheologică, în protejarea şi în promovarea turistică a descoperirilor istorice.
Se vorbeşte de descoperirile făcute de bulgari în Valea Regilor Traci şi se pune întrebarea legitimă de altfel de ce nu sunt studiaţi mai amănunţit şi tumulii din România.
Se vorbeste de o mulţime de comori din toate timpurile dar în special din perioadele predacice şi dacice care ar sta ascunse în pământul ţării noastre.
Şi în timp ce noi stăm cu mâinile în sân şi criticăm statul că de ce nu face şi nu drege, vin alţii cu detectoare de metale, fac săpături fără nici un respect pentru istorie şi fură aurul dacic de la Sarmisegetuza sau din altă parte a ţării pentru ca apoi guvernul să încerce să-l recupereze cu mari eforturi financiare.
Nu cunosc legislaţia în domeniul arheologiei dar, acolo unde statul nu vrea sau nu poate din diferite motive să facă ceva ar trebui să intervină ONG-urile. Acestea ar trebui, cu ajutorul voluntarilor si nu numai să ia in administrare o zonă pe care o consideră cu potenţial arheologic sau chiar un sit gata descoperit cum e Cetatea Sarmisegetusa şi să administreze. Să iniţieze săpături noi sau să le continue după caz. Să amenajeze locul pentru vizitatori şi să îl promoveze. Se zvoneşte că cetatea de scaun a marelui rege dac, Decebal ar fi mult mai mare decât se credea şi că ar axista un întreg oraş subteran în zonă. De ce nu continuă nişte organizaţii nonprofit săpăturile în zonă.
Toate vestigiile istorige dacă sunt promovate se pot „întreţine” singure prin turismul generat şi cu ajutorul suvenirurilor. În occident fiecare bisericuţă mai veche se promovează singură, îşi face pliante, candele personalizate etc. Pentru fiecare rămăşiţă a istoriei găseşti indicatoare turistice şi pliante de prezentare, în aproape fiecare localitate găseşti magneţi, cărţi poştale sau alte suveniruri care au legătură cu atracţiile turistice din oraş sau din apropiere. Noi, cu mici excepţii, aşteptăm ca toate astea să se facă de la nivel central. Nici măcar autorităţile locale nu se implică, ce să mai vorbim de alte oganizaţii.
De ce trebuie să stăm tot timpul cu mâna întinsă la stat? Când o să învăţăm să ne purtăm singuri de grijă şi să nu ne mai plângem de milă? Când o să învăţăm să ne apreciem istoria la adevărata ei valoare?

Blestemul Anei lui Manole

Posted on by

Mormantul Anei lui Manole

Meşterul Manole e o baladă foarte apreciată de criticii literari. Cât adevăr e în ea nu pot să ştiu şi nu cred să fie cineva care să ştie dar toată istoria noastră pare bântuită de blestemul Anei lui Manole.
În Evul Mediu fugeam de invadatori lăsând în urmă prăpăd. Na ardeam casele şi recoltele, otrăveam fântânile pentru a ne întoarce după război să reconstruim totul de la 0 până la următorul atac când iarăşi lăsam pârjol în urma noastră. Voievozii erau omorâţi de boieri iar noul domn încerca să şteargă orice urmă lăsată de vechiul uns al lui dumnezeu.
Si pentru că mâncătoria între români era prea mare în 1866 a venit un neamţ să ne conducă. Şi când părea că în sfârşit România a pornit pe drumul cel bun al modernizării au venit comuniştii şi au descălecat de pe tancuri în ţărişoara asta. Şi au găsit aici un mediu încă propice pentru mâncătorie şi ură de clasă. Şi a fost rândul lor să distrugă tot ce mergea p’acilea şi să o pornească de la zero pentru construcţia României multilateral dezvoltate.
A venit apoi ceva numit popmpos Revoluţie. Şi pentru că în timpul epocii de aur ne+am îmbolnăvit de cleptomanie în anii ce au urmat am furat tot ce s-a putut. Şi ce nu am putut fura am distrus. Ca să clădim pe baze noi, democratice, capitalismul cu faţă umană. Şi vedem de 20 de ani cum cei ajunşi la putere acuză „greaua moştenire” şi pornesc noi şi noi reforme în fiecare domeniu şi nici una nu apucă să fie terminată şi chiar dacă apucă tot e considerată proastă de cei ce va să vină şi care la rândul lor îşi vor începe propria tranyiţie spre un nou sistem medical, educaţional etc. Fiecare potentat al zilei în acuză pe predecesorul său şi distruge TOT ce a făcut acesta, bun sau rău fără osebire.
Oare când vom scăpa de acest blestem?


Asculta mai multe audio Muzica

De la Ceauşescu la Diaconescu cu intermezzo de Mădălina Manole

Posted on by

Zilele trecute Dan Diconescu, patronul OTV era arestat în direct şi în reluare pentru a-şi anunţa apoi candidatura pentru viitoarele alegeri prezidenţiale şi înfiinţarea unui nou partid. Televiziunile au făcut din asta ştire de interes „mondial” de parcă alegerile ar avea loc peste câteva luni şi nu peste 2 respectiv 4 ani. Sau poate ştiu ele ceva şi nu spun? 😀 A venit apoi moartea Mădălinei Manole care a umplut ecranele televizoarelor de dimineaţa până seara iar otv-istul şef a fost dat în lături. Din frânturile de ştiri văzute am înţeles că ieri au fost dezgropaţi soţii Ceauşescu. Televiziunile otevizate aproape că au uitat şi de Mădălina Manole. De criză, de salariile amputate ale bugetarilor, de TVA şi de preţurile în creştere, de guvernul care aşteaptă să treacă criza singură nu mai vorbeşte nimeni decât atunci când nu există alte idioţenii care să capteze atenţia prostimii.

Memoria e scurta

Posted on by
Dat fiind ca sotia e din Urziceni si parintii ei locuiesc acolo merg destul de des pe DN2. Acum aproximativ 4 ani  pe acest drum, in apropiere de Sinesti, isi gasea tragicul sfarsit Laura Stoica. Imi aduc aminte ca aparusera atunci ca ciupercile dupa ploaie o gramada de fan cluburi care nu stiau cum sa boceasca mai tare ca sa il acopere pe cel de langa si se bateau cu caramida in piept ca vor face un monument pe locul unde a avut loc accidentul. Dupa mai bine de 4 ani respectivii fani „inraiti” nu numai ca nu au facut nici un monument dar nu au fost in stare sa puna nici macar o cruce care sa marcheze locul.
Ceva mai incolo, pe partea cealalta a drumului, exista un monument de marmura. Acesta e ridicat in cinstea familiei Aldea Teodorovici. Din cand in cand in apropierea unor zile care ar putea avea legatura cu unirea apar acolo cateva buchete de flori ratacite.Daca nu ar fi fost un subiect atat de sensibil, in special in acea vreme, cel al relatiei cu  Republica Moldova „pamant romanesc” probabil ca acolo nu ar fi existat nici pana acum o cruce.
Valeriu Sterian a murit si el in urma cu niste ani. Isi mai aduce cineva aminte de el? Poate doar cativa folk-isti sau niste muntomani care ii mai canta cantecele pe la o cabana in varf de munte.
Si exemplele sunt multe.
De ceva vreme se vorbeste foarte mult de Mile Carpenisan. E plin internetul de comentarii despre el si moartea lui. Dar oare peste 2-3 ani, in afara de familie si poate de cativa colegi, isi va mai aduce cineva aminte de el?