Ultra Swim Challenge – cum fu

2014.02.08 (006)Aşa cum am anunţat m-am înscris la acest eveniment cu o distanţă dublă faţă de cea preconizată iniţial, adică 4000m în loc de 2000m. Cu multe emoţii legate în primul rând de capacitatea de a termina acest maraton de înot, m-am prezentat la startul acestei provocări. Un calcul simplu spunea că la ritmul meu de înot cu 4 minute pe suta de metri voi termina în 2 ore şi 40 min. Dar având în vedere că mai trebuia să mai fac şi unele pauze de hidratare mă aşteptam să termin cam în 3 ore.
Noroc că în ultimele săptămâni am provitat de câteva vouchere de câte 7 zile la World Class şi am mai putut să mai înot şi eu niţel în piscina de la Upground chiar dacă avea doar 25 şi 3 culoare cam aglomerate uneori.
După ce mi-am luat în primire casca de înot, am participat la antrenamentul oficial pentru WinterTri: 6,5km alergare. Apoi m-am dus să mă schimb şi să urmăresc finalul celor 24 de ore de înot al căror protagonist a fost Remus Miron.
La momentul startului aveam emoţii cât China. Cu toate că ştiam că nu e un concurs şi că mă pot opri să mă odihnesc nu eram deloc sigur că voi putea duce la bun sfârşit această provocare. Cea mai mare distanţă parcursă înot până la momentul startului era de 1250m în noiembrie anul trecut tot la Izvorani. Am plecat al cincelea din cei 8 câţi eram pe culoarul 5. În prima lungime de bazin am luat câteva guri de apă până m-am obişnuit cu valurile provocate de mulţimea de înotători. După circa 20 de bazine au început să apară cârceii dar, nu în momentul înotului ci atunci când mă împingeam cu picioarele în marginea bazinului. Aşa că a trebuit să întorc, pe cât posibil, fără să mai ating marginea bazinului sau dacă o fac să mă împing cu mâna.
După 1 oră şi 23 min. terminam primele 40 de bazine, adică jumătate, adică distanţa pe care îmi propusesem iniţial să o parcurg. Ce dracu’ a fost în capul meu când am zis că fac 4000m? Mulţi înotători începuseră deja să iasă din apă. Nu puteam să ies şi eu acum în loc să mă mai bălăcesc încă pe atât? În orice caz, în vederea triatlonului de la Oradea, situaţia înotului care îmi provoacă cele mai mari emoţii, începe să fie rozalie. Mai trebuie să aflu dacă timpul limită de 1h30″ include şi tranziţia sau doar înotul efectiv.
Am luat un gel şi am pornit mai departe cu stilul meu câinesco-broască: mişcări de brasdar cu capul afară precum câinii. Din totalul de 80 de bazine, 75 le-am făcut aşa iar celelalte au fost craul sau spate.
Cam după 60 de bazine şi aproape 1 litru de isotonic simţeam nevoia de a face un drum până la toaletă dar nu eram sigur că voi mai putea continua dacă ies din piscină aşa că am strâns din dinţi şi am dat mai departe din mâini şi din picioare.
La 2 ore şi 58 min. de la momentul startului am reuşit şi eu să termin distanţa propusă. Am încercat să ies, comform regulamentului, pe unde am intrat dar mâinile mele nu erau de acord să mă ridice peste marginea bazinului. Noroc că nu mai era aşa multă lume în apă şi am putut să mă strecor până la scară. 😀
A fost un eveniment frumos şi voi participa cu mare drag şi la ediţiile următoare. Poate până atunci învăţ să înot. :))
Chiar dacă Ultra Swim a luat sfârşit, strângerea de fonduri în beneficiul Hospice Casa Speranţei continuă AICI.

Eu când vreau să înot, înot!

1498917_805946902754429_1774344169_o
ULTRA SWIM CHALLENGE
Acesta este un eveniment caritabil, de strângere de fonduri pentru finalizarea proiectului Hospice Casa Speranţei din Bucureşti. Clădirea este finalizată şi în continuare sunt necesare fonduri pentru echipamentul medical, instruirea personalului medical şi asigurarea primelor 9 luni de funcţionare.
Deşi am mai vorbit pe acest blog despre Hospice cu ocazia diverselor strângeri de fonduri la care am participat o să copiez şi aici prezentarea de pe site-ul evenimentului:

HOSPICE CASA SPERANŢEI este o organizaţie de caritate neguvernamentală înfiinţată la Braşov, în anul 1992, la iniţiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii şi dezvoltării serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili în stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din România şi centru de excelenţă pentru Europa de Est, în domeniul îngrijirii paliative.
Centrul HOSPICE Casa Speranţei va asigura:
* 30 de paturi pentru 700 de internări în fiecare an;
* Tratament ambulator pentru un număr de 8.000 de consultaţii anual;
* Centru de zi pentru peste 5.000 de participări anual;
* 11.000 de vizite la domiciliu pe an pentru cei 200 de pacienţi actuali.
Pentru mai multe informatii vizitati www.hospice.ro/bucuresti, scrieti-ne la events@hospice.ro sau contactati-ne la 021 326 3771.

Îngrijirea de tip hospice (numită îngrijire paliativă) este îngrijirea holistică a pacienţilor în stare terminală şi a familiilor acestora. Este recunoscută ca îngrijire medicală ce tratează simptomele supărătoare, în special durerea.
Pentru bolnavii incurabili, îngrijirea paliativă înseamnă creşterea calităţii vieţii.
Cu toate că boala nu mai răspunde la tratament, starea bolnavului poate fi ameliorată prin alinarea durerii, consiliere psihologică (de care pot beneficia şi membrii familiei), servicii de asistenţă socială (pentru obţinerea drepturilor legale şi pentru familiile care se confruntă cu greutăţi materiale) sau consiliere spirituală din partea preoţilor, în funcţie de opţiunea şi confesiunea religioasă a fiecăruia.

Stiaţi că …
Mai mult de 5,000 de oameni mor de cancer în fiecare an în Bucureşti?
În ţară doar 5% din bolnavii de cancer beneficiază de îngrijiri paliative ?
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Bucureştiul are nevoie de un număr de 230 de paturi dedicate ingrijirii paliative

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 februarie 2014, la Complexul Olimpic şi Sportiv din Izvorani, Snagov. Poate participa orice persoană care poate înota între 500-20.000 de metri. Limita de locuri este de 160 la individual şi 30 la ştafetă.

Având în vedere participarea mea la Half IronMan-ul de la Oradea din vară, înscrierea la Ultra Swim Challenge era oarecum obligatorie. Şi asta pentru că reprezintă o bună ocazie de a verifica dacă sunt în stare să fac cei 1900m într-o oră şi jumătate. Şi pentru că lacul Paleu unde o să aibă loc proba de înot pentru triatlon nu are capete de bazin unde să mă împing cu picioarele mă gândeam să compensez şi să fac 2000m la evenimentul de la Izvorani.
Dar … „având în vedere şi luând în considerare” că pentru anul viitor visez la un IronMan întreg şi pentru că la evenimentul organizat de Smart Atletic nu există limită de timp pentru parcurgerea distanţelor alese la înscriere, voi înota 4000m sau mai pe scurt 4km. Adică cu 200m mai mult decât la IM şi asta din aceleaşi considerente ca mai sus. Sunt convins că voi putea să fac faţă distanţei însă am mai dubii în privinţa timpului. Ideal ar fi pentru mine să termin în 2h30′ dar cred că un timp de 3h-3h15′ e mai plauzibil. ‘Om trăi şi ‘om vedea.

Pentru donaţii daţi click pe imaginea de mai jos:

Donează pentru Hospice

Donează pentru Hospice

Sky Run 2013 – cum fu

Având în vedere că prin august mă chinuiam să urc 8 etaje în 3 minute și 27 secunde participarea la acest eveniment se anunta o provocare chiar mai mare decat Transmaratonul. De atunci am mai repetat experienta celor 8 etaje de 5 ori si pe 21 noiembrie am reusit sa ajung sus in 52 secunde. Am mai urcat o data si pana la etajul 12 dar nu am avut ceasul cu mine sa cronometrez aşa că nu ştiu cât am făcut.
Pe lângă lipsa unui antrenament susţinut în ceea ce priveşte alergarea pe verticală aveam emoţii şi din cauza episodului dureros reprezentat de Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc ce avusese loc cu doar 6 zile înainte.
Şi cu toate astea, la ora 11 coboram în parcarea de la Bucharest Sky Tower pentru a participa la ineditul eveniment organizat de Clubul Sportiv Smart Atletic în beneficiul Hospice Casa Speranţei.
După o scurtă plimbare prin faţa clădirii am coborât din nou în parcare. M-am echipat şi am început să fac încălzirea acolo în parcare deoarece afară era mult prea frig. Şi pentru că emoţiile nu erau suficiente, mi-am încuiat şi cheia de la maşină în portbagaj, dar asta e altă poveste.
La ora 12 fără câteva minute am urcat la locul de start unde, pentru că mi-am asumat rolul de fundraiser pentru Hospice, am beneficiat de o sedinţă specială de încălzire: 5 minute de alergare pe bandă. Şi pentru că eram singurul care alerga pe bandă în acel moment am ajuns şi vedetă: au venit 2 televiziuni să mă întrebe una-alta dar nu ştiu care sunt alea, nu am văzut pe nicăieri „interviurile”. În schimb apar în materialul de mai jos:

Despre cursa în sine nu sunt prea multe de spus, deoarece a durat doar câteva minute. Pe la etajul 7 mă simţeam mai obosit decât după 12 etaje la mine în bloc şi din ce am vorbit şi cu alţi alergători sunt 2 explicaţii pentru asta: treptele mai înalte şi lipsa aerului. Pe la etajul 20 simţeam că nu îmi mai ajunge aerul. Cu toatea astea am tras de mine şi am terminat în 8:04.5 conform timpului oficial. Cum eu mă aşteptam să termin în cel puţin 10 minute mi se pare un super timp care lasă loc şi pentru recorduri personale la viitoarele ediţii.
Un eveniment foarte frumos, organizat fără cusur la care voi reveni cu mare plăcere la ediţiile următoare şi care închide, pentru mine, sezonul competiţional 2013.
Strângerile de fonduri pentru ca Hospice să poată deschide noul centru medical din cartierul Plumbuita continuă. Cine vrea poate dona AICI.

Sky Run – alergand catre cer

Pe 7 decembrie, imediat dupa sosirea lui Mos Nicolae, alergatorii sunt invitati la un eveniment deosebit organizat de clubul Smart Atletic: SKY RUN
Ce reprezinta Sky Run? Pai, este o cursa contratimp, de alergare, pe scari, in cea mai inalta cladire din Romania – Sky Tower; 34 de etaje, 680 de trepte, 119 metri ascensiune; totodata este o cursa in care fiecare participant pune o caramida la finalizarea constructiei spitalului Hospice; taxele de participare reprezinta donatii 100% pentru indeplinirea acestui obiectiv social de importanta deosebita; beneficiarii sunt bolnavii incurabili in stadii avansate care au nevoie de servicii medicale specializate de ingrijire. Si nu in ultimul rand este un bun prilej de a ne intalni, de a ne strange mainile la sfarsit de sezon, de a va bucura de privelistea Bucurestiului vazut din cel mai inalt punct.
Pentru ca este un eveniment special, aflat la prima editie, locurile sunt limitate la 700. Inscrierile au inceput deja, iar pentru 23 noiembrie se anunta un prim antrenament oficial.
Cei care se inscriu la aceasta cursa pot alege, asa cum am facut si eu, sa incerce sa ajute un pic mai mult fundatia Hospice si pe langa plata taxei de participare sa stranga si fonduri cu ocazia evenimentului.
Cine doreste poate intra pe urmatorul link si sa doneze pentru cauza Hospice:
http://hospice.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=62

Alerg pentru Hospice

hospiceAsa cum promiteam in urma cu aproape 2 luni am inceput sa alerg pentru Hospice Casa Sperantei. Intr-o prima etapa am alergat sub egida Hospice la Semimaratonul International Bucuresti. Din pacate nici in planul sportiv si nici in ceea ce priveste strangerea de fonduri nu a iesit asa cum doream: Nu am reusit sa termin cursa in mai putin de 3 ore si nici nu am reusit sa strang fondurile pe care mi le-am propus pentru Hospice. Sper sa ma revansez.
A doua etapa consta in participarea in data de 8 septembrie la proba de semimaraton de la Transmaraton. din cauza configuratiei traseului o sa fie una din cele mai grele curse din viata pe si se va desfasura pe cel mai frumos drum din lume., Transfagarasan.
Dar pana atunci, am de dus la capat o misiune cel putin la fel de dificila. Si anume sa colectez in beneficiul Hospice cel putin 1000 ron. De fapt ca sa corectez si deficitul de la semimaratonul din 19 mai ar trebui sa strang 1400 ron. Si pentru asta am nevoie de voi, cei care cititi acest blog si de prietenii vostri. Am nevoie de 100 dintre voi care sa doneze cel putin cate 10 lei. Credeti ca e mult? Eu zic ca e putin si merita sa ajutam niste oameni (copii si adulti) sa-si traiasca ultimele zile cu demnitate. Orice suma, oricat de mica, conteaza. Pentru ca din putin cu putin se strange mult. Chiar si 1 Leu va fi pe deplin apreciat.
Cum se procedeaza? procedura e simpla. Intri pe link-ul de mai jos si selectezi una din sumele prestabilite sau daca acestea nu iti convin poti scrie suma dorita in caseta. Dupa ce completezi si campurile cu nume, prenume si e-mail (eventual poti lasa si un mesaj) apesi butonul DONEAZA! O a fiti directionati apoi catre renumitul procesator de plati on-line PayU pentru finalizarea tranzactiei. Pentru donatii din partea companiilor va rog sa-l contactati pe managerul de proiect al asociatiei, dl Marian Mandru (marian.mandru@hospice.ro).

http://transmaraton.org/ro/competitors/view?hash=14abd5381ce40c2c00e2895dd2d15c66ed2e8d34

Si daca tot va cer sa donaati bani, cred ca se cuvine sa va spun si cu ce e ocupa Hospice Casa Sperantei. Este cea mai mare asociatie medicala din Romania care, din 1992, ofera servicii de ingrijiri paliative gratuite pentru pacienti si familiile lor si care promoveaza ingrijiri paliative la nivel national si international, prin educatie, informare si advocacy.
In Romania, 60,000 de oameni sunt diagnosticati cu cancer in fiecare an, dar numai 6% dintrei ei primesc ingrijire paliativa. HOSPICE Casa Sperantei a oferit timp de 21 de ani ingrijire medicala gratuita, asistenta psiho-emotionala si sociala la peste 13,000 de pacienti copii si adulti cu boli incurabile. Desemnat drept Centru de Excelenta pentru Europa Centrala si de Est, HOSPICE are un nou proiect pentru Romania, terminarea constructiei noului Centru HOSPICE din Bucuresti, care se construieste deja in sectorul 2.
Mai jos sunt cateva imagini cu noul centru Hospice din Cartierul Plumbuita aflat inca in constructie.

Această prezentare necesită JavaScript.