Sandero?

Dacia Sandero

sursa: dacia.ro

Mergând destul de des cu autobusul am ocazia să urmăresc ce se mai întâmplă în jurul meu pe stradă. Într-una din zile urmăream mărcile maşinilor aflate în trafic şi am constat că Sandero … „e sublim dar lipseşte cu desăvârşire”. Am continuat să mă uit după acest model al celor de la Dacia cam o săptămână timp în care am văzut 2 maşini cu această etichetă. Am văzut mai multe Duster: 5. Dacă numărul mic de Duster nu e surprinzător deoarece a trecut destul de puţin timp de la lansare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Sandero care are aproximativ 2 ani de când a fost lansat. Nu înţeleg de ce sunt atât de puţine maşini din acest model în condiţiile în care afară e foarte apreciat? Mie îmi place modelul şi peste câţiva ani, dacă îmi schimb maşina sunt tentat de un Sandero. Rămâne de văzut până atunci ce modele mai scot cei de la Dacia şi mai rămâne de urmărit şi ce vor face cei de la Ford care ameninţă cu modele noi fabricate exclusiv la Craiova.