Cantece de munte – Viorel Tautu

Aceste cântece le-am primit direct de la Viorel prin intermediul blogului cu versuri ale cântecelor de munte. Eu le aveam ca imn al unui club de turism montan (Imnul CTM MENAROM), altele erau modificate şi dedicate unor alte de cluburi probabil la o cupă (La Bucur). Pe lângă ce aveam am mai primit şi altele şi le-am strâns pe toate în acest post. Sper sa va placă:

Restantierii

Umbland din site in site sa vad pe unde a mai ajuns leapsa mea cu cantece de munte am dat de un cantec frumos: „Restanţierii”. Chiar daca pentru unii poate e un cantec vechi eu nu imi aduc aminte sa il mai fi ascultat.

1.
Se-ntâmpla de mult, noi sfidam câmpia
Şi urcam crezând că drumu-i bun
Eram numai noi, era veselia
Pe care-o ai la început de drum
Prin zăpezi de mai colindam Carpaţii
Şi treceam prin câmpul plin de flori
Uzi până la brâu ne iubeam ca fraţii
Şi dormeam pe-un strat pufos de nori

R:
Noi suntem stingheri, suntem (suntem) restanţieri
Dar noi (dar noi) n-o să ştim uita nicicând
Să trăim speranţe, să avem (să avem) vacanţe
Să culegem pentru fete flori

2.
Nu doream mai mult, nu aveam pretenţii
Eram buni, frumoşi, cu vise dragi
Eram restanţierii, eram repetenţii
Vieţii agitate din oraş
Vremea s-a schimbat, a început să ningă
Cu tristeţea ne-mplinirilor
Stratul gros de nea a reuşit să stingă
Focul sacru al speranţelor

R:

3.
Noi ne-am risipit, a rămas doar ceaţa
Sus pe munte n-am mai fost deloc
Ce frumos e-aici, atunci când dimineaţa
Soarele răsare după nori
Doar o adiere a înclinat balanţa
Suntem ca veniţi din alte lumi
Cu rucsacii-n spate, noi avem restanţe
Dar acum noi suntem cei mai buni.


Asculta mai multe audio Muzica

Si aşa cum se întâmplă de obicei un cântec îmi aduce aminte de altul, acum fiind vorba de „Căsuţa din ceară”. Din păcate nu am găsit nici o înregistrare a lui pe net aşa că voi pune doar versurile.

1.
Nu e nimeni pe creastă, ochii să mi-i zărească
Nu e nimeni pe creastă să mă vadă plângând
Doar refugiul din creastă, ascun într-o crevasă
Vrea să mă dojenească, că mult timp am lipsit

R1:
Când pentru voi creste frumoase
Născute din albe ninsori
Nu am rucsac şi n-am nici casă
Sunt un pribeag rătăcitor

2.
Dar refugiul din creastă, mi-a zâmbit prin fereastră
Mi-a vorbit despre viaţă, despre ea mi-a vorbit
Iar când ântul din creastă, m-a gonit înspre casă
Casa mea din lemn arsă, am plecat lăcrimând.

R1:

3.
Ce pustiu e-n poiană, caii nu vin deseară
Să-mi mănânce din palmă, să-mi necheze a dor
În chilii laolaltă, cruci vorbesc cum se iartă
E de ajuns doar odată viselor să dai foc.

R1:

4.
Dar voi face la vară din fum, din scrum şi din ceară
Din lemn ars şi din soare o căsuţă de vis
Prieteni de odinioară, reveniţi iar pe seară
Căsuţa noastră din ceară, tot DIANA va fi.

R2:
Când pentru voi creste frumoase
Născute din albe ninsori
Am un rucsac, am iarăşi casă
Nu sunt un pribeag rătăcitor

Dacă găsiţi această melodie înregistrată pe undeva pe net lăsaţi un link ca să o adaug acestui post.

O catedrala naturala

Vreau de multa vreme sa scriu acest post dar din varii motive am tot amanat. Dorinta de a-l scrie a pornit de la niste posturi de pe blogurile lui CDMitroi, Escu, Saturnianul si alte cateva pe care nu le mai stiu. Acum cateva zile am citit pe blogul Artistului un alt articol legat de credinta si de biserica si mi-am adus aminte ca vroiam sa scriu despre asta inca de cand nu imi facusem acest blog.

Nu ma consider un credincios dar nici un ateu. Sunt multe, atat in „cartea sfanta” cat si in viata de zi cu zi, care ma fac sa resping religia in formele ei provaduite de biserici.
Avand in vedere ca cele mai mari crime impotriva umanitatii au fost in general savarsite in numele divinitatii prin razboaie sfinte, conchistadori, inchizitie si altele, constat ca diavolul cam someaza. I-a furat dumnezeu obiectul muncii. Si atunci cum ramane cu porunca “Sa nu furi”.
Ni se spune sa nu ne inchinam la idol cioplit! Dar oare icoanele si crucile nu sunt idoli ciopliti? Ca doar sunt facute de mana omului, nu au cazut din cer! Cu ce sunt mai presus crestinii cu crucile si icoanele lor fata de amerindienii care se inchinau la cel mai mare copac din zona. Se spune ca obiectele de cult crestine sunt doar reprezentari artistice dar totemul nu e oare acelasi lucru?
Scriptura e atat de sfanta pe cat ii permiti tu sa fie. Daca esti crestin ea este pentru tine o carte sfanta. Daca nu crezi nu are nici o valoare. Asa cum e coranul. Pentru crestini e o carte ca oricare alta. Pentru musulmani e o carte sfanta. Si invers. In biblie provaduirea iubirii aproapelui incepe cu un fraticid. Biserica si toata lumea civilizata condamna incestul, dar Cain isi perpetueaza specia cu mama sa, Eva, care la vremea aceea era singura femiei de pe pamant. Tot biserica condamna sexul in afara casatoriei. Cum in acele timpuri nu existau nici oficieri ai starii civile si nici preoti inseamna ca toti au pacatuit. Trebuia sa aiba rabdare pana se infiinta biserica sau macar starea civila.
Ce parinte isi priveste pasiv copiii care se omoara intre ei ducand la disparitia unor cetati sau mai rau la extinctia unor popoare (maiasi, incasi etc.). Ce parinte e acela care isi inneaca toti copii cu exceptia unui singur (Noe). Cat de crud e acel (dumne)zeu care isi priveste linistit credinciosii care se calca in picioare pentru apa sfintita, pasca sau pentru a pupa niste moaste. A se vedea si pelerinajele facute de catolici in genunchi sau automutilarile facute de indieni.
As putea spune ca la aceasta detasare am ajuns si datorita diferentelor intre 2 biserici in conditile in care amandoua sunt crestine. Si am vazut si simtit aceste diferente in casa, avand mama catolica si tatal ortodox, si totusi amandoi crestini.
Am ajuns sa privesc critic religia si datorita (sau din cauza) dragostei pentru lectura. Am citit cam toate cartile din casa (aproape 2000) si multe altele. Am invatat sa judec singur si sa nu cred orbeste tot ce mi se spune.
Faptul ca mi-am petrecut vacantele la Breaza (Prahova) citind la umbra nucului au cocotat in copac ca sa mananc mere verzi m-a facut sa iubesc natura si aerul curat de munte.

Am inceput sa merg pe munte cand aveam cam 5 ani impreuna cu parintii, apoi prin `87-`90 am mers cu sor-mea care la acea vreme era ghid BTT si facea parte de cercul Bucur. Am crescut cu povestile despre munte ale unui unchi care se mutase in casa noastra de la Breaza pentru a avea grija de bunica. Acest unchi a facut 8 ani de armata la Vanatori de Munte, batalionul de la Predeal. De ce a facut atat de multa armata? Pentru ca a inceput razboiul. A ajuns la V.M. pentru ca inainte de armata fusese campion local la schi.
Am fost si sunt atras tot timpul de natura in general si de munte in special. As putea spune ca natura e o catedrala iar muntele e o scara care ne permite accesul in apropierea zeilor atotputernici sau chiar altarul care isi cere ofranda din vietile celor ce cuteaza sa urce. Nu as putea spune exact, sa dau o definitie, in ce cred. Stiu doar ca de fiecare data cand merg pe munte, oricat de greu ar fi traseul si oricat de obosit fizic as fi la intoarcere, din punct de vedere psihic, spiritual ma simt ca si cum as fi renascut. Muntele e locul unde ma pot reculege, unde imi pot pune ordine in ganduri si in suflet. Muntele e locul unde nu ma grabesc niciodata, unde merg incet, oprindu-ma din cand in cand in cate o poiana pentru a-mi bucura ochii cu minunatiile care ma inconjoara.
Si ca sa inchei aceasta lunga postare, imi aduc aminte ca am citit undeva, candva urmatoarea expresie: „Fiecare din noi e propriul sau Dumnezeu”. Sper ca am citat corect.


Asculta mai multe audio Muzica