Fiecare a ajuns unde a vrut?

Antonescu a ajuns preşedinte. Mai întâi de partid, acum de senat şi urmează cât de curând şi de ţară.
PNL este principalul partid de dreapta de pe scena politică.
Ponta şi PSD au ajuns la şefia guvernului punându-l pe Antonescu preşedinte, chiar dacă doar interimar, vor putea spune că şi-au ţinut cuvântul faţă de acesta şi PNL şi în cazul unor alegeri prezidenţiale anticipate să vină cu propriul candidat la funcţia supremă în stat. Cred că USL nu mai rezistă până la sfârşitul anului.
Blaga a ajuns şi el, chipurile, şef de partid.
PDL a ajuns în opoziţie cu câteva luni înainte de alegeri. Aici se simte el cel mai bine şi aici are discurs. PDL-ul nu ştie să se apere, ci doar să atace. A demonstrat acest lucru cât a fost la guvernare. Au încercat aproape 4 ani de zile să atace dând vina pe greau moştenire dar deja după câteva luni erau penibili. Cât au fost la putere nu au ştiut ce să zică iar acum în opoziţie muşcă din toţi chiar dacă acuză exact genul de acţiuni pe care le făceau şi ei până acum 2 luni. Cred că ăsta şi e unul din motivele pentru care USL se grăbeşte cu referendumul pentru demiterea preşedintelui: le e frică să nu redevină credibili portocalii.
Traian Băsescu se reîntoarce la popor, chiar dacă după opinia mea ar fi preferat ca acest lucru să se întâmple la toamnă în acelaşi timp cu alegerile parlamentare.
Cred că singurul, sau în orice caz printre puţinii, care nu vroia să ajungă unde este e Năstase. Mă îndoiesc că vroia să ajungă la spital şi/sau la închisoare. Dar având în vedere vechiul renume de Bombonel şi faptul că şi-a retras cererile de întrerupere a pedepsei … poate că îi place la Rahova.

sursa foto: Antena 3

Am sa te … sinucid

Chestia asta cu bombonel Năstase care ar fi încercat să se sinucidă mi-a adus aminte că de multă vreme vreau să scriu ceva pe tema asta.
Nu pot nici în ruptul capului să îi înţeleg pe ăştia care se sinucid. Ca unul care a citit multe romane cu cavaleri, comandanţi de oşti, ofiţeri, samurai etc. care preferau să-şi pună capăt zilelor decât să fie prinşi de inamic sau chiar de poliţie atunci când erau prinşi că „se jură că nu fură şi l-am prins cu ou-n gură”, să zic că aş putea să îi acord unele circumstanţe atenuante. Dar tot mi se pare un gest de maximă laşitate. În momentul în care te apuci să furi, sau chiar dacă eşti cinstit dacă accepţi să ocupi anumite funcţii îţi asumi şi riscul de a fi prins de poliţie respectiv de inamic.
Vorba celor de la Voltaj „viaţa e frumoasă, oricum e ea, uşoară, grea”. Pentru 2 ani sau mai mulţi de puşcărie nu merită să te îmbolnăveşti de deces. Anii de temniţă trec şi eşti liber. Dar de la groapă nu te mai întorci.
Au mai fost în ultima vreme destule cazuri de suicid. Unele mai mediatizate precum Mădălimba Manole sau Mălina Olinescu, altele mai puţin. Indiferent cât de greu e un anumit moment din viaţa lor nu pot să-i înţelg pe ăştia de îşi pun capăt zilelor. Momentul ăla trece, vin altele, unele mai frumoase, altele mai grele. Şi de toate râzi când îţi aduci aminte „după ani şi ani”. Dar moartea … aia nu mai trece, e definitivă şi irevocabilă.
Există totuşi şi două excepţii pe care le înţeleg. Una e situaţia bolnavilor mintal pe care, nu îi ajută capul să înţeleagă efectele acţiunilor lor. Aici chiar nu e vina lor dacă fac un astfel de gest. E vina celor care îi au în grijă pentru că nu au luat taote măsurile pentru a preveni. A doua situaţie e cea a persoanelor imobilizate la pat, în special vârstnici, ca urmare a unei comoţii cerebrale sau a unui accident. În primul rând te chinui tu. Apoi îi chinui şi pe cei din jurul tău, care trebuie să-ţi schimbe scutecele, să te spele, să te îmbrace, să-ţi dea să mănânci etc. Eu nu aş suport să mă ştiu o legumă. Atunci da, mai bine mort. Dar altfel …

sursa foto: e-psiho.ro