Slănic Prahova

Sâmbătă am făcut o mică plimbare până la Slănic. Şi dacă tot am pleca în direcţia aia, adică spre Ploieşti am încerca şi noua autostradă, cică singura din România cu 3 benzi pe sens. Mă aşteptam să aibă 3 benzi pe toată lungimea ei, dar de fapt are lăţimea asta doar până pe la km 25. În rest 2 benzi pe sens.
Mi-am uitat GPS-ul acasă. Noroc că mă uitasem înainte la nişte hărţi pe net căci indicatoarele turistice în România sunt mult mai scumpe la vedere decât aurul. Cum spuneam noroc că am studiat traseul înainte de plecare şi am văzut că din centura de Est a Ploieştiului drumul coincide parţial cu cel spre Vălenii de munte. Altfel cred că mă învărteam şi acum în jurul Ploieştiului. Primul indicator spre Slănic a apărut în momentul în care a trebuit să facem stanga şi să părăsim drumul pe care ne aflam. La întoarcere nu ştiu cum, dar am ieşti la Carrefour, adică la intrarea pe centura de VEST.
La Slănic a fost foarte frumos. Din informaţiile noastre salina trebuia să se deschidă la ora 9. Şi cum noi am ajuns la 9 şi 5 minute nu ar fi trebuit să găsim coadă. Dar, programul era de la 8.30 la 17 aşa că am stat cam 30 de minute la coadă să luăm bilete şi încă 15 minute să intrăm. Preţurile sunt următoarele: 16 lei adulţi; 8 lei copii peste 3 ani, pensionari, persoane cu handicap şi gratuit pentru copiii sub 3 ani. Şi mai e 6 lei taxă foto pe care puţini o plăteau dar mulţi încercau să facă poze. Nu am reţinut cât era taxa video. Frumos în mină, impresionant, dar faţă de cele 25 de grade de afară, a fost foarte frig. Pe lângă casa de bilete era un anunţ că în mină sunt constant 12 grade. Sunt automate de cafea/ceai/ciocolată la 2 lei paharul. Mai găseşti şi diverse locuri pentru petrecerea timpului: loc de joacă gomflabil (10lei/30 min.), maşinuţe cu pedale (9lei/15min.), balansoare şi tobogane de fier gratuite, mese de ping-pong şi de biliard, loc de jucat fotbal.
Turul nostru care a inclus şi o plimbare a lui Edz cu bicicleto-maşinuţă de doar 10 minute căci îi îngheţaseră mânuţele pe volan a durat cam 1 oră.
Am mers apoi la Baia Baciului care cică ar fi cea mai mare baltă sărată din zonă. Nu ştiu la ce oră deschide dar am înţeles că închide la ora 19. Dacă mergeţi acolo doar pentru o zi e indicat ca cineva să se sacrifice şi să nu meargă la salină, pentru a ocupa măcar un şezlong. Când am ajuns noi pe la 11 erau toate ocupate şi nici cearşaful nu prea aveai unde să îl pui. Am găsit până la urmă un loc în pantă, pe iarbă lângă piscina pentru copii. Aici, intrarea costă aşa: 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii peste 5 ani. Noi am plătit 40 de lei. Nici măcar nu am fost întrebaţi câţi ani are copilul.
Preţurile la mâncare erau cam aşa: mici 3lei/bucata cu tot cu pâine şi muştar, pulpă de pui 10 lei, pizza 13 lei, cartofi prăjiţi 6 lei, hamsii 8 lei etc.
Pentru amatorii de nămol există şi un loc unde se pot unge. De asemenea există o trambulină de unde se poate sări. Acolo apa are 4 metri iar mai în mijloc cică ajunge până la 15 metri adâncime.

ROMÂNIA MEA

Am primit pe mail textul de mai jos. Chiar dacă e lung merită citit.

Gina Camelia Roman,
ELEVĂ ÎN CLASA A X-a :
Locul I la concursul de eseuri !
PILDUITOR !!!
ROMÂNIA MEA: „ŢARA CONTROVERSELOR!”
LOCUL ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANŢI.

CÂŞTIGĂTOAREA CONCURSULUI DE ESEURI „ROMÂNIA MEA”

Mi se spune că sunt un copil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii… Frumoasă caracterizare… Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurte fragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastǎ ţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie, despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ şi blamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară. Iluzoriu? Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei…
Este ţara mea, ţarǎ scǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre un declinul sadic creat de propriile mentalitǎţi? Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atrag atenţia cǎtre „umilul” megieş român.
Este cert faptul cǎ într-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ… Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie… Cutez a-mi părăsi ţara şi a începe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ? Este România o ţară perfectă? Cum ar arăta o ţară perfectă, cu oameni perfecţi? România este locul unde am crescut, am împǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liber imaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ caut rǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
Mă simt prinsǎ în mrejele ţării care, cu o ultimă sforţare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul ei de fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎ târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatǎ cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi. Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu? curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora 7 pândeşte perfid… De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎ trǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau pǎreri tardive, puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, cǎ noi deşi nu avem suficiente case… construim monumente, cǎ bunele maniere par a se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumplit este faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o întreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţǎ care sǎ nu se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment.
Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi, redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pamânt. Aş vrea să se trezească în noi spiritul civic şi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ în grǎdiniţe, apoi la şcoalǎ.
Dacǎ m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎ anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nicio noimǎ, colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care sparge şi meştereşte de cel puţin un an. Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎt bine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ. Cobor scǎrile prudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu. La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎ muzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ. Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce dracu or face ǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziu îţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!” În naivitatea ei, speră… să nu ajung şi eu ca ei.
Înaintez spre ieşirea din scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut în viaţa lui emoţii la românǎ, sau s-o fi strǎduit la matematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte. Cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi. Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez? Sunt scursuri, sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora. Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii la fel de obişnuite, ca şi mine! Lǎsati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şi ei… Din România mea şi din România lor… Mergând spre şcoalǎ, mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”! Oi fi şi eu unul dintre ei? Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”… Toate fetele de vârsta mea vor sǎ se facǎ modele sau… nu ştiu… Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ.
Îmi atrage brusc, deodatǎ, atenţia un afiş publicitate rupt. Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentru pozǎ” al celui care promitea ca şi alţii… marea cu sarea! Mǎ întreb, n-o fi şi el un produs al şcolii româneşti. Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cu domnul din afişe, suntem tâmpiţi. De ce aş vota un tâmpit?
Drumul cǎtre şcoalǎ e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta. In acest moment vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ o ţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…

Gina Camelia ROMAN
Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” – Vaslui

Capul plecat sabia nu-l taie?

Am mai scris pe aici şi am afirmat de câte ori am avut ocazia că mă enervează modul cum am intrat în UE şi poziţia noastră faţă de ţările occidentale. La români autoflagelarea naţională şi ponegrirea ţării natale în exterior are rădăcini adânci.
În Evul Mediu boierii fugeau la Stanbul pentru a se plânge de relele tratamente la care sunt supuşi în ţară de către Domnul aflat în Scaun. Şi după ce ungeau cum se cuvine pe cine trebuie pe acolo, obţineau mazilirea Voievodului şi trupe pentru a-l înlătura.
Anii au trecut iar acest prost obicei a fost preluat şi de oamenii de rând. Înainte de lovitura de stat din ’89 cei care fugeau din ţară, pentru a obţine mai uşor azil politic, se plângeau de cât de nasol e în România. Prin anii ’90-’91, deoarece regimul Ceauşescu căzuse nu mai ţinea să ceri azil, oricât de urât vorbeai de ţara ta. Dar unii au descoperit că pot primi ajutoare dacă se plâng în occident de cât de jos e nivelul de trai pe aceste meleaguri. Şi când ajutoarele au încetat să mai vină, românii începuseră deja să-şi ponegrească ţara pentru a obţine diverse fonduri.
Şi uite aşa, înjurându-ne ţara şi stând cu mâna întinsă precum cerşetorii de la colţ de stradă am ajuns să fim primiţi şi în NATO şi UE. Nu cu capul sus aşa cum au intrat de exemplu polonezii care au negociat fiecare capitol de aderare (şi rezultatele se văd în creşterea lor economică din prezent) ci cu el plecat. Nu ne mai ploconim cu capul în ţărână în faţa măritului sultan, în schimb când cancelariile occidentale ne cer să sărim la castană singura noastră replică e să întrebăm „Cât de sus?”.
Şi în aceste condiţii discursul de vineri seară al Preşedintelui României vine ca un dos de palmă peste botul vesticilor obişnuiţi în ultimii 22 de ani să se poarte cu România şi cu conducătorii ei aşa cum se purtau pe vremuri cu vasalii. Iar îndreptarea coloanei vertebrale şi ţinerea capului sus, cu demnitate, mă face să mă simt mândru că sunt român.
„Mai bine o zi vultur, decât o viaţă cioară!”

sursă foto: stirileprotv.ro

Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc

Am schimbat modificarea! Iniţial vroiam să alerg la maratonul de pe 7 octombrie din Bucureşti. Dar în timp ce scriam postul în care anunţam asta, mi-am dat seama că nu pot face asta deoarece la acea dată voi fi plecat din ţară. Însă între timp am aflat că se intenţionează să se mai organizeze un maraton în Bucureşti în acest an şi anume Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc ce se va desfăşura pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, în capitală. Sper să se organizeze şi vremea să fie la fel de frumoasă ca în 2011. Oricum am decis să partici la ăsta. În consecinţă am modificat planul de antrenament de pe ASICS, care acum îmi spune că să încep antrenamentele marţea viitoare şi să mă odihnesc până atunci şi să mă mai gândesc dacă nu e prea din scurt. Fiind primul meu maraton şi având în vedere că în afară de alergările de resistenţă de la orele de sport din şcoală (şi care mi se păreau un chin) nu am mai alergat, nu îmi propun să termin într-un anume timp ci doar să-l termin, evident în termenul limită. Anul trecut înţeleg că a fost 5 ore jumate.
Anul trecut inteleg ca inscrierile au inceput in primele zile ale lunii noiembrie si au fost 100 de locuri. Care te bagi la o alergare de 42,195 km de Ziua Naţională?

Sursa foto: Ro Club Maraton

Care te fac un maraton?

Urmăresc de ceva vreme blogul lui Andrei Roşu şi nu de puţine ori m-am întrebat ce-ar fi dacă … Ce ar fi dacă aş începe şi eu să alerg şi, de ce nu, să particip şi eu la o şmecherie din asta de se face periodic prin Bucureşti şi îi zice MARATON. Am mai scris aici despre Andrei, aşa că nu mai intru acum în detalii.
Un alt blog pe care îl urmăresc de prin octombrie, de când am fost la un Lyoness Day şi unde a fost şi el invitat, e cel al lui Adrian Soare. Văzusem în reader de câteva zile titlul articolului dar abia acum mi-am făcut timp să îl citesc: Primul meu maraton. La o primă impresie, citind doar titlul, am crezut că tocmai a participat la un maraton.Dar, nu. In stilul caracteristic, el lansează o provocare şi invită pe toată lumea să participe la Maratonul Internaţional Bucureşti, care o să aibă loc pe 7 octombrie.
Tot din acelasi articol al lui Adrian Soare, am aflat ca există un site (My asics) unde cei care vor să participe la un maraton îşi pot face un program personalizat de antrenament în funcţie de mai mulţi parametri. Mi-am făcut şi eu cont şi deşi nu mă lasă să setez data limită 7 octombrie şi mă impinge pe 31 voi încerca să mă încadrez în timp. Cine vrea să îmi urmărească progresele găseşte profilul meu „acilea”.
În plus, pe lângă programul aista personalizat, începând de luni voi merge pe jos până la muncă şi înapoi acasă. Voi merge cu ratb-ul doar în dimineţile ploioase. La întoarcere nu mă deranjează pe mine câţiva stropi de ploaie.
DRACE! Chiar acum în timp ce scriu aceste rânduri, îmi dau seama că nu pot participa la maraton. În perioada 26 sept. – 8 oct. sunt la Barcelona. Am deja biletele luate. DAMN!
Rămâne în vigoare programul de pregătire, chiar dacă nu voi putea participa. Având în vedere că în acest moment, cu cele 111,5 kg ale mele, termin cu greu o tură de parc în Floreasca (0,5 km) tare sunt curios care o să fie situaţia în septembrie.

sursă foto: hotnews.ro

Noaptea muzeelor

Anul ăsta, am zis că să nu mor prost, şi să merg să văd şi eu care-i treaba cu Noaptea muzeelor de care se face atâta tam-tam. Zis şi făcut. Mi+am luat minunata familie şi am purces spre Muzeul Antipa ca apoi să mergem şi la cel de Geologie. Dar … Ca de fiecare dată socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg de la muzeu. Când am ajuns la Antipa, era o coadăăăăăă, nu mare, URIAAAŞĂ. Am zis că trebuie să fim nebuni să stăm la coada aia. Ne-am îndreptat paşii spre muzeul de Geologie. Ghinion de neşansă: era închis.
Atunci, hai să vedem Muzeul Ţăranului Român. Traversăm, şi surpriză: uşa principală închisă. Mai facem câţiva paşi şi vedem că lumea se duce undeva în spatele muzeului. Hai şi noi. Şi, în faţa a ceea ce a fost cândva Muzeul de istorie al PCR dăm de altă coadă. Mult mai mică decât cea de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală aşa că am zis să stăm. După cca. jumătate de oră (sau poate mai mult) de stat la coadă am reuşit să intrăm. Văzusem mai demult site-ul acestui muzeu şi din pozele de acolo părea că e desfăşurat în toată clădirea. Când colo era doar o amărâtă de sală în care erau îngrămădite câteva exponate. Naşpa. Nu am putut nici măcar să urc la etaj să văd dacă mai recunosc locul unde am fost făcut pionier în urmă cu aproximativ 30 de ani.
Am ieşit de acolo, şi cu un gust amar, am zis să mai încercăm iar la Geologie. Acum era deschis, dar se făcuse şi aici o ditamai coada. Am stat 5 minute să vedem dagă merge repede şi cum nu am făcut nici măcar un pas în faţă am decis să ne retragem acasă.
A fost prima oară şi cred că şi ultima când am fost la Noaptea Muzeelor. Dacă aş fi turist, aş încerca să profit şi eu de această oportunitate pentru a vizita cât mai multe din cele 26 de muzee, gratis. Dar altfel, nu se merită. Mai ales că în România, intrarea la muzee nu e foarte scumpă.
Au participat:

  1. Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică-Minovici”. Nu am reuşit să identific cât costă intrarea în alte zile.
  2. Muzeul Naţional al Aviaţiei Române. Intrarea, fotografiatul, filmatul, totul e gratisa aici. Aşa că nu are rost să te înghesui la Noaptea Muzeelor.
  3. Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. 6 lei intrarea.
  4. Muzeul Naţional de Geologie. 8 lei intrarea
  5. Muzeul Naţional al Ţăranului Român. 8 lei intrarea
  6. Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. 20 lei
  7. Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţilor Vechi. 4 lei
  8. Muzeul Naţional „George Enescu”. 6 lei
  9. Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.  5 lei
  10. Muzeul Naţional al Literaturii Române. Alţi care nu pun preţul biletului pe site. Poate e moca.
  11. Muzeul Naţional de Artă al României. 8 lei
  12. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. De pe site inteleg ca se poate vizita, dar nu afisează preţul.
  13. Centrul Cultural ArtSociety. site în construcţie
  14. Fundaţia Löwendal.
  15. Muzeul „Vasile Grigore” – pictor şi colecţionar. 2,5 lei
  16. Muzeul Municipiului Bucureşti. 6 lei
  17. Universitatea „Spiru Haret”
  18. Muzeul Naţional de Istorie a României. 8 lei
  19. Arhivele Naţionale ale României
  20. MNAC Anexa
  21. Palatul Voievodal Curtea Veche. 6 lei
  22. Muzeul Naţional Cotroceni. 12 lei
  23. Muzeul Naţional de Artă Contemporană – MNAC.  8 lei
  24. Biblioteca Naţională (aula sediului nou).
  25. Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”.
  26. Muzeul Bellu.
Pentru toate astea iese un total de doar 108 lei. Nu mi se pare mult daca iei in calcul ca in Barcelona dai cam tot atat pentru a vizita un stadion. Pentru a vizita muzeul si stadionul FC Barcelona platisti 22€ care la un curs de 4.5 inseamna 99 lei. 
Eu cred că lumea nu cunoaşte preţul biletelor la muzee de se înghesuie în halul ăsta la Noaptea Muzeelor.

Sursă foto: http://www.facebook.com/MuzeulTaranului

Anarhia f**e Romania

Dupa ce din cauza lor, multi au renuntat sa mai mearga pe stadioane sa vada un meci de fotbal. Printre alte motive, din cauza lor, Steaua refuza sa se intoarca in Ghencea unde ii e locul.Si pentru ca fotbalul e in vacanta si nu mai au unde sa se refuleze, au gasit o supapa in manifestatiile pasnice care au avut loc la zilele acestea in Bucuresti. Unii ii fac huligani, dar golani si huligani au fost cei care au ocupat in urma cu 22 de ani Piata Universitatii in mod pasnic, fara violenta. Cantecele cantate atunci sunau cam asa:
„Dorul ne e frate si adanc ne scurma
Visul libertatii ne e sfant meleag
Fara violenta, nu suntem o turma
Libertatea insesi e al nostru steag.”
Niste redusi mintal care ar trebui care ar trebui bagati in camasa de forta si inchisi. Si aruncata cheia. Sau sa fie pusi la munca silnica ca sa plateasca EI stricaciunile facute. „Niste lasi si niste fameni”, cum spunea candva Mihail Eminovici cel pe care trebuia sa-l sarbatorim ieri, niste nespalati care vin sa razbune in public bataile primite acasa de la mamica si de la taticu sau de la neveste. Si cum sunt prea prosti ca sa poata rezolva problemele acolo unde ele apar, pe calea dialogului, vin la manifestari publice, ascunsi in multime si se descarca.
Si pentru ca gunoiul Urban, ii face pe manifestantii viermi, dupa modelul celor care ii faceau golani huligani si animale pe cei din piata, propun sa facem ca si atunci si sa transformam „porecla in renume, asa cum bardul din Mircesti ar spune”.

Reforma asigurarilor de sanatate

Trecand ieri prin piata Romană am vazut intamplator un anunt care suna cam asa: „Vrei sa castigi bani din reforma sanatatii?” si un numar de telefon. Eu stiam ca inca nu a aparut nici o lege care sa modifice regimul asigurarilor de sanatate si de pe urma inchiderilor de spitale de acu cateva luni nu cred ca se pot castiga bani. Asa ca am dat azi o cautare cu ajutorul tovarasului Goagăl. Si am dat peste o gramada de bloguri/site-uri care provaduiesc castigul de pe urma reformei in sanatate si fac analogia cu inscrierile pentru pensiile private obligatorii spunand ca si atunci s-au castigat multi bani. Nu stiu daca inaninte de campania pentru pensii din 2007 erau astfel de site-uri dar ce uita cele actuale sa mentioneze e ca in momentul inceperii campaniei daca vroiai sa fi broker era suficient sa te duci la oricare agentie sa spui ca vrei asta si intrai in sistem.

Aceste persoane promit acum castiguri colosale din inscrierile la asigurarile de sanatate private, inscrieri care vor incepe din martie 2012. Sunt unele bloguri care anuntau campania inca din 2008-2009. Totul ar fi OK daca … nu ar cere si bani pentru inscriere in retea.
De fapt banii cica sunt pentru pregatire/instructaj sau cum se spune mai modern trening, iar costurile nu sunt deloc mici. Cel mai mic tarif gasit a fost de 350 ron. Adica sa dau o gramajoara de bani ca sa fiu instruit in ce? Pentru ca pana nu apare o legislatie in acest domeniu nu exista produsul. In momentul de fata nu exista asigurari de sanatate private obligatorii. Exista doar un zvon ca se lucreaza la un proiect de lege care urmeaza sa fie apoi aprobat de guvern, trimis in parlament si daca este votat este trimis la presedinte pentru promulgare. Si daca Sefu e de acord atunci se publica in monitorul oficial si actul normativ intra astfel in vigoare. Apoi urmeaza ca firmele de asigurari care vor sa intre in joc sa puna la punct produsul, asigurarea aia obligatorie. Si abia la urma vom putea vorbi despre inscrieri si despre instructaje pe aceasta tema. Pana atunci e vorba doar de cai verzi pe pereti.
sursa foto