Sambata 29 iunie am fost la primul triatlon din viata mea. Daca in copilarie si adoslescenta traversam lacul Floreasca in joaca, in ultimii ani nu am mai avut ocazia sa inot pe distante mai maricele. Decat prin iarna cand cei de la Asociatia „Sport la orice varsta” m-au luat pentru cca. 1 ora cu ei la bazinul olimpic de la Izvorani. Inotatul de la mare nu se pune caci pe litoralul nostru mai mult mergi decat inoti. Asta daca nu vrei sa te trezesti in alta statiune.
Si asa m-am prezentat la startul probei de triatlon uitandu-ma luuung si cu noduri in gat la distanta pe care o aveam de inotat. Cei 500m pareau ai dracu’ de multi. Da’ mi-am zis ca trec eu si peste asta: mai un craul, mai o pluta sau un bras. Important era sa ajung inapoi la mal, ocolind balizele prin exterior si fara sa cer ajutorul salvamarilor pentru a nu fi descalificat. Pentru ca ma stiam fara antrenament nu am vrut sa incurc pe nimeni si am respectat asezarea in teren de la cursele de alergare, adica m-am postat la coada. M-am speriat putin cand am vazut cativa concurenti care dupa nici 50-100m au cerut ajutorul salvamarilor. Sper ca sunt OK. Ma uitasem acasa pe rezultatele de la prima editie a acestui triatlon care a avut loc la mare si am vazut ca cel mai slab timp a fost undeva la 31 de minute la proba inot. Si am zis ca daca eu scot sub 30 e superb. Chiar daca timpii oficiali arata 31’58” intra aici si minutele bune pierdute in trazitia catre bicla. Am vazut timpi de 27′ ai unor concurenti care au iesit din apa dupa mine.
UF! A fost mai usor decat credeam!
Si am iesit din apa, m-am imbracat mi-am luat toacla si am plecat. Noroc ca am vazut destule filmulete si am citit o gramada despre triatlon si am stiut ca nu trebuie sa ma urc pe bicicleta pana nu trec prin poarta de start desi tentatia era mare.
La prima editie, la mare, pe un traseu de 20km cel mai slab timp a fost de 1h33′ iar aici in tura de recunoastere am facut putin peste 1 ora mergand lejer. Am zis ca daca imi propun un timp de 2 ore pentru proba de bicicleala e ok.
Cu bicicleta mea de cross/trecking, fara nici un fel de suspensii, primii 2-3 km fiind asfaltati au fost superbi. Apoi a inceput show-ul. Stiam cum e traseul de pe 16 iunie cand am fost intr-o tura de recunoastere. Prima tura a fost OK, asa cum ma asteptam. La a doua tura am inceput sa obosesc si sa nu mai pot pedala repede. Asa ca, cu tot cu tranzitia catre alergare am facut 2h15′.
Am ajuns la poarta de finish unde a trebuit sa ma dau jos si sa merg/alerg pe langa bicicleta pana la locu rezervat mie in rastel. Cand m-am dat jos din sa am simtit ca mi se inmoaie picioarele. Auch. Ce mama ei de alergare mai fac eu acum cand abia ma tin pe picioare. Am mers impleticindu-ma pana unde trebuia sa las bicicleta. Aveam impresia ca nici la cele mai crunte betii nu mersesem pe atatea carari. Dar nici prin cap nu imi trecea sa renunt. Am scapat din lac, am trecut si peste hurducaiala traseului de bicicleta, cei 5 km pe care ii mai am ii fac si in 4 labe daca e nevoie. Imi era destul de clar ca o sa imi fie al dracului de greu sa termin in timpul de 45 de minute pe care mi-l propusesem. Am pornit usor, lipa-lipa. Probabil din cauza oboselii nu mai constientizam viteza cu care alerg. Dupa o distanta relativ scurta am simtit ca mi se blocheaza muscii de la gambe. Am mers putin, am incercat iar sa alerg si s-au blocat „pulpele superiore” si iar am mers. Si cam tot traseul mai mult am mers. Si cu toate astea am scos un timp de 43’si 43″ adica 8’45″/km. ceea ce ma face sa cred ca alergam prea repede in scurtele reprize in care mai faceam asta.
Mi-am propus sa termin acest prim triatlon cu 500m inot, 26,6 km bicicleta si 5km alergare in 3h15′ la care se adaugau si timpii petrecuti prin tranzitii. Am fost poate prea optimist. Timpul oficial in care am terminat acest concurs este de 3h31′. Poate parea mult avand in vedere ca la distantele lungi limita de timp in care trebuiau parcurse toate probele a fost de 4h30′. Dar pentru o prima participare la un triatlon sunt fericit in primul rand pentru faptul ca am terminat. Si nici timpul nu mi se pare de lepadat.
A fost greu. Foarte greu. Dar m-am simtit excelent. Mai nasol a fost cand, dupa o perioada de pauza si dupa portia de paste carbonara oferita de organizatori, a trebuit sa ma urc iar pe bicicleta sa fac cei 12 km care ma desparteau de casa. Si asta intr-un ritm care sa fie cat de cat satisfacator si pentru Andrei Rosu care ma insotea. 😀 Multumesc pentru companie si pentru sfaturi.
Si ii multumesc si lui Ionut Maita cu care am ajuns in dimineata concursului la Mogosoaia. Cu siguranta mi-ar fi fost mult mai greu daca trebuia sa ma duc pana acolo pe bicicleta.
Asa cum am mai spus as vrea ca anul viitor sa particip pe distanta de half ironman la triatlonul de la Oradea iar in 2015 la IronMan France de la Nisa. Prin prisma participarii mele la aceste triatloane si la altele trebuie sa am in vedere „la pomul de iarna” doua aspecte. Primul se refera la participarea cu echipament adecvat cursei. De exemplu acum mi-ar fi fost mai usor daca as fi avut un MTB cu suspensii. Al doilea aspect se refera la faptul ca trebuie sa incep cat mai curand antrenamente de inot, atat pentru rezistenta cat si pentru a invata sa inot corect. Si pentru asta am nevoie urgenta de fonduri pe care le pot obtine fie cu ajutorul unei sponsorizari fie cu un serviciu mult mai bine platit. Ceva sugestii?
Multumesc si inimosilor voluntari care au indurat cu stoicism caldura si fara de care concursul nu putea avea loc. A fost placut sa iau masa la iarba verde in compania lor.
FELICITARI TUTUROR PARTICIPANTILOR!

„Sunt fericit si ma simt bine …”

Prima poza e luata de pe pagina de Facebook a No stress, a doua poza ii apartine lui Marius Anghel si ultima e facuta de Elena Preotu.