Eu când vreau să înot, înot!

1498917_805946902754429_1774344169_o
ULTRA SWIM CHALLENGE
Acesta este un eveniment caritabil, de strângere de fonduri pentru finalizarea proiectului Hospice Casa Speranţei din Bucureşti. Clădirea este finalizată şi în continuare sunt necesare fonduri pentru echipamentul medical, instruirea personalului medical şi asigurarea primelor 9 luni de funcţionare.
Deşi am mai vorbit pe acest blog despre Hospice cu ocazia diverselor strângeri de fonduri la care am participat o să copiez şi aici prezentarea de pe site-ul evenimentului:

HOSPICE CASA SPERANŢEI este o organizaţie de caritate neguvernamentală înfiinţată la Braşov, în anul 1992, la iniţiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii şi dezvoltării serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili în stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din România şi centru de excelenţă pentru Europa de Est, în domeniul îngrijirii paliative.
Centrul HOSPICE Casa Speranţei va asigura:
* 30 de paturi pentru 700 de internări în fiecare an;
* Tratament ambulator pentru un număr de 8.000 de consultaţii anual;
* Centru de zi pentru peste 5.000 de participări anual;
* 11.000 de vizite la domiciliu pe an pentru cei 200 de pacienţi actuali.
Pentru mai multe informatii vizitati www.hospice.ro/bucuresti, scrieti-ne la events@hospice.ro sau contactati-ne la 021 326 3771.

Îngrijirea de tip hospice (numită îngrijire paliativă) este îngrijirea holistică a pacienţilor în stare terminală şi a familiilor acestora. Este recunoscută ca îngrijire medicală ce tratează simptomele supărătoare, în special durerea.
Pentru bolnavii incurabili, îngrijirea paliativă înseamnă creşterea calităţii vieţii.
Cu toate că boala nu mai răspunde la tratament, starea bolnavului poate fi ameliorată prin alinarea durerii, consiliere psihologică (de care pot beneficia şi membrii familiei), servicii de asistenţă socială (pentru obţinerea drepturilor legale şi pentru familiile care se confruntă cu greutăţi materiale) sau consiliere spirituală din partea preoţilor, în funcţie de opţiunea şi confesiunea religioasă a fiecăruia.

Stiaţi că …
Mai mult de 5,000 de oameni mor de cancer în fiecare an în Bucureşti?
În ţară doar 5% din bolnavii de cancer beneficiază de îngrijiri paliative ?
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Bucureştiul are nevoie de un număr de 230 de paturi dedicate ingrijirii paliative

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 februarie 2014, la Complexul Olimpic şi Sportiv din Izvorani, Snagov. Poate participa orice persoană care poate înota între 500-20.000 de metri. Limita de locuri este de 160 la individual şi 30 la ştafetă.

Având în vedere participarea mea la Half IronMan-ul de la Oradea din vară, înscrierea la Ultra Swim Challenge era oarecum obligatorie. Şi asta pentru că reprezintă o bună ocazie de a verifica dacă sunt în stare să fac cei 1900m într-o oră şi jumătate. Şi pentru că lacul Paleu unde o să aibă loc proba de înot pentru triatlon nu are capete de bazin unde să mă împing cu picioarele mă gândeam să compensez şi să fac 2000m la evenimentul de la Izvorani.
Dar … „având în vedere şi luând în considerare” că pentru anul viitor visez la un IronMan întreg şi pentru că la evenimentul organizat de Smart Atletic nu există limită de timp pentru parcurgerea distanţelor alese la înscriere, voi înota 4000m sau mai pe scurt 4km. Adică cu 200m mai mult decât la IM şi asta din aceleaşi considerente ca mai sus. Sunt convins că voi putea să fac faţă distanţei însă am mai dubii în privinţa timpului. Ideal ar fi pentru mine să termin în 2h30′ dar cred că un timp de 3h-3h15′ e mai plauzibil. ‘Om trăi şi ‘om vedea.

Pentru donaţii daţi click pe imaginea de mai jos:

Donează pentru Hospice

Donează pentru Hospice

2013 vs. 2014

Anul ăsta am participat la 12 competiţii. Aş fi alergat eu la mai multe dar am avut unele dureri de genunchi care m-au făcut să mai zic şi pas. Cam toate le-am terminat undeva prin subsolul clasamentului, ba chiar unele pe primul loc din coadă. Dar nu contează. Nu am participat pentru a câştiga ci am fost acolo de plăcere. Vorba unui cântec mai vechi de pe munte „n-am venit pentru trofee/ nici insigne ce scânteie/ noi vrem să-ntindem prietenia/ peste toată România”. Am reuşit să termin 4 semimaratone dintre care unul pe Transfăgărăşan, 1 triatlon, 1 maraton şi o cursă pe scări de 34 de etaje. Faptul că am terminat printre ultimii are şi un aspect pozitiv: îmi lasă suficient loc pentru recorduri personale pe distanţele respective. Găsiți în pagina de competiții toate cursele de până acum cu link-uri către povestea lor.
Anul care vine se anunță cel puțin la fel de plin în concursuri dar sper să mă țin departe de accidentări.
Din cauza durerii resimțite la nivelul genunchiului stâng în timpul (semi)Maratonului Reîntregirii Neamului Românesc am decis să îmi acord o perioadă mai lungă de pauză și în consecință voi pune ghetele în cui până pe 10-15 ianuarie. Și cum timpul până la prima competiție a anului e foarte scurt, voi participa doar la crosul de 3 km.
Sper să urmeze apoi Snagov Ultra Swim unde intenționez să particip cu 1900-2000m. Dar participarea depinde de data din calendar. Dacă se face pe 1 februarie nu voi putea participa din motive familiale. Așa că nu îmi rămâne decât să sper că o să aibă loc pe 8 februarie.
Urmează apoi, în ultimul week-end al lunii februarie primul triatlon al anului, Winter TriChallenge, ocazie cu care voi crește și distanța alergată în competiții la 5 km.
Deși mi-aș dori să paritcip și la Crosul Pădurii pe 30 martie, am o oarecare reținere deoarece după doar o săptămână, pe 5 aprilie, voi participa la Brașov la primul meu semimaraton montan. O să studiez problema în apropierea evenimentului și în funcție de cum mă simt voi acționa în cosecință.
După Brașov urmează două evenimente interesante. În aprilie, The Colour Run, o alergare fără crononmetru la care obiectivul nu este să ajungi primul la finish ci să ajugi acolo cel mai colorat. La doua, pe 4 mai, se știe unde e startul dar nu ai informații despre finish pentru că este, cred, singura competiție nu alergi tu către linia de finish ci aleargă ea după tine.
Tot în luna mai, pe 18, are loc Semimaratonul Internațional București. La ediția de anul acesta a fost pentru prima oară când am terminat un concurs după timpul limită impus de organizatori așa că am o revanșă de luat.
În luna în care împlinesc 39 de ani îmi voi face cadou participarea la triatlonul X Man România de la Oradea. Distanța half-IRONMAN (1,9km înot, 90km bicicletă și 21km alergare) de la acest concurs o să fie proba regină pentru mine anul acesta. Toate eforturile din prima jumătate de an 2014 se vor canaliza pentru a termina în timpul limită de 11 ore.
Apoi, chiar dacă nu mai am nimic programat până în septembrie sunt convins că vor mai apărea evenimente. Pe 5-6 septembrie, în funcție de bugetul necesar pentru transport, sper să pot participa la Triathlon Challenge Mamaia care ajunge la ediția cu nr.6 și este din 2014 etapă din Cupa Europeană de Triathlon.
Urmează Maratonul Internațional București unde încă nu sunt decis în privința distanței. La inalul ediției 2013 organizatorii au anunțat că intenționează să extindă traseul la o singură buclă prin tot orașul. Dacă acest lucru se întâmplă voi alege să particip la proba de 42km. dacă traseul rămâne același mă voi limita la 21km.
Nu mai zic și de Băneasa Trail Race, căci în 2013 a fost al doilea an consecutiv în care am vrut să particip și din varii motive nu am reușit să o fac.
Cam așa arată raportul pentru anul 2013 și declația de bune intenții pentru 2014.

Sky Run 2013 – cum fu

Având în vedere că prin august mă chinuiam să urc 8 etaje în 3 minute și 27 secunde participarea la acest eveniment se anunta o provocare chiar mai mare decat Transmaratonul. De atunci am mai repetat experienta celor 8 etaje de 5 ori si pe 21 noiembrie am reusit sa ajung sus in 52 secunde. Am mai urcat o data si pana la etajul 12 dar nu am avut ceasul cu mine sa cronometrez aşa că nu ştiu cât am făcut.
Pe lângă lipsa unui antrenament susţinut în ceea ce priveşte alergarea pe verticală aveam emoţii şi din cauza episodului dureros reprezentat de Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc ce avusese loc cu doar 6 zile înainte.
Şi cu toate astea, la ora 11 coboram în parcarea de la Bucharest Sky Tower pentru a participa la ineditul eveniment organizat de Clubul Sportiv Smart Atletic în beneficiul Hospice Casa Speranţei.
După o scurtă plimbare prin faţa clădirii am coborât din nou în parcare. M-am echipat şi am început să fac încălzirea acolo în parcare deoarece afară era mult prea frig. Şi pentru că emoţiile nu erau suficiente, mi-am încuiat şi cheia de la maşină în portbagaj, dar asta e altă poveste.
La ora 12 fără câteva minute am urcat la locul de start unde, pentru că mi-am asumat rolul de fundraiser pentru Hospice, am beneficiat de o sedinţă specială de încălzire: 5 minute de alergare pe bandă. Şi pentru că eram singurul care alerga pe bandă în acel moment am ajuns şi vedetă: au venit 2 televiziuni să mă întrebe una-alta dar nu ştiu care sunt alea, nu am văzut pe nicăieri „interviurile”. În schimb apar în materialul de mai jos:

Despre cursa în sine nu sunt prea multe de spus, deoarece a durat doar câteva minute. Pe la etajul 7 mă simţeam mai obosit decât după 12 etaje la mine în bloc şi din ce am vorbit şi cu alţi alergători sunt 2 explicaţii pentru asta: treptele mai înalte şi lipsa aerului. Pe la etajul 20 simţeam că nu îmi mai ajunge aerul. Cu toatea astea am tras de mine şi am terminat în 8:04.5 conform timpului oficial. Cum eu mă aşteptam să termin în cel puţin 10 minute mi se pare un super timp care lasă loc şi pentru recorduri personale la viitoarele ediţii.
Un eveniment foarte frumos, organizat fără cusur la care voi reveni cu mare plăcere la ediţiile următoare şi care închide, pentru mine, sezonul competiţional 2013.
Strângerile de fonduri pentru ca Hospice să poată deschide noul centru medical din cartierul Plumbuita continuă. Cine vrea poate dona AICI.

Maratonul reîntregirii neamului românesc – cum fu

Cred că a fost cel mai dureros concurs la care am participat până acum şi sper ca pe viitor să nu mai am parte de aşa ceva.
De prin vară am avut dureri la genunchiul drept. Nu apăreau tot timpul ci doar din când în când la coborârea unei borduri sau dacă călcam aiurea. Şi probabil că din dorinţa de a proteja piciorul drept l-am folosit mai mult pe cel stâng căci la ultimele antrenamente înainte de MRNR am simţit dureri la genunchiul stâng, lateral-exterior. Când au apărut durerile m-am oprit din alergat ca să nu forţez genunchiul şi o săptămână înainte de acest semimaraton am luat pauză.
În dimineaţa concursului am plecat cu maşina spre bisericuţa din lemn din parcul Al. I. Cuza. (fost I.O.R.) şi după ce am parcat mi-am dat cu cremă Ice Power pentru încălzirea articulaţiilor pe ambii genunchi. Mi-am făcut încălzirea în drum spre start pentru că ştiam că odată ajuns acolo timpul trece foarte repede când eşti între atâţia prieteni şi e posibil să nu mai am când să mă încălzesc. Oricum era destul de frig aşa că nu era de plimbare. Aşa cum mă aşteptam, ajuns acolo am socializat puţin şi m-am trezit că începe numărătoarea inversă a ultimelor 10 secunde înainte de start … 10 … 5 … 3, 2, 1, START!
Prima tură a trecut fără probleme, genunchiul drept nu zice nimic iar cel stâng tace şi el mâlc. La mai puţin de 500m din tura a doua, apare durerea la stângul destul de puternică. Având parcă o presimţire neagră îmi luasem tubul cu Bengay cu mine. Aşa că m-am oprit la o bancă şi am uns locul dureros şi apoi am continuat să alerg. După câteva minute crema şi-a făcut efectul şi durerea a dispărut. Dar din păcate pentru mine, nu de tot. După aproximativ încă două ture durerea avea să revină cu forţe proaspete şi asta în ciuda faptului că redusesem considerabil ritmul. Am repetat operaţiunea „Unguentul” şi am trecut mai departe. Dar efectul nu a mai fost la fel ca prima dată. Durerile mai apăreau dar de o mai mică intensitate. Era totuşi suficient ca să mă facă să mai şi merg câţiva paşi. Deja nu îmi mai puneam problema unui PB. Îmi doream doar să termin în timpul regulamentar. Pe la jumătatea turei a cincea durerea a crescut şi am dat cu Bengay pentru a treia oară dar de data asta nu a mai avut nici un efect. Am renunţat aproape complet la alergat, mai băgam câte un „sprint” în dreptul porţii de finish, aşa de ochii lumii. Ultima jumătate de tură abia mai mergeam, fiecare pas pus în pământ însemnând o nouă durere. Cu toate astea am reuşit să alerg pe ultima 100 de metri şi să termin în alergare în 3 ore şi 15 minute.

Mulţumesc organizatorilor pentru cursă, voluntarilor şi concureţilor pentru încurajări.
Azi, miercuri, e prima zi fără dureri la genunchiul buculucaş. Mâine voi încerca un mini antrenament pe scări până la etajul 8 în vederea participării la SKYRUN.

sursa foto: Smart Atletic

Baneasa trail race

Sâmbătă 14 decembrie se deschide sezonul de iarnă 2013/2014 cu o cursă de alergare prin pădurea Băneasa.
Asociaţia Trăiesc Sănătos organizează a doua ediţie a concursului Băneasa Trail Race. Ca şi la prima ediţie, e vorba de o cursă de 10km pe potecile din pădurea Băneasa.

După o scurtă şedinţă tehnică la ora 10:30, startul se dă de la restaurantul Casa Albă începând cu ora 11 iar timpul limită pentru parcurgerea traseului este de 2 ore. Anul trecut a fost o cursă prin zăpadă şi conform prognozelor meteo e posibil ca şi în acest an să se alerge printre nămeţi.

Înţeleg că locurile sunt limitate aşa că dacă vreţi să participaţi, grăbiţi-vă şi intraţi pe pagina dedicată înscrierilor.

Sky Run – alergand catre cer

Pe 7 decembrie, imediat dupa sosirea lui Mos Nicolae, alergatorii sunt invitati la un eveniment deosebit organizat de clubul Smart Atletic: SKY RUN
Ce reprezinta Sky Run? Pai, este o cursa contratimp, de alergare, pe scari, in cea mai inalta cladire din Romania – Sky Tower; 34 de etaje, 680 de trepte, 119 metri ascensiune; totodata este o cursa in care fiecare participant pune o caramida la finalizarea constructiei spitalului Hospice; taxele de participare reprezinta donatii 100% pentru indeplinirea acestui obiectiv social de importanta deosebita; beneficiarii sunt bolnavii incurabili in stadii avansate care au nevoie de servicii medicale specializate de ingrijire. Si nu in ultimul rand este un bun prilej de a ne intalni, de a ne strange mainile la sfarsit de sezon, de a va bucura de privelistea Bucurestiului vazut din cel mai inalt punct.
Pentru ca este un eveniment special, aflat la prima editie, locurile sunt limitate la 700. Inscrierile au inceput deja, iar pentru 23 noiembrie se anunta un prim antrenament oficial.
Cei care se inscriu la aceasta cursa pot alege, asa cum am facut si eu, sa incerce sa ajute un pic mai mult fundatia Hospice si pe langa plata taxei de participare sa stranga si fonduri cu ocazia evenimentului.
Cine doreste poate intra pe urmatorul link si sa doneze pentru cauza Hospice:
http://hospice.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=62

Maratonul reintregirii neamului romanesc – 2013

logoRo Club Maraton, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, organizează pe 1 Decembrie 2013 în parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR) a 3-a ediţie a Maratonului Reîntregirii Neamului Românesc. Competiţia face parte din ciclul de maratoane istorice, organizate din 2011 şi până în prezent în România de acest club şi/sau de Ilie Roşu: Maratonul “Pe aici nu se trece”, Maratonul Zăpezii, Maratonul Regal, Maratonul Recunoştinţei şi Maratonul Delta Dunării.
Vor fi 3 curse competitive: maraton, maraton ştafetă (4x) şi semimaraton, iar startul va fi dat de pe aleea de lângă lac, în dreptul bisericuţei de lemn (vis-a-vis de magazinul Titan), de la ora 09.00.
Taxa pentru proba de maraton sau semimaraton este în funcţie de data înscrierii astfel: 70 ron între 5-17 noiembrie şi 80 ron între 18-24 noiembrie. Taxa pentru proba de maraton stafeta (pe fiecare membru al echipei), este stabilită şi ea în funcţie de data înscrierii şi este de: 60 ron între 5-17 noiembrie şi 70 ron între 18-24 noiembrie.
Numărul maxim de participanţi este de 50 la maraton, 150 la semimaraton, 80 de participanţi la maraton ştafetă (4 x 20 echipe) iar timpii în care trebuiesc terminate cele 2 alergări sunt de 5 ore şi 30 de minute pentru proba de maraton respectiv 3 ore pentru cea de semimaraton.
În afară de aceste 3 curse mai există şi o cursă populară de circa 4 km (o tură de lac) unde nu există taxă de înscriere, dar nici clasamente, premii sau kituri de participare.
Mai multe detalii găsiţi în regulamentul oficial care este disponibil pe site-ul: http://roclubmaraton.ro/maratonulreintregirii/. Tot aici puteţi să vă înscrieţi.

Exista viata si dupa 42km?

Gata şi maratonul. Încă nu sunt sigur cine pe cine a dat gata, dar în fine. L-am terminat cu bine, chiar dacă am depăşit puţin timpul limită. Bun. Şi acum ce urmează? Alte maratoane? Sau poate un ultramaraton cum mă întreba cineva?
Am avut timp în cele 6 ore petrecute pe traseul Maratonului Internaţional Bucureşti să cuget la ce şi mai ales cum am făcut până acum, să analizez unde mă aflu şi iau câteva decizii legate de ce vreau să fac în viitor.
Ce am facut până acum?
Am terminat 3 semimaratoane dintre care unul pe Transfăgărășan și un maraton, la care se adaugă alte câteva concursuri pe distanțe mai mici. Am spus bine terminat, nu alergat deoarece din cele 4 curse lungi nici una nu am alergat-o de la un capăt la altul. Din cauza lipsei de disciplină în ceea ce privește antrenamentele, acestea au fost varza. Şedinte de antrenament sărite sau in cel mai fericit caz ciuntite, multe reprize de mers in timpul lor, cel putin la inceput etc. Cea mai lungă distanţă alergată fără pauză de mers a fost acum în cadrul MIB şi anume primii 18km. Şi deşi eram constient că nu e bine m-am complăcut în această situaţie căci vorba românului: „lasă, bă, că merge-aşa”. Şi parţial a mers. Am terminat concursurile dar printre ultimii şi la limita timpului regulamentar, chiar şi în „prelungiri” uneori. Rezultatele antrenamentelor de slabă calitate se văd şi în scăderea în greutate care e foarte lentă.
Ce vreau să fac mai departe?
Mă tentează destul de mult o ultra-aroganţă, dar … mai am mult de crescut. Nu, nu în greutate, aici din contră mai am de dat jos. Am mult, foarte mult, de crescut la capitolul viteză şi rezistenţă.
Aşa că până la sfârşitul acestui an şi anul următor mă axez pe curse de 5-10 km şi câteva semimaratoane. Şi poate, repet POATE, să particip din nou anul viitor la MIB. Eventuala prezenţă la urmatoarea ediţie a maratonului Bucureşti vine în ciuda hotărârii din timpul MIB 2013 de a mă limita la semi dar ca urmare a unei declaraţii făcută de Valeria van Groningen care anunţa că anul viitor intenţionează să modifice traseul prin tot orasul. Dacă face asta, aproape sigur, o să vreau să fac toţi cei 42km pe noul traseu.
Ideea axării pe distanţe mai mici o aveam încă dinainte dar a fost nevoie de cele 6 ore de reflexie pentru a lua o decizie care sper să fie bună.
În prezent recordurile mele în materie de alergat sunt următoarele: 5Km – 34’05”, 10Km – 1h11’19”, Half Marathon 2h49’29”, Marathon 6h12′.
Vreau să ajung, până la sfârşitul anului viitor, să termin 5km sub 30 de minute, 10km într-o oră şi semimaratonul în 2 ore şi 15 minute. Şi bine înţeles să mai dau jos cca. 20kg. Apoi mai vorbim si de alte maratoane. Şi pentru a ajunge la aceste rezultate cred că în primul rând trebuie să mă pun la punct cu disciplina. Să nu mai sar peste antrenamente şi să nu le mai scurtez, indiferent de motive.
Aşa cum am spus pe pagina de competiţii, îmi doream ca anul viitor să particip la Marathon 7500 la secţiunea Hobby care presupune o distanţă de 40 km cu diferenţă pozitivă de nivel de 3200m. Experienţele din ultima lună şi mă refer aici la Transmaraton şi MIB mi-au arătat că încă nu sunt pregătit pentru aşa ceva. Şi întrucât participarea la acest concurs presupune o echipă de 2 persoane ar însemna să încurc pe cineva care poate e mult mai pregătit. Mulţumesc, Cernica Tandin Nicolae, pentru propunerea de a alerga împreună dar pentru moment sunt nevoit să zic pas.
Să nu fiu înţeles greşit. Nu renunţ la maratoane. Abia le-am descoperit. Doar le amân niţel pe următoarele pentru că nu vreau să mă mai grăbesc şi apoi să regret din cauza unor accidentări. Am timp în următorii 60-70 de ani pentru suficiente maratoane şi ultra şi PB pe măsură. 😉

sursa foto: http://michelletan88.blogspot.ro/2011/02/short-story-about-self-improvement.html

Maratonul International Bucuresti 2013 – cum fu

Team Hospice!Cum fu? Păi ca să folosesc un termen la modă, a fost o „aroganţă” sau ca să-l parafrazez pe Adrian Soare am terminat primul maraton fără să mă antrenez.
Antrenamentul pentru acest frumos eveniment a fost „varză”. Foarte multe antrenamente sărite sau ciuntite. În vară am avut nişte dureri la genunchi şi am făcut pauză de la alergare cam 3 săptămani. Am reluat apoi timid antrenamentul şi, pentru că nu vroiam să forţez, cea mai lunga alergare înainte de Transmaraton a fost de 11km.
A urmat apoi cursa de semimaraton de pe Transfăgărăşan, unde îmi e imposibil sa aproximez cât am alergat şi cât am mers. Am povestit atunci cum a fost asa ca nu are rost sa mai reiau acum. Teoretic eram în grafic cu antrenamentele pentru maraton chiar dacă mai sărisem peste unele. Mai aveam de făcut un antrenament de 30 de km şi alte câteva mai mici de 5-10 km. Însă în săptămânile ce au urmat Transmaratonului am intrat într-o stare de lene bolnăvicioasă. Cu greu am reuşit să mă urnesc afară la alergat de 5 ori în 4 săptămâni iar cea mai mare distanţă alergată a fost de 6,2km. Şi de parcă lipsa de antrenament specific pentru maraton nu era suficientă în noaptea care a precedat cursei am dormit doar 2 ore.
Şi cu toate astea … am făcut-o şi pe asta! AM TERMINAT UN MARATON!
Pe la 8 am fost în piaţă, Am fost la poza de grup împreună cu ceilalţi alergători care au ales să suţină cauza Hospice, mi-am lăsat bagajul la cortul-garderobă şi am plecat să-mi caut locul în ţarcul de la start. Am avut aceeaşi nelămurire ca şi în primăvară la Semimaratonul Bucureşti. Venind dinspre start către coada culoarului, panourile afişau începutul sau sfârşitul sectorului alocat. Şi nu am fost singurul care a avut această îndoială mai ales din cauză că panoul care indica sectorul G, unde eram şi eu, era amplasat unde se terminau gardurile pentru culoar.
Încălzire, câteva cuvinte schimbate cu alţi alergători şi dintr-o dată fluviul de oameni din faţa mea se pune în mişcare. Am pornit şi eu, pentru început la pas căci aşa eram moda timpului, apoi din ce în ce mai repede. Când să ieşim din piaţă, ambuteiaj. Preţ de câteva secunde ne-am oprit pe loc. Apoi am pornit din nou. Semn că nu era suficient loc pe culoar pentru un aşa puhoi de oameni. Totul merge foarte bine. pe la km 5-6 apar primele semne de jena musculara. Apas butonul de „ignore” şi trec mai departe. Undeva între Unirii şi Alba Iulia îl văd pe Mihai Botez, călare pe bicicletă. Îl salut şi mă mir că nu aleargă si el. Îmi spune că il suţine pe Bogdan care începuse să alerge cu noaptea în cap şi la finalul maratonului avea să termine o alergare de 100 de kilometri. Şi pentru următorii km am rămas cu ei. A fost mişto să pot alerga cu cineva cu care să pot şi schimba câteva cuvinte. Apoi la un moment dat, pe la piaţa Muncii, Bogdan a ramas in urma si nu l-am mai vazut decat în a doua tura după intoarcerea de la Geroge Cosbuc pentru ca pe la piata Unirii sa ma depaseasca. Felicitări Bogdan Chiper şi mulţumesc pentru companie. Mulţumesc, Mihai, pentru ajutor.

La intrarea pe bd. Naţiunile Unite din prima tură am început să simt dureri în talpă. La început nu am dat atenţie. Însă durerea au crescut în intensitate şi după coborârea de pe Calea Victoriei am început să simt că mi se pun cârcei pe talpă. Nu am mai simţit aşa ceva din copilărie dar atunci era de la prea mult înot în lacul Floreasca. Aşa că pe la km 18 am început să merg şi după câteva zeci de metri am putut din nou să alerg. Am continuat cu această alternanţă alergare mers dar încet-încet raportul se inversa: distanţa alergată se micşora în timp ce mersul se lungea. Am reuşit totuşi să alerg pe ultima linie dreaptă a primei ture, să trec alergând prin poarta care consfinţea sfârşitul primilor 21 de kilometri. Fără aceste dureri provocate de cârceii din talpă puteam spune că sunt OK. Muschii „pulpelor superioare” dadeau ceva semne de oboseala dar nimic serios. Picture 014
Am continuat cu tentativele de alergare dar distanţele erau din ce în ce mai mici până la câteva zeci de metri, cred. Aşa că am renunţat la ele şi am întins pasul pentru mers. Oricum acum doar cu mers sau în ultimii km în care am mai şi alergat aveam cam acelaşi ritm de 9’30″/km. Si am tinut ritmul ăsta până aproape de finish. Pe lângă tribunalul Bucueşti am depăşit un alt concurent care ca şi mine nu mai putea alerga dar care avea să termine şi el. Felicitări!
Pe ultima sută de metri, intersecţia bd. Libertăţii cu Naţiunile unite mi-am adunat ultimele puteri şi am alergat până la finish. Şi pentru că mi-am promis că termin maratonul ăsta chiar şi în genunchi în faţa porţii de finish m-am pus în 4 labe şi aşa am trecut linia de sosire. :))
Pe scurt acest maraton aş putea să-l împart în două semimaratone distincte: unul alergat şi unul mers.

Au fost 6 ore grele, dar foarte frumoase. Multumesc din suflet tuturor celor care m-au încurajat pe traseu. Sunteţi prea mulţi ca să vă mai înşir aici dar vă ştiţi voi. Promit că pentru următorul maraton să mă pregătesc mai serios.

Acum urmează un alt fel de maraton: alergatul după poze pe internet :))

Transmaraton – cum fu

Transmaraton 2013Am plecat la Transmaraton cu destule emotii, chiar mai multe decat la primele doua semimaratoane. Am avut o durere de genunchi care nu m-a lasat sa alerg cateva saptamani si care inca ma mai sacaie iar cand am reluat alergarile in urma cu 3 saptamani mi-a fost destul de greu sa termin 5 km. Asa ca a trebuit sa o iau apropape de la 0. Spun apropape pentru ca antrenamentele facute de mai bine de un an de cand alerg si-au spus cuvantul si revenirea a fost rapida.
O alta sursa de emotii era faptul ca nu sunt deloc prieten cu alergarea la deal. Orice rampa cat de mica imi creaza probleme. Si tocmai din acest motiv am vrut sa particip la Transmaraton. Pentru a incerca sa-mi depasesc aceasta limita impusa (poate) si de relieful de campie al Bucurestiului si pentru a vedea cum m-as descurca la o eventuala cursa montana. Mai ales in conditiile in care anul viitor doresc sa particip la cursa Hobby de la Marathon 7500 asa cum am anuntat deja in pagina cu competitii.
Am primit un pont pentru aceasta cursa si anume sa alerg 3’30” si sa merg 1’30” si asta inca din primul kilometru (multumesc Mihai Pantis). Am testat acest mod de abordare in antrenamente deoarece imi era teama de revenirea de la mers la alergare dar a fost ok. Mi-a fost de mare ajutor si noul meu Garmin care are o functie special pentru run/walk si il poti seta sa te avertizeze cand a venit momentul sa schimbi.
Dar „socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”. Primii sa zic 5 km a fost ok si am putut sa ma tin de alternanta alergare mers. Apoi nu mai reuseam sa alerg cele 3’30” asa ca am zis sa schimb sa alerg 1’30” si sa merg 3’30” si pret de 1-2 km a fost acceptabil asa. Dar in aerul tare de la munte nu reuseam sa imi gasesc un ritm de respirat in alergare si am ajuns sa ma deplasez mai repede in mers decat in alergare. Si atunci am decis sa merg pana sus. Am lungit pasul care dintr-unul pe pingea a devenit unul apasat, pe toata talpa asa cum se merge pe munte, ca doar ma apropiam de creasta Fagarasului. Si am reusit in felul asta sa mentin un ritm de 10-11 minute pe km. Ma gandeam ca e un ritm bun si ca voi recupera la coborare.
Dupa mai bine de 2 ore de urcare am ajuns in varful „dealului” si am intrat in tunel. Am reinceput sa alerg dar abia reuseam sa-mi obisnuiesc ochiii cu lumina difuza sau cu intunericul ca trecea cate o masina care ma orbea cu luminile si trebuia sa ma opresc. Am reusit sa trec si de tunel si a inceput mult asteptata coborare. Toate bune si frumoase cand dupa cca 500 m m-am trezit cu o crampa puternica in gamba piciorului drept. Gabi Solomon ne avertizase la sedinta tehnica sa nu ne grabim pe coborare ca vom avea crampe dar nu am avut deloc senzatia ca as alerga repede. Din contra mi se parea ca alerg incet si ca pot mai repede. Am mers nitel si a trecut. Am alergat din nou si iar au aparut crampele la gamba dreapta. „Colac peste pupaza” au reaparut si durerile de bila/ficat/stomac pe care nu le-am mai experimentat de cateva luni. Si uite asa, sontac-sontac am ajuns aproape de finish cu un ritm de 7-8min/km. In mod normal nu ar fi fost un ritm rau dar aveam de recuperat acei km de urcare in care am mers. Plus ca nu stiam exact cat am pana la final. Garminul a gasit satelitii la putin timp dupa start si nici lungimea tunelului de cca 800m nu era inclusa in distanta afisata de ceas. Asa ca ma uitam la un ceas care imi arata ca am facut 20km si credeam ca nu mai ajung la finish in timpul limita. Noroc ca m-am intalnit cu Paul Dicu care mi-a spus ca mai am 3-4 curbe si ajung. Cel mult 1 km. Multumesc. Au fost 600m pe care in ciuda durerilor abdominale si de picior i-am facut in 6’40”
Am reusit sa termin in 3 ore si 23 de minute adica cu 7 minute inainte timpul limita.

Voi participa cu placere si la editia urmatoare daca nu o sa se suprapuna cu Triathlon Challenge Mamaia. Cum spunea si un mesaj de incurajare de la Transmaraton, durerea trece, medalia ramane.

Picture 064

Eu mi-am facut datoria si am terminat aceasta cursa asa cum am promis inca de acum un an cand eram voluntar si le ofeream medalii celor care terminau. Pana pe 30 septembrie 2013, TU, cel care citesti acum aceste randuri poti face un mare bine. Poti dona orice suma iti convine pentru ca cei de la Hospice sa poata termina noul centru medical in care copii si adulti bolnavi in stadii terminale sa poata beneficia de ingrijire paliativa gratuita. E vorba de acei bolnavi pe care sistemul medical ii trimite sa se chinuie acasa cu acea replica crunta „nu mai avem ce sa-i facem” si care au dreptul ca atat cat mai au de trait sa o faca cu demnitate. O pot face cu ajutorul oamenilor minunati de la Hospice dar si cu ajutorul tau.
Donatiile se pot face (cu cardul ca doar suntem in 2013) aici: http://transmaraton.org/ro/competitors/view?hash=14abd5381ce40c2c00e2895dd2d15c66ed2e8d34