Ultra Swim Challenge – cum fu

2014.02.08 (006)Aşa cum am anunţat m-am înscris la acest eveniment cu o distanţă dublă faţă de cea preconizată iniţial, adică 4000m în loc de 2000m. Cu multe emoţii legate în primul rând de capacitatea de a termina acest maraton de înot, m-am prezentat la startul acestei provocări. Un calcul simplu spunea că la ritmul meu de înot cu 4 minute pe suta de metri voi termina în 2 ore şi 40 min. Dar având în vedere că mai trebuia să mai fac şi unele pauze de hidratare mă aşteptam să termin cam în 3 ore.
Noroc că în ultimele săptămâni am provitat de câteva vouchere de câte 7 zile la World Class şi am mai putut să mai înot şi eu niţel în piscina de la Upground chiar dacă avea doar 25 şi 3 culoare cam aglomerate uneori.
După ce mi-am luat în primire casca de înot, am participat la antrenamentul oficial pentru WinterTri: 6,5km alergare. Apoi m-am dus să mă schimb şi să urmăresc finalul celor 24 de ore de înot al căror protagonist a fost Remus Miron.
La momentul startului aveam emoţii cât China. Cu toate că ştiam că nu e un concurs şi că mă pot opri să mă odihnesc nu eram deloc sigur că voi putea duce la bun sfârşit această provocare. Cea mai mare distanţă parcursă înot până la momentul startului era de 1250m în noiembrie anul trecut tot la Izvorani. Am plecat al cincelea din cei 8 câţi eram pe culoarul 5. În prima lungime de bazin am luat câteva guri de apă până m-am obişnuit cu valurile provocate de mulţimea de înotători. După circa 20 de bazine au început să apară cârceii dar, nu în momentul înotului ci atunci când mă împingeam cu picioarele în marginea bazinului. Aşa că a trebuit să întorc, pe cât posibil, fără să mai ating marginea bazinului sau dacă o fac să mă împing cu mâna.
După 1 oră şi 23 min. terminam primele 40 de bazine, adică jumătate, adică distanţa pe care îmi propusesem iniţial să o parcurg. Ce dracu’ a fost în capul meu când am zis că fac 4000m? Mulţi înotători începuseră deja să iasă din apă. Nu puteam să ies şi eu acum în loc să mă mai bălăcesc încă pe atât? În orice caz, în vederea triatlonului de la Oradea, situaţia înotului care îmi provoacă cele mai mari emoţii, începe să fie rozalie. Mai trebuie să aflu dacă timpul limită de 1h30″ include şi tranziţia sau doar înotul efectiv.
Am luat un gel şi am pornit mai departe cu stilul meu câinesco-broască: mişcări de brasdar cu capul afară precum câinii. Din totalul de 80 de bazine, 75 le-am făcut aşa iar celelalte au fost craul sau spate.
Cam după 60 de bazine şi aproape 1 litru de isotonic simţeam nevoia de a face un drum până la toaletă dar nu eram sigur că voi mai putea continua dacă ies din piscină aşa că am strâns din dinţi şi am dat mai departe din mâini şi din picioare.
La 2 ore şi 58 min. de la momentul startului am reuşit şi eu să termin distanţa propusă. Am încercat să ies, comform regulamentului, pe unde am intrat dar mâinile mele nu erau de acord să mă ridice peste marginea bazinului. Noroc că nu mai era aşa multă lume în apă şi am putut să mă strecor până la scară. 😀
A fost un eveniment frumos şi voi participa cu mare drag şi la ediţiile următoare. Poate până atunci învăţ să înot. :))
Chiar dacă Ultra Swim a luat sfârşit, strângerea de fonduri în beneficiul Hospice Casa Speranţei continuă AICI.

Eu când vreau să înot, înot!

1498917_805946902754429_1774344169_o
ULTRA SWIM CHALLENGE
Acesta este un eveniment caritabil, de strângere de fonduri pentru finalizarea proiectului Hospice Casa Speranţei din Bucureşti. Clădirea este finalizată şi în continuare sunt necesare fonduri pentru echipamentul medical, instruirea personalului medical şi asigurarea primelor 9 luni de funcţionare.
Deşi am mai vorbit pe acest blog despre Hospice cu ocazia diverselor strângeri de fonduri la care am participat o să copiez şi aici prezentarea de pe site-ul evenimentului:

HOSPICE CASA SPERANŢEI este o organizaţie de caritate neguvernamentală înfiinţată la Braşov, în anul 1992, la iniţiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii şi dezvoltării serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili în stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din România şi centru de excelenţă pentru Europa de Est, în domeniul îngrijirii paliative.
Centrul HOSPICE Casa Speranţei va asigura:
* 30 de paturi pentru 700 de internări în fiecare an;
* Tratament ambulator pentru un număr de 8.000 de consultaţii anual;
* Centru de zi pentru peste 5.000 de participări anual;
* 11.000 de vizite la domiciliu pe an pentru cei 200 de pacienţi actuali.
Pentru mai multe informatii vizitati www.hospice.ro/bucuresti, scrieti-ne la events@hospice.ro sau contactati-ne la 021 326 3771.

Îngrijirea de tip hospice (numită îngrijire paliativă) este îngrijirea holistică a pacienţilor în stare terminală şi a familiilor acestora. Este recunoscută ca îngrijire medicală ce tratează simptomele supărătoare, în special durerea.
Pentru bolnavii incurabili, îngrijirea paliativă înseamnă creşterea calităţii vieţii.
Cu toate că boala nu mai răspunde la tratament, starea bolnavului poate fi ameliorată prin alinarea durerii, consiliere psihologică (de care pot beneficia şi membrii familiei), servicii de asistenţă socială (pentru obţinerea drepturilor legale şi pentru familiile care se confruntă cu greutăţi materiale) sau consiliere spirituală din partea preoţilor, în funcţie de opţiunea şi confesiunea religioasă a fiecăruia.

Stiaţi că …
Mai mult de 5,000 de oameni mor de cancer în fiecare an în Bucureşti?
În ţară doar 5% din bolnavii de cancer beneficiază de îngrijiri paliative ?
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Bucureştiul are nevoie de un număr de 230 de paturi dedicate ingrijirii paliative

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 februarie 2014, la Complexul Olimpic şi Sportiv din Izvorani, Snagov. Poate participa orice persoană care poate înota între 500-20.000 de metri. Limita de locuri este de 160 la individual şi 30 la ştafetă.

Având în vedere participarea mea la Half IronMan-ul de la Oradea din vară, înscrierea la Ultra Swim Challenge era oarecum obligatorie. Şi asta pentru că reprezintă o bună ocazie de a verifica dacă sunt în stare să fac cei 1900m într-o oră şi jumătate. Şi pentru că lacul Paleu unde o să aibă loc proba de înot pentru triatlon nu are capete de bazin unde să mă împing cu picioarele mă gândeam să compensez şi să fac 2000m la evenimentul de la Izvorani.
Dar … „având în vedere şi luând în considerare” că pentru anul viitor visez la un IronMan întreg şi pentru că la evenimentul organizat de Smart Atletic nu există limită de timp pentru parcurgerea distanţelor alese la înscriere, voi înota 4000m sau mai pe scurt 4km. Adică cu 200m mai mult decât la IM şi asta din aceleaşi considerente ca mai sus. Sunt convins că voi putea să fac faţă distanţei însă am mai dubii în privinţa timpului. Ideal ar fi pentru mine să termin în 2h30′ dar cred că un timp de 3h-3h15′ e mai plauzibil. ‘Om trăi şi ‘om vedea.

Pentru donaţii daţi click pe imaginea de mai jos:

Donează pentru Hospice

Donează pentru Hospice

No Stress Triathlon – cum fu

Sambata 29 iunie am fost la primul triatlon din viata mea. Daca in copilarie si adoslescenta traversam lacul Floreasca in joaca, in ultimii ani nu am mai avut ocazia sa inot pe distante mai maricele. Decat prin iarna cand cei de la Asociatia „Sport la orice varsta” m-au luat pentru cca. 1 ora cu ei la bazinul olimpic de la Izvorani. Inotatul de la mare nu se pune caci pe litoralul nostru mai mult mergi decat inoti. Asta daca nu vrei sa te trezesti in alta statiune.
999489_589398577771959_218753663_nSi asa m-am prezentat la startul probei de triatlon uitandu-ma luuung si cu noduri in gat la distanta pe care o aveam de inotat. Cei 500m pareau ai dracu’ de multi. Da’ mi-am zis ca trec eu si peste asta: mai un craul, mai o pluta sau un bras. Important era sa ajung inapoi la mal, ocolind balizele prin exterior si fara sa cer ajutorul salvamarilor pentru a nu fi descalificat. Pentru ca ma stiam fara antrenament nu am vrut sa incurc pe nimeni si am respectat asezarea in teren de la cursele de alergare, adica m-am postat la coada. M-am speriat putin cand am vazut cativa concurenti care dupa nici 50-100m au cerut ajutorul salvamarilor. Sper ca sunt OK. Ma uitasem acasa pe rezultatele de la prima editie a acestui triatlon care a avut loc la mare si am vazut ca cel mai slab timp a fost undeva la 31 de minute la proba inot. Si am zis ca daca eu scot sub 30 e superb. Chiar daca timpii oficiali arata 31’58” intra aici si minutele bune pierdute in trazitia catre bicla. Am vazut timpi de 27′ ai unor concurenti care au iesit din apa dupa mine.
UF! A fost mai usor decat credeam!
marius anghel 1Si am iesit din apa, m-am imbracat mi-am luat toacla si am plecat. Noroc ca am vazut destule filmulete si am citit o gramada despre triatlon si am stiut ca nu trebuie sa ma urc pe bicicleta pana nu trec prin poarta de start desi tentatia era mare.
La prima editie, la mare, pe un traseu de 20km cel mai slab timp a fost de 1h33′ iar aici in tura de recunoastere am facut putin peste 1 ora mergand lejer. Am zis ca daca imi propun un timp de 2 ore pentru proba de bicicleala e ok.
Cu bicicleta mea de cross/trecking, fara nici un fel de suspensii, primii 2-3 km fiind asfaltati au fost superbi. Apoi a inceput show-ul. Stiam cum e traseul de pe 16 iunie cand am fost intr-o tura de recunoastere. Prima tura a fost OK, asa cum ma asteptam. La a doua tura am inceput sa obosesc si sa nu mai pot pedala repede. Asa ca, cu tot cu tranzitia catre alergare am facut 2h15′.
elena preotu 04Am ajuns la poarta de finish unde a trebuit sa ma dau jos si sa merg/alerg pe langa bicicleta pana la locu rezervat mie in rastel. Cand m-am dat jos din sa am simtit ca mi se inmoaie picioarele. Auch. Ce mama ei de alergare mai fac eu acum cand abia ma tin pe picioare. Am mers impleticindu-ma pana unde trebuia sa las bicicleta. Aveam impresia ca nici la cele mai crunte betii nu mersesem pe atatea carari. Dar nici prin cap nu imi trecea sa renunt. Am scapat din lac, am trecut si peste hurducaiala traseului de bicicleta, cei 5 km pe care ii mai am ii fac si in 4 labe daca e nevoie. Imi era destul de clar ca o sa imi fie al dracului de greu sa termin in timpul de 45 de minute pe care mi-l propusesem. Am pornit usor, lipa-lipa. Probabil din cauza oboselii nu mai constientizam viteza cu care alerg. Dupa o distanta relativ scurta am simtit ca mi se blocheaza muscii de la gambe. Am mers putin, am incercat iar sa alerg si s-au blocat „pulpele superiore” si iar am mers. Si cam tot traseul mai mult am mers. Si cu toate astea am scos un timp de 43’si 43″ adica 8’45″/km. ceea ce ma face sa cred ca alergam prea repede in scurtele reprize in care mai faceam asta.
Mi-am propus sa termin acest prim triatlon cu 500m inot, 26,6 km bicicleta si 5km alergare in 3h15′ la care se adaugau si timpii petrecuti prin tranzitii. Am fost poate prea optimist. Timpul oficial in care am terminat acest concurs este de 3h31′. Poate parea mult avand in vedere ca la distantele lungi limita de timp in care trebuiau parcurse toate probele a fost de 4h30′. Dar pentru o prima participare la un triatlon sunt fericit in primul rand pentru faptul ca am terminat. Si nici timpul nu mi se pare de lepadat.
A fost greu. Foarte greu. Dar m-am simtit excelent. Mai nasol a fost cand, dupa o perioada de pauza si dupa portia de paste carbonara oferita de organizatori, a trebuit sa ma urc iar pe bicicleta sa fac cei 12 km care ma desparteau de casa. Si asta intr-un ritm care sa fie cat de cat satisfacator si pentru Andrei Rosu care ma insotea. 😀 Multumesc pentru companie si pentru sfaturi.
Si ii multumesc si lui Ionut Maita cu care am ajuns in dimineata concursului la Mogosoaia. Cu siguranta mi-ar fi fost mult mai greu daca trebuia sa ma duc pana acolo pe bicicleta.
Asa cum am mai spus as vrea ca anul viitor sa particip pe distanta de half ironman la triatlonul de la Oradea iar in 2015 la IronMan France de la Nisa. Prin prisma participarii mele la aceste triatloane si la altele trebuie sa am in vedere „la pomul de iarna” doua aspecte. Primul se refera la participarea cu echipament adecvat cursei. De exemplu acum mi-ar fi fost mai usor daca as fi avut un MTB cu suspensii. Al doilea aspect se refera la faptul ca trebuie sa incep cat mai curand antrenamente de inot, atat pentru rezistenta cat si pentru a invata sa inot corect. Si pentru asta am nevoie urgenta de fonduri pe care le pot obtine fie cu ajutorul unei sponsorizari fie cu un serviciu mult mai bine platit. Ceva sugestii?
Multumesc si inimosilor voluntari care au indurat cu stoicism caldura si fara de care concursul nu putea avea loc. A fost placut sa iau masa la iarba verde in compania lor.
FELICITARI TUTUROR PARTICIPANTILOR!

„Sunt fericit si ma simt bine …”

Prima poza e luata de pe pagina de Facebook a No stress, a doua poza ii apartine lui Marius Anghel si ultima e facuta de Elena Preotu.