Exista viata si dupa 42km?

Gata şi maratonul. Încă nu sunt sigur cine pe cine a dat gata, dar în fine. L-am terminat cu bine, chiar dacă am depăşit puţin timpul limită. Bun. Şi acum ce urmează? Alte maratoane? Sau poate un ultramaraton cum mă întreba cineva?
Am avut timp în cele 6 ore petrecute pe traseul Maratonului Internaţional Bucureşti să cuget la ce şi mai ales cum am făcut până acum, să analizez unde mă aflu şi iau câteva decizii legate de ce vreau să fac în viitor.
Ce am facut până acum?
Am terminat 3 semimaratoane dintre care unul pe Transfăgărășan și un maraton, la care se adaugă alte câteva concursuri pe distanțe mai mici. Am spus bine terminat, nu alergat deoarece din cele 4 curse lungi nici una nu am alergat-o de la un capăt la altul. Din cauza lipsei de disciplină în ceea ce privește antrenamentele, acestea au fost varza. Şedinte de antrenament sărite sau in cel mai fericit caz ciuntite, multe reprize de mers in timpul lor, cel putin la inceput etc. Cea mai lungă distanţă alergată fără pauză de mers a fost acum în cadrul MIB şi anume primii 18km. Şi deşi eram constient că nu e bine m-am complăcut în această situaţie căci vorba românului: „lasă, bă, că merge-aşa”. Şi parţial a mers. Am terminat concursurile dar printre ultimii şi la limita timpului regulamentar, chiar şi în „prelungiri” uneori. Rezultatele antrenamentelor de slabă calitate se văd şi în scăderea în greutate care e foarte lentă.
Ce vreau să fac mai departe?
Mă tentează destul de mult o ultra-aroganţă, dar … mai am mult de crescut. Nu, nu în greutate, aici din contră mai am de dat jos. Am mult, foarte mult, de crescut la capitolul viteză şi rezistenţă.
Aşa că până la sfârşitul acestui an şi anul următor mă axez pe curse de 5-10 km şi câteva semimaratoane. Şi poate, repet POATE, să particip din nou anul viitor la MIB. Eventuala prezenţă la urmatoarea ediţie a maratonului Bucureşti vine în ciuda hotărârii din timpul MIB 2013 de a mă limita la semi dar ca urmare a unei declaraţii făcută de Valeria van Groningen care anunţa că anul viitor intenţionează să modifice traseul prin tot orasul. Dacă face asta, aproape sigur, o să vreau să fac toţi cei 42km pe noul traseu.
Ideea axării pe distanţe mai mici o aveam încă dinainte dar a fost nevoie de cele 6 ore de reflexie pentru a lua o decizie care sper să fie bună.
În prezent recordurile mele în materie de alergat sunt următoarele: 5Km – 34’05”, 10Km – 1h11’19”, Half Marathon 2h49’29”, Marathon 6h12′.
Vreau să ajung, până la sfârşitul anului viitor, să termin 5km sub 30 de minute, 10km într-o oră şi semimaratonul în 2 ore şi 15 minute. Şi bine înţeles să mai dau jos cca. 20kg. Apoi mai vorbim si de alte maratoane. Şi pentru a ajunge la aceste rezultate cred că în primul rând trebuie să mă pun la punct cu disciplina. Să nu mai sar peste antrenamente şi să nu le mai scurtez, indiferent de motive.
Aşa cum am spus pe pagina de competiţii, îmi doream ca anul viitor să particip la Marathon 7500 la secţiunea Hobby care presupune o distanţă de 40 km cu diferenţă pozitivă de nivel de 3200m. Experienţele din ultima lună şi mă refer aici la Transmaraton şi MIB mi-au arătat că încă nu sunt pregătit pentru aşa ceva. Şi întrucât participarea la acest concurs presupune o echipă de 2 persoane ar însemna să încurc pe cineva care poate e mult mai pregătit. Mulţumesc, Cernica Tandin Nicolae, pentru propunerea de a alerga împreună dar pentru moment sunt nevoit să zic pas.
Să nu fiu înţeles greşit. Nu renunţ la maratoane. Abia le-am descoperit. Doar le amân niţel pe următoarele pentru că nu vreau să mă mai grăbesc şi apoi să regret din cauza unor accidentări. Am timp în următorii 60-70 de ani pentru suficiente maratoane şi ultra şi PB pe măsură. 😉

sursa foto: http://michelletan88.blogspot.ro/2011/02/short-story-about-self-improvement.html

Maratonul International Bucuresti 2013 – cum fu

Team Hospice!Cum fu? Păi ca să folosesc un termen la modă, a fost o „aroganţă” sau ca să-l parafrazez pe Adrian Soare am terminat primul maraton fără să mă antrenez.
Antrenamentul pentru acest frumos eveniment a fost „varză”. Foarte multe antrenamente sărite sau ciuntite. În vară am avut nişte dureri la genunchi şi am făcut pauză de la alergare cam 3 săptămani. Am reluat apoi timid antrenamentul şi, pentru că nu vroiam să forţez, cea mai lunga alergare înainte de Transmaraton a fost de 11km.
A urmat apoi cursa de semimaraton de pe Transfăgărăşan, unde îmi e imposibil sa aproximez cât am alergat şi cât am mers. Am povestit atunci cum a fost asa ca nu are rost sa mai reiau acum. Teoretic eram în grafic cu antrenamentele pentru maraton chiar dacă mai sărisem peste unele. Mai aveam de făcut un antrenament de 30 de km şi alte câteva mai mici de 5-10 km. Însă în săptămânile ce au urmat Transmaratonului am intrat într-o stare de lene bolnăvicioasă. Cu greu am reuşit să mă urnesc afară la alergat de 5 ori în 4 săptămâni iar cea mai mare distanţă alergată a fost de 6,2km. Şi de parcă lipsa de antrenament specific pentru maraton nu era suficientă în noaptea care a precedat cursei am dormit doar 2 ore.
Şi cu toate astea … am făcut-o şi pe asta! AM TERMINAT UN MARATON!
Pe la 8 am fost în piaţă, Am fost la poza de grup împreună cu ceilalţi alergători care au ales să suţină cauza Hospice, mi-am lăsat bagajul la cortul-garderobă şi am plecat să-mi caut locul în ţarcul de la start. Am avut aceeaşi nelămurire ca şi în primăvară la Semimaratonul Bucureşti. Venind dinspre start către coada culoarului, panourile afişau începutul sau sfârşitul sectorului alocat. Şi nu am fost singurul care a avut această îndoială mai ales din cauză că panoul care indica sectorul G, unde eram şi eu, era amplasat unde se terminau gardurile pentru culoar.
Încălzire, câteva cuvinte schimbate cu alţi alergători şi dintr-o dată fluviul de oameni din faţa mea se pune în mişcare. Am pornit şi eu, pentru început la pas căci aşa eram moda timpului, apoi din ce în ce mai repede. Când să ieşim din piaţă, ambuteiaj. Preţ de câteva secunde ne-am oprit pe loc. Apoi am pornit din nou. Semn că nu era suficient loc pe culoar pentru un aşa puhoi de oameni. Totul merge foarte bine. pe la km 5-6 apar primele semne de jena musculara. Apas butonul de „ignore” şi trec mai departe. Undeva între Unirii şi Alba Iulia îl văd pe Mihai Botez, călare pe bicicletă. Îl salut şi mă mir că nu aleargă si el. Îmi spune că il suţine pe Bogdan care începuse să alerge cu noaptea în cap şi la finalul maratonului avea să termine o alergare de 100 de kilometri. Şi pentru următorii km am rămas cu ei. A fost mişto să pot alerga cu cineva cu care să pot şi schimba câteva cuvinte. Apoi la un moment dat, pe la piaţa Muncii, Bogdan a ramas in urma si nu l-am mai vazut decat în a doua tura după intoarcerea de la Geroge Cosbuc pentru ca pe la piata Unirii sa ma depaseasca. Felicitări Bogdan Chiper şi mulţumesc pentru companie. Mulţumesc, Mihai, pentru ajutor.

La intrarea pe bd. Naţiunile Unite din prima tură am început să simt dureri în talpă. La început nu am dat atenţie. Însă durerea au crescut în intensitate şi după coborârea de pe Calea Victoriei am început să simt că mi se pun cârcei pe talpă. Nu am mai simţit aşa ceva din copilărie dar atunci era de la prea mult înot în lacul Floreasca. Aşa că pe la km 18 am început să merg şi după câteva zeci de metri am putut din nou să alerg. Am continuat cu această alternanţă alergare mers dar încet-încet raportul se inversa: distanţa alergată se micşora în timp ce mersul se lungea. Am reuşit totuşi să alerg pe ultima linie dreaptă a primei ture, să trec alergând prin poarta care consfinţea sfârşitul primilor 21 de kilometri. Fără aceste dureri provocate de cârceii din talpă puteam spune că sunt OK. Muschii „pulpelor superioare” dadeau ceva semne de oboseala dar nimic serios. Picture 014
Am continuat cu tentativele de alergare dar distanţele erau din ce în ce mai mici până la câteva zeci de metri, cred. Aşa că am renunţat la ele şi am întins pasul pentru mers. Oricum acum doar cu mers sau în ultimii km în care am mai şi alergat aveam cam acelaşi ritm de 9’30″/km. Si am tinut ritmul ăsta până aproape de finish. Pe lângă tribunalul Bucueşti am depăşit un alt concurent care ca şi mine nu mai putea alerga dar care avea să termine şi el. Felicitări!
Pe ultima sută de metri, intersecţia bd. Libertăţii cu Naţiunile unite mi-am adunat ultimele puteri şi am alergat până la finish. Şi pentru că mi-am promis că termin maratonul ăsta chiar şi în genunchi în faţa porţii de finish m-am pus în 4 labe şi aşa am trecut linia de sosire. :))
Pe scurt acest maraton aş putea să-l împart în două semimaratone distincte: unul alergat şi unul mers.

Au fost 6 ore grele, dar foarte frumoase. Multumesc din suflet tuturor celor care m-au încurajat pe traseu. Sunteţi prea mulţi ca să vă mai înşir aici dar vă ştiţi voi. Promit că pentru următorul maraton să mă pregătesc mai serios.

Acum urmează un alt fel de maraton: alergatul după poze pe internet :))

Transmaraton – cum fu

Transmaraton 2013Am plecat la Transmaraton cu destule emotii, chiar mai multe decat la primele doua semimaratoane. Am avut o durere de genunchi care nu m-a lasat sa alerg cateva saptamani si care inca ma mai sacaie iar cand am reluat alergarile in urma cu 3 saptamani mi-a fost destul de greu sa termin 5 km. Asa ca a trebuit sa o iau apropape de la 0. Spun apropape pentru ca antrenamentele facute de mai bine de un an de cand alerg si-au spus cuvantul si revenirea a fost rapida.
O alta sursa de emotii era faptul ca nu sunt deloc prieten cu alergarea la deal. Orice rampa cat de mica imi creaza probleme. Si tocmai din acest motiv am vrut sa particip la Transmaraton. Pentru a incerca sa-mi depasesc aceasta limita impusa (poate) si de relieful de campie al Bucurestiului si pentru a vedea cum m-as descurca la o eventuala cursa montana. Mai ales in conditiile in care anul viitor doresc sa particip la cursa Hobby de la Marathon 7500 asa cum am anuntat deja in pagina cu competitii.
Am primit un pont pentru aceasta cursa si anume sa alerg 3’30” si sa merg 1’30” si asta inca din primul kilometru (multumesc Mihai Pantis). Am testat acest mod de abordare in antrenamente deoarece imi era teama de revenirea de la mers la alergare dar a fost ok. Mi-a fost de mare ajutor si noul meu Garmin care are o functie special pentru run/walk si il poti seta sa te avertizeze cand a venit momentul sa schimbi.
Dar „socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”. Primii sa zic 5 km a fost ok si am putut sa ma tin de alternanta alergare mers. Apoi nu mai reuseam sa alerg cele 3’30” asa ca am zis sa schimb sa alerg 1’30” si sa merg 3’30” si pret de 1-2 km a fost acceptabil asa. Dar in aerul tare de la munte nu reuseam sa imi gasesc un ritm de respirat in alergare si am ajuns sa ma deplasez mai repede in mers decat in alergare. Si atunci am decis sa merg pana sus. Am lungit pasul care dintr-unul pe pingea a devenit unul apasat, pe toata talpa asa cum se merge pe munte, ca doar ma apropiam de creasta Fagarasului. Si am reusit in felul asta sa mentin un ritm de 10-11 minute pe km. Ma gandeam ca e un ritm bun si ca voi recupera la coborare.
Dupa mai bine de 2 ore de urcare am ajuns in varful „dealului” si am intrat in tunel. Am reinceput sa alerg dar abia reuseam sa-mi obisnuiesc ochiii cu lumina difuza sau cu intunericul ca trecea cate o masina care ma orbea cu luminile si trebuia sa ma opresc. Am reusit sa trec si de tunel si a inceput mult asteptata coborare. Toate bune si frumoase cand dupa cca 500 m m-am trezit cu o crampa puternica in gamba piciorului drept. Gabi Solomon ne avertizase la sedinta tehnica sa nu ne grabim pe coborare ca vom avea crampe dar nu am avut deloc senzatia ca as alerga repede. Din contra mi se parea ca alerg incet si ca pot mai repede. Am mers nitel si a trecut. Am alergat din nou si iar au aparut crampele la gamba dreapta. „Colac peste pupaza” au reaparut si durerile de bila/ficat/stomac pe care nu le-am mai experimentat de cateva luni. Si uite asa, sontac-sontac am ajuns aproape de finish cu un ritm de 7-8min/km. In mod normal nu ar fi fost un ritm rau dar aveam de recuperat acei km de urcare in care am mers. Plus ca nu stiam exact cat am pana la final. Garminul a gasit satelitii la putin timp dupa start si nici lungimea tunelului de cca 800m nu era inclusa in distanta afisata de ceas. Asa ca ma uitam la un ceas care imi arata ca am facut 20km si credeam ca nu mai ajung la finish in timpul limita. Noroc ca m-am intalnit cu Paul Dicu care mi-a spus ca mai am 3-4 curbe si ajung. Cel mult 1 km. Multumesc. Au fost 600m pe care in ciuda durerilor abdominale si de picior i-am facut in 6’40”
Am reusit sa termin in 3 ore si 23 de minute adica cu 7 minute inainte timpul limita.

Voi participa cu placere si la editia urmatoare daca nu o sa se suprapuna cu Triathlon Challenge Mamaia. Cum spunea si un mesaj de incurajare de la Transmaraton, durerea trece, medalia ramane.

Picture 064

Eu mi-am facut datoria si am terminat aceasta cursa asa cum am promis inca de acum un an cand eram voluntar si le ofeream medalii celor care terminau. Pana pe 30 septembrie 2013, TU, cel care citesti acum aceste randuri poti face un mare bine. Poti dona orice suma iti convine pentru ca cei de la Hospice sa poata termina noul centru medical in care copii si adulti bolnavi in stadii terminale sa poata beneficia de ingrijire paliativa gratuita. E vorba de acei bolnavi pe care sistemul medical ii trimite sa se chinuie acasa cu acea replica crunta „nu mai avem ce sa-i facem” si care au dreptul ca atat cat mai au de trait sa o faca cu demnitate. O pot face cu ajutorul oamenilor minunati de la Hospice dar si cu ajutorul tau.
Donatiile se pot face (cu cardul ca doar suntem in 2013) aici: http://transmaraton.org/ro/competitors/view?hash=14abd5381ce40c2c00e2895dd2d15c66ed2e8d34

Prosport Midnight Run – cum fu

Dupa aproape 2 saptamani de pauza din cauza unei dureri la genunchi am reluat alergarile. Am inceput vineri cu 1,5 km cand am iesit cu fii-miu sa faca cateva ture cu bicicleta prin parc. Si m-am apucat si eu sa alerg in sandale. Si a fost super. Cam obositor pentru gambe dar m-am simtit foarte bine.
Asa ca sambata seara m-am prezentat la startul crosului Prosport Midnight Run unde eram inscris la cursa de 5 km dar nu am fost sigur de participare pana vineri seara din cauza durerilor de la genunchiul drept. Dureri care au disparut cu ocazia alergarii in sandale sau poate pentru ca se apropie data vizitei la ortoped. 😀
A fost si o cursa de 10 km dar am zis ca e mai bine sa nu fortez. Poate ca daca se organiza in alta parte acest concurs nici nu ma duceam. Dar a fost o ocazie, poate unica, de a alerga pe Pasajul Basarab, un pasaj inchis circulatiei rutiere pana la ora 23.
Cursa a avut de toate, linii drepte, curbe, urcari, coborari,  si intoarceri la 180°. Startul si finalul au fost in parcarea centrului comercial Orhideea din capatul dinspre Plevnei. A fost o cursa frumoasa pacat de disfunctionalitatile organizatorice. Si ma refer aici la urmatoarele:
1. comunicarea deficitara: cand au anuntat evenimentul pe 3 august la miezul noptii eu am presupus ca e pe 3 la ora 00:00 adica in noaptea de vineri spre sambata. Si asta pentru ca in noaptea de sambata spre duminica la ora 0 e deja 4 august. Modificarea orei si locului de start a fost anuntata foarte tarziu. Vineri pe la 3 cand am fost sa-mi iau kitul de concurs am fost informat verbal de modificari dar pe site, facebook etc. informatia a aparut abia spre seara.
2. Schimbarea locului si orei de start cu foarte putin timp inainte de eveniment. Am inteles restrictiile legale care nu permit desfasurarea unor evenimente dupa ora 23 cu exceptia revelionului si a noptii albe a muzeelor dar cred ca acest aspect putea fi cunoscut mai din timp.
3. Lipsa unor tricouri tehnice. Se vede ca cei care au organizat nu prea au treaba cu practicarea alergarii. Altfel ar fi stiut ca bumbacul nu e bun nici la antrenamente nici la concursuri.
5. Lipsa unor medalii de participare.
Nu am scris toate astea pentru a ma plange ci cu speranta ca organizatorii vor tine cont de critici astfel incat ca la urmatoarele evenimente sa nu se mai repete.
Cum spuneam a fost un eveniment frumos. Dupa ce la urcarea de pe Sos. Grozavesti spre Leu am simtit usoare dureri la genunchi am inceput sa alternez alergarea cu mersul pentru a nu forta. Am terminat cu un timp de 39:13.9, timp cu care am ajuns in clasamente pe pozitia 233/262 la general si 30/34 la categoria M +35. Avand in vedere pauza fortata ma asteptam sa scot peste 40 de minute asa ca nu pot decat sa ma declar multumit.
La final ramane bucuria participarii la un nou eveniment sportiv si a bifarii unui obiectiv din calendar.
Sa nu uit: din punctul meu de vedere castigatorul acestui concurs este baiatul din poza de mai jos (luata de pe Facebook) care in ciuda dizabilitatii sale fizice a ales sa participe la concurs. Nu conteaza nici timpul obtinut si nici locul in clasament. Conteaza doar vointa de care a dat dovada. In fata unui astfel de exemplu orice fel de scuze pentru lipsa de miscare devin penibile. RESPECT!
prosport midnight run

Acolo sus in munti

Am primit veste de la asociatia ViitorPlus că, începând cu dimineața zilei de 3 august 2013, Adrian Ber va alerga continuu 123 de kilometri, pe crestele a 2 munți, Făgăraș și Piatra Craiului, în decursul a 25 de ore. “Ber2M” este numele evenimentului, cred eu destul de sugestiv, și va fi cel mai lung ultra-maraton din România. Prin alergarea acestui ultra-maraton, Adrian doreşte să strângă fonduri pentru plantarea și îngrijirea unui hectar de pădure (8.000 de euro), în campania Pădurea Copiilor, a asociației ViitorPlus.

Te întrebi cine este Adrian Ber? Adi nu este alergător profesionist, este un om simplu care a început să alerge din plăcere şi din dragostea pentru mişcare, natură şi munţi. Este însă un amator cu o experiență de peste 3 ani în alergările montane de anduranță şi a reușit deja să câștige mai multe competiții de profil, printre care se numără şi ediţia 2012 a Transmaratonului, unde a terminat primul proba de ultra-maraton (70km). Tot cu această ocazie a început să susțină cauza Pădurea Copiilor a asociaţiei ViitorPlus.

CoverBER2M-sustinatori

Cei care doresc să-l susțină pe Adrian Ber și cauza Pădurea Copiilor, pot face cu un like Facebook, un share al clip-ului de prezentare şi printr-o donație online aici.

Pădurea Copiilor este o campanie de strângere de fonduri a programului de împădurire “Adoptă un copac!”, prin care ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă – își propune să planteze și să îngrijească câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România. Pădurea Copiilor este cauza de mediu a mai multor evenimente sportive, începând cu octombrie 2011. Până acum, aproape 5.000 de alergători au susținut această cauză și au făcut posibilă plantarea, în comuna Poroschia din județul Teleorman, a aproape 4 hectare de pădure (o suprafață echivalentă cu aproximativ 4 terenuri mari de fotbal), ce vor fi îngrijite timp de 5 ani și monitorizate alți 10 ani.

No Stress Triathlon – cum fu

Sambata 29 iunie am fost la primul triatlon din viata mea. Daca in copilarie si adoslescenta traversam lacul Floreasca in joaca, in ultimii ani nu am mai avut ocazia sa inot pe distante mai maricele. Decat prin iarna cand cei de la Asociatia „Sport la orice varsta” m-au luat pentru cca. 1 ora cu ei la bazinul olimpic de la Izvorani. Inotatul de la mare nu se pune caci pe litoralul nostru mai mult mergi decat inoti. Asta daca nu vrei sa te trezesti in alta statiune.
999489_589398577771959_218753663_nSi asa m-am prezentat la startul probei de triatlon uitandu-ma luuung si cu noduri in gat la distanta pe care o aveam de inotat. Cei 500m pareau ai dracu’ de multi. Da’ mi-am zis ca trec eu si peste asta: mai un craul, mai o pluta sau un bras. Important era sa ajung inapoi la mal, ocolind balizele prin exterior si fara sa cer ajutorul salvamarilor pentru a nu fi descalificat. Pentru ca ma stiam fara antrenament nu am vrut sa incurc pe nimeni si am respectat asezarea in teren de la cursele de alergare, adica m-am postat la coada. M-am speriat putin cand am vazut cativa concurenti care dupa nici 50-100m au cerut ajutorul salvamarilor. Sper ca sunt OK. Ma uitasem acasa pe rezultatele de la prima editie a acestui triatlon care a avut loc la mare si am vazut ca cel mai slab timp a fost undeva la 31 de minute la proba inot. Si am zis ca daca eu scot sub 30 e superb. Chiar daca timpii oficiali arata 31’58” intra aici si minutele bune pierdute in trazitia catre bicla. Am vazut timpi de 27′ ai unor concurenti care au iesit din apa dupa mine.
UF! A fost mai usor decat credeam!
marius anghel 1Si am iesit din apa, m-am imbracat mi-am luat toacla si am plecat. Noroc ca am vazut destule filmulete si am citit o gramada despre triatlon si am stiut ca nu trebuie sa ma urc pe bicicleta pana nu trec prin poarta de start desi tentatia era mare.
La prima editie, la mare, pe un traseu de 20km cel mai slab timp a fost de 1h33′ iar aici in tura de recunoastere am facut putin peste 1 ora mergand lejer. Am zis ca daca imi propun un timp de 2 ore pentru proba de bicicleala e ok.
Cu bicicleta mea de cross/trecking, fara nici un fel de suspensii, primii 2-3 km fiind asfaltati au fost superbi. Apoi a inceput show-ul. Stiam cum e traseul de pe 16 iunie cand am fost intr-o tura de recunoastere. Prima tura a fost OK, asa cum ma asteptam. La a doua tura am inceput sa obosesc si sa nu mai pot pedala repede. Asa ca, cu tot cu tranzitia catre alergare am facut 2h15′.
elena preotu 04Am ajuns la poarta de finish unde a trebuit sa ma dau jos si sa merg/alerg pe langa bicicleta pana la locu rezervat mie in rastel. Cand m-am dat jos din sa am simtit ca mi se inmoaie picioarele. Auch. Ce mama ei de alergare mai fac eu acum cand abia ma tin pe picioare. Am mers impleticindu-ma pana unde trebuia sa las bicicleta. Aveam impresia ca nici la cele mai crunte betii nu mersesem pe atatea carari. Dar nici prin cap nu imi trecea sa renunt. Am scapat din lac, am trecut si peste hurducaiala traseului de bicicleta, cei 5 km pe care ii mai am ii fac si in 4 labe daca e nevoie. Imi era destul de clar ca o sa imi fie al dracului de greu sa termin in timpul de 45 de minute pe care mi-l propusesem. Am pornit usor, lipa-lipa. Probabil din cauza oboselii nu mai constientizam viteza cu care alerg. Dupa o distanta relativ scurta am simtit ca mi se blocheaza muscii de la gambe. Am mers putin, am incercat iar sa alerg si s-au blocat „pulpele superiore” si iar am mers. Si cam tot traseul mai mult am mers. Si cu toate astea am scos un timp de 43’si 43″ adica 8’45″/km. ceea ce ma face sa cred ca alergam prea repede in scurtele reprize in care mai faceam asta.
Mi-am propus sa termin acest prim triatlon cu 500m inot, 26,6 km bicicleta si 5km alergare in 3h15′ la care se adaugau si timpii petrecuti prin tranzitii. Am fost poate prea optimist. Timpul oficial in care am terminat acest concurs este de 3h31′. Poate parea mult avand in vedere ca la distantele lungi limita de timp in care trebuiau parcurse toate probele a fost de 4h30′. Dar pentru o prima participare la un triatlon sunt fericit in primul rand pentru faptul ca am terminat. Si nici timpul nu mi se pare de lepadat.
A fost greu. Foarte greu. Dar m-am simtit excelent. Mai nasol a fost cand, dupa o perioada de pauza si dupa portia de paste carbonara oferita de organizatori, a trebuit sa ma urc iar pe bicicleta sa fac cei 12 km care ma desparteau de casa. Si asta intr-un ritm care sa fie cat de cat satisfacator si pentru Andrei Rosu care ma insotea. 😀 Multumesc pentru companie si pentru sfaturi.
Si ii multumesc si lui Ionut Maita cu care am ajuns in dimineata concursului la Mogosoaia. Cu siguranta mi-ar fi fost mult mai greu daca trebuia sa ma duc pana acolo pe bicicleta.
Asa cum am mai spus as vrea ca anul viitor sa particip pe distanta de half ironman la triatlonul de la Oradea iar in 2015 la IronMan France de la Nisa. Prin prisma participarii mele la aceste triatloane si la altele trebuie sa am in vedere „la pomul de iarna” doua aspecte. Primul se refera la participarea cu echipament adecvat cursei. De exemplu acum mi-ar fi fost mai usor daca as fi avut un MTB cu suspensii. Al doilea aspect se refera la faptul ca trebuie sa incep cat mai curand antrenamente de inot, atat pentru rezistenta cat si pentru a invata sa inot corect. Si pentru asta am nevoie urgenta de fonduri pe care le pot obtine fie cu ajutorul unei sponsorizari fie cu un serviciu mult mai bine platit. Ceva sugestii?
Multumesc si inimosilor voluntari care au indurat cu stoicism caldura si fara de care concursul nu putea avea loc. A fost placut sa iau masa la iarba verde in compania lor.
FELICITARI TUTUROR PARTICIPANTILOR!

„Sunt fericit si ma simt bine …”

Prima poza e luata de pe pagina de Facebook a No stress, a doua poza ii apartine lui Marius Anghel si ultima e facuta de Elena Preotu.

Alerg pentru Hospice

hospiceAsa cum promiteam in urma cu aproape 2 luni am inceput sa alerg pentru Hospice Casa Sperantei. Intr-o prima etapa am alergat sub egida Hospice la Semimaratonul International Bucuresti. Din pacate nici in planul sportiv si nici in ceea ce priveste strangerea de fonduri nu a iesit asa cum doream: Nu am reusit sa termin cursa in mai putin de 3 ore si nici nu am reusit sa strang fondurile pe care mi le-am propus pentru Hospice. Sper sa ma revansez.
A doua etapa consta in participarea in data de 8 septembrie la proba de semimaraton de la Transmaraton. din cauza configuratiei traseului o sa fie una din cele mai grele curse din viata pe si se va desfasura pe cel mai frumos drum din lume., Transfagarasan.
Dar pana atunci, am de dus la capat o misiune cel putin la fel de dificila. Si anume sa colectez in beneficiul Hospice cel putin 1000 ron. De fapt ca sa corectez si deficitul de la semimaratonul din 19 mai ar trebui sa strang 1400 ron. Si pentru asta am nevoie de voi, cei care cititi acest blog si de prietenii vostri. Am nevoie de 100 dintre voi care sa doneze cel putin cate 10 lei. Credeti ca e mult? Eu zic ca e putin si merita sa ajutam niste oameni (copii si adulti) sa-si traiasca ultimele zile cu demnitate. Orice suma, oricat de mica, conteaza. Pentru ca din putin cu putin se strange mult. Chiar si 1 Leu va fi pe deplin apreciat.
Cum se procedeaza? procedura e simpla. Intri pe link-ul de mai jos si selectezi una din sumele prestabilite sau daca acestea nu iti convin poti scrie suma dorita in caseta. Dupa ce completezi si campurile cu nume, prenume si e-mail (eventual poti lasa si un mesaj) apesi butonul DONEAZA! O a fiti directionati apoi catre renumitul procesator de plati on-line PayU pentru finalizarea tranzactiei. Pentru donatii din partea companiilor va rog sa-l contactati pe managerul de proiect al asociatiei, dl Marian Mandru (marian.mandru@hospice.ro).

http://transmaraton.org/ro/competitors/view?hash=14abd5381ce40c2c00e2895dd2d15c66ed2e8d34

Si daca tot va cer sa donaati bani, cred ca se cuvine sa va spun si cu ce e ocupa Hospice Casa Sperantei. Este cea mai mare asociatie medicala din Romania care, din 1992, ofera servicii de ingrijiri paliative gratuite pentru pacienti si familiile lor si care promoveaza ingrijiri paliative la nivel national si international, prin educatie, informare si advocacy.
In Romania, 60,000 de oameni sunt diagnosticati cu cancer in fiecare an, dar numai 6% dintrei ei primesc ingrijire paliativa. HOSPICE Casa Sperantei a oferit timp de 21 de ani ingrijire medicala gratuita, asistenta psiho-emotionala si sociala la peste 13,000 de pacienti copii si adulti cu boli incurabile. Desemnat drept Centru de Excelenta pentru Europa Centrala si de Est, HOSPICE are un nou proiect pentru Romania, terminarea constructiei noului Centru HOSPICE din Bucuresti, care se construieste deja in sectorul 2.
Mai jos sunt cateva imagini cu noul centru Hospice din Cartierul Plumbuita aflat inca in constructie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Crosul Padurii 2013 – cum fu

Fotografie2657Sub influenta paginilor citite din cartea Nascuti pentru a alerga unde Tarahumara participau pentru a doua oara la ultramaratonul de la Leadville, sambata seara am participat si eu la Crosul Padurii.
Am ajuns pe la 18:45 in zona liceului Sincai si pentru ca nu am gasit loc de parcare acolo am mers la Sala Polivalenta. Am lasat masina aici unde parcarea era goala si am pornit pe jos spre start. Am intalnit pe drum si cativa voluntari pe care ii stiam de la Semimaratonul International Bucuresti si care indrumau copiii care isi incepusera deja cursa.
Datorita socializarii off-line 😀 timpul parca a zburat si dintr-o data se face ora 8 si trebuie sa ne aliniem la start. Daca in mod normal ma asez undeva pe la coada plutonului de alergatori, acum, din vorba in vorba si printre stropii de ploaie nu am mai fost atent si m-am dus destul de in fata. Si luat de val am pornit destul de tare avand un ritm de 6,11min/km. Am simtit ca daca nu reduc ritmul sunt foarte mari sansele sa nu pot sa alerg pana la final si sa trebuiasca sa mai si merg. Asa ca mi-am ascultat corpul si am redus putin viteza. La punctul de hidratare am repetat tactica de la Maratonul Regal. In loc sa iau paharele cu isotonic si sa beau din mers (mai am pana sa reusesc sa beau din alergare) m-am oprit pe loc, am baut si cand am terminat am reinceput sa alerg. Si a fost super OK. Cu tot cu aceste opriri am reusit sa pastrez un ritm intre 7 si 7,30 min/km.
Pe ultima suta de metri am avut si ocazia unei intreceri de viteza cu nr. 307 din concurs. Multumesc, Alexandru Balan.
Pe o vreme perfecta pentru alergare, mi-am imbunatatit cu aceasta ocazie si timpul pe distanta de 10 km. Precedentul PB era de la prima mea cursa pe aceasta distanta, We Run Bucharest din 16 septembrie 2012, si era 1h18’00”. Acum cronometrul oficial a indicat un timp de 1h10’18”. Am terminat pe locul 229 din 254. Pentru mai multe rezultate gasiti clasamentul aici.
Desi nu am vazut nici un anunt oficial, din informatiile care apar pe surse (ca asa-i la moda) inteleg ca echipa Tei condusa de Andrei Rosu, din care am facut si eu parte a castiga intrecerea.
A fost un eveniment frumos si cu siguranta voi mai participa si la editiile urmatoare.

Garminul arata un timp mai mare pentru ca am uitat sa il opresc. 😀

Sa alergam cu Veverix


Anul trecut, la inceputul lunii noiembrie ma pregateam sa alerg pentru padurea copilului meu la a 4-a editie a Crosului Padurii. Din pacate, din motive pe care nu le mai reiau acum, nu am putut participa.
Anul acesta, Crosul Padurii are loc la inceputul verii, pe data de 8 iunie si pentru ca este a cincea editie organizatorii au pregatit un eveniment mai special. Astfel, alergarile se vor face la ceas de seara, dupa urmatorul program:
18:30 – START: Cros copii
20.00 – START: Mini-Maraton – 10 km, cu limită de timp – 90 min
20.10 – START: Cros 3k – 3 km, cu limită de timp 30 min
Vor exista 3 echipe ce vor fi conduse de 3 alergatori consacrati: echipa Frasin de Gabriel Solomon, echipa Stejar de Adrian Ber, echipa Tei de Andrei Rosu. In momentul inscrierii, aveti posibilitatea sa va alegeti echipa din care sa faceti parte. Echipa câştigătoare va fi cea care va avea cei mai mulți kilometri cumulați. Eu m-am inscris in Echipa Tei condusa de Andrei Rosu.
Cei de la Viitor Plus au mai pregatit si alte surprize: vor fi premiati alergatorii cu cele mai trasnite costume si la final un concert cu artisti surpriza.
Eu zic ca sambata seara, in loc sa stai pe canapea si sa mai pui niste kg mai bine iesi in parcul Tineretului sa faci putina miscare. Canapeaua ramane acolo, la locul ei dar Crosul Padurii e doar pe 8 iunie.
Saptamana trecuta am fost si la un antrenament cu capitanul de echipa:

Pentru inscriere mai aveti timp pana pe 5 iunie cand e data limita si trebuie sa intrati AICI.

De la 0 la 21. Si numaratoarea continua.

In urma cu aproape un an anuntam aici ca ma apuc de alergat si ca vreau sa alerg un maraton adica 42,2 km. Speram atunci ca voi reusi sa dau jos surplusul de kg si sa alerg un maraton pana la sfarsitul anului 2012. Nu a fost sa fie asa. Si poate ca e mai bine. Poate ca as fi putut trage mai tare la antrenamente dar riscam sa imi distrug articulatiile si sa nu mai pot alerga. Am preferat sa ma grabesc incet.(semi)Maratonul Regal 2013
Acum dupa fix un an bilantul arata cam asa: 1 cursa de 3,6 km, 2 curse de 5km (Running brains & Crosul Loteriei Romane), una de 10 km, 2 semimaratoane (Regal & PBIHM) si mai multe participari la alergarea in grup organizata de cei de la Nike si care are cca. 7 km. 4 medalii din care 1 primita la finalul cursei, 1 surpriza primita pe semnatura la cateva zeci de minute dupa cursa si 2 primite prin posta (de fapt cea de la PBIHM inca se lasa asteptata).
Tinta principala ramane in continuare maratonul. Am inceput sa alerg tocmai pentru a experimenta alergarea unui maraton. Pentru a vedea daca o pot face in conditiile plecarii la drum cu un gabarit depasit si cu o conditie fizica sublima dar care lipsea cu desavarsire. Slabitul nu a facut parte din motivele pentru care am inceput sa alerg. In schimb am vrut sa alerg pentru a putea sa manac in continuare tot ce vreau fara sa ma mai ingras. Scaderea in greutate a venit ca bonus si a devenit ulterior un obiectiv. Poate ca puteam slabi mai mult dar nu am tinut nici un regim alimentar. Modificarile alimentatiei eu fost, zic eu, minime: am inlocuit painea alba cu graham, am inceput sa mananc la pranz (pateuri, covrigi, strudele etc.) pentru a nu mai baga frigiderul in doliu seara si cel mai important nu am mai mancat dupa orele 6-7 seara.
Am pornit de la 0 km. Nu poti alerga pe canapea, decat cel mult in vis. Si cum alergatul in vis, pe canapeaua din fata tembelizorului, ingrasa am pornit la drum cu un surplus de bagaj, depasind limita maxima admisa. Aveam 111,5 kg si dupa 100 m de alergare simteam ca raman fara aer. Dupa ce m-am ingrasat 5 kg cu ocazia sarbatorilor de iarna acum am ajuns la 98 kg si termin un semimaraton adica 21km. Pentru unii care alearga maratoane, ultramaratoane sau paritcipa la concursuri gen Ironman poate parea putin. Un antrenament de duminica sau nici macar atat. Dar pentru mine reprezinta un salt urias: de la 0 la 21 de km.
Apropo de IRONMAN, imi propun ca in iunie 2015 sa particip la IRONMAN NICE. Principalul impediment nu o sa fie antrenamentul ci o sa fie de natura financiara: o gramada de bani pentru abonamente la bazinul de inot, biciclete scumpe, taxa mare. Dar o sa gasesc eu o modalitate de a depasi aceasta problema. Poate gasesc un sponsor. Nu stiu cum sa fac asta, dar voi invata. 😀
Pana acum am facut 189 de alergari, care inseamna 570km facuti in cca. 78 de ore. Nu a contat ca era vant, ploaie, ninsoare sau caldura sufocanta. Uneori nu aveam nici un chef sa mai ies din casa. Nu degeaba se spune ca atunci cand alergi cel mai greu nu e alergatul in sine ci sa iesi din casa. Neavand incaltari adecvate alergarii pe gheata am evitat totusi sa alerg in zilele in care trotuarele si aleile parcului erau transformate in patinoare.
Pentru mine, inca, nu conteaza viteza cu care alerg. Mai important e sa continui sa slabesc pentru a reduce presiunea asupra articulatiilor si sa imi cresc rezistenta la efort. Am timp in urmatorii 70 de ani sa cresc si viteza.
A fost greu, dar frumos. A meritat. Merita. Si cu fiecare antrenament devine mai usor. Si eu devin mai usor. 😉 Ma misc mai usor, respir mai usor, numai obosesc asa de repede, ma simt din ce in ce mai bine din toate punctele de vedere.
Si numaratoarea continua. 22, 23, 24 … 42!
Multumesc Andrei Rosu si Adrian Soare pentru impulsul de a ma apuca de alergat.