Investiţiile la bursă sau cum să îţi faci propriul fond de pensii

Despre pensii, numai de bine! Nu are rost să mai bat eu apa în piuă: sunt mici şi vor fi şi mai mici. Cel puţin ale noastre, ale celor născuţi sub auspiciile Decretului 770/1966. În lipsa liberalizării pieţei de muncă pentru străini, vom avea foarte puţini angajaţi care să plătească pensiile unui număr foarte mare de pensionari.

Sursă foto: razvanpascu.ro

Desigur o să mai avem un surplus de la Pilonul 2, dar nu o să fie suficient. Banii aceia nu reprezintă încă o pensie întreagă ci doar o sumă care să completeze pensia de stat. Aşa că luaţi în calcul următorul scenariu: când ieşiţi la pensie o să aveţi (în cel mai fericit caz) jumătate din venitul actual. Credeţi că o să vă descurcaţi?

Chiar dacă „la tăţi ni-i greu” eu prefer să nu aştept confirmarea unei pensii prea mici ci să fac ceva în acest sensul creşterii veniturilor. Pentru asta am ales să investesc la Bursă. Consider că este un vehicul financiar care îmi asigură un profit peste rata inflaţiei şi asta în ciuda fluctuaţiilor cauzate de depresiuni, crize etc.

Nu ştiu care sunt strategiile altor investitori, dar eu cumpăr (în general) fără intenţia de a vinde în următorii 20 de ani. De ce 20 de ani? Pentru că atunci se presupune că voi ieşi la pensie conform legii actuale. Asta nu înseamnă că nu reanalizez periodic companiile la care deţin acţiuni şi că nu voi vinde dacă consider că nu mai merită. De asemenea această strategie nu exclude unele mici „pariuri” pe unele firme despre care cred că au potenţial mare de creştere şi pe care le voi vinde (sper) la momentul oportun.

Aşa cum spuneam, strategia este de a cumpăra. În acest scop am alocat o sumă lunară şi de asemenea toate dividendele le voi reinvesti. În 20 de ani se vor aduna multe acţiuni purtătoare de dividende. Astfel, în momentul pensionării, voi avea venituri suplimentare din dividende şi pentru a rotunji câştigurile până la un nivel lunar acceptabil voi putea vinde o parte din acţiuni.

Într-un articol viitor voi explica şi cum mi-am stabilit acţiunile de cumpărat (marea majoritate) şi ordinea la cumpărare.

Voi cum vedeţi situaţia pensiei? Ce strategii aveţi pentru a vă rotunji veniturile din pensie?

ATENŢIE! Nu sunt analist financiar şi nu fac recomandări de investiţii. Aceste articole privind investiţiile la bursă reprezintă strict experienţa mea în acest domeniu.

P.S. Nu uitaţi să vă abonaţi la blog sau să daţi like paginii de Facebook – vezi coloana din dreapta.

Facebook Comments

2 thoughts on “Investiţiile la bursă sau cum să îţi faci propriul fond de pensii

  1. alex

    decembrie 22, 2020 at 10:55am

    Salut! Bun articolul. De ceva timp ma preocupa si pe mine venitul din anii de pensie.
    Deocamdata am inceput sa investesc un procent din economiile lunare in fondurile mutuale ING.
    incep si eu timid documentarea privind investiile in bursa

    • Lutyk

      decembrie 22, 2020 at 11:03am

      Salut. Mulţumesc.
      Iniţial mă gândeam şi eu să încep cu fondurile mutuale, dar am renunţat şi am trecut direct pe bursă.

Ai ceva de comentat? Atunci, ce mai astepti?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.