Jurnal de alergatura 21

Miercuri 31.10.2012 Nike+ Running Club – Halloween Night Run. Evenimentul a avut loc în Parcul Carol I şi alergarea a avut 4 km. După alergarea de aseară nu ştiu ce să fac: să mă bucur sau să plâng? Iar am plecat prea tare şi am cedat repede. După câteva sute de metri am început să suflu precum o locomotivă cu aburi. Pe la jumătatea urcării spre mausoleu nu am mai putut: mă dureau toţi muşchii de la picoare, reapăruse durerea de colon/bilă sau ce o fi (asta şi ca efect a 2 zile onomastice în familie adică cu multă mâncare şi torturi) iar respiraţia … am uitat-o la start. Am vrut să plec mai tare şi să încerc să menţin ritmul pentru că am zis eu că am stat destul la 7:30-8 min/km dar nici chiar aşa. În condiţiile în care câteva bucăţi bune din prima tură le-am mers şi am scos un timp pe cei 2 km de 12’48” adică 6’24″/km înseamnă că startul a fost undeva pe la 5’/km şi nu e de mirare că am capotat atât de rapid, după 700-800 de metri. Şi segmentele ulterioare de alergat au fost destul de rapide având în vedere că media celor 4 km a fost 6’54″/km adică cel mai bun timp scos de mine de când m-am apucat de alergat şi până acum.
Temă pentru acasă: Pe finalul alergării, adică pe coborârea de la monument am încercat un nou stil de alergare. Dacă până acum făceam paşi mici mai încet sau mai rapizi acum am încercat să măresc pasul şi în acelaşi timp să ridic mai mult piciorul în spate. Poate e doar o impresie cauzată de coborâre dar parcă a fost mai uşor să alerg aşa şi am avut viteză mai mare. Cert este că după acest experiment de aseară, în această dimineaţă m-am trezit cu o frumoasă febră musculară la “pulpele superioare” în timp ce “pulpele inferioare” sunt bine-merci. Semn că aseară am lucrat cu alte grupe de muşchi, mai puţin utilizate, ale “copanului”. De studiat la alergările următoare.
Vineri 02.11.2012 1 km – 7:20

Şi ca de obicei la final rezultatele după încă o săptămână de sport:
kg: 103,4 (de la 106,6 în urmă cu o săptămână şi 111,3 la început)
max. km alergaţi fără pauză: ? (de la 3,2 km săptămâna trecută şi mai puţin de 500 m la început) timpii îi găsiţi ca de obicei pe My ASICS

Notă: Chiar dacă îl public săptămânal, scriu în acest jurnal de alergătură în fiecare zi în care alerg sau a doua zi de dimineaţă. Din acest motiv e posibil ca unele formulări să pară ciudate din punct de vedere temporal.

About Lutyk

Pusca si cureaua lata, Ce sedentar eram odata! :)
This entry was posted in Auto-Moto-Velo-Sport, Bucuresti and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Ai ceva de comentat? Atunci, ce mai astepti?