We run Bucharest 2012


Duminica viitoare, pe 16 septembrie, cei de la Prosport împreună Elmec România care sunt reprezentanţii NIKE vă invită începând cu ora 09:00 în Piaţa Charles De Gaulle la crosul “We Run Bucharest”.
Sunt organizate 2 curse: una de 3,4 km pentru începători şi una de 10 km pentru cei care au ceva antrenament. Niciuna din curse nu are limită de timp pentru finish.
Doritorii se pot înscrie pe site-ul evenimentului www.werunbucharest.ro
Mă înscriu şi eu la cursa de 10 km care o să fie în locul antrenamentului programat pentru maraton. Ne vedem la linia de start!

Citat de pe site-ul Prosport:

Cu o zi înaintea deschiderii oficiale a noului an şcolar, ProSport şi Nike, prin Elmec România, vă invită să participaţi la cel mai tare cros al toamnei, “We run Bucharest”. În primăvară am făcut mişcare în Salina de la Slănic Prahova, în timpul Jocurilor Olimpice am alergat la miezul nopţii, acum vă propunem o probă de rezistenţă în zona Piaţa Charles de Gaulle – Piaţa Victoriei (foto, hartă traseu). Fie că vă antrenaţi zilnic pe aleile parcurilor, fie că abia acum v-aţi pus în mişcare, crosul este deschis tuturor categoriilor de vârstă.

Premii în bani şi produse pentru câştigători

Întrecerile programate sunt după posibilităţi: pentru cei aflaţi la început de drum există o cursă de 3,4 kilometri, iar pentru atleţii mai experimentaţi am pregătit o provocare şi mai mare, un cros de 10 km. Câştigătorii la fiecare categorie de vârstă / sex vor fi recompensaţi cu premii în bani (locul 1 – 200 lei, locul 2 – 150 lei, locul 3 – 100 lei). În plus, câştigătorii absoluţi ai celor două curse vor primi alte premii suplimentare în bani. La toate aceste bonusuri financiare se adaugă produse din partea organizatorilor. La sfârşit se va organiza şi o tombolă, care va avea premii produse şi vouchere din partea sponsorilor.

Pachete de concurs pentru toţi participanţii
Înscrierile pentru crosul din 16 septembrie, a cărui start este programat în Piaţa Charles de Gaulle pentru ora 9:00, se pot face pe site-ul www.werunbucharest.ro.

Fiecare participant va intra în posesia unui pachet de concurs. Concurenţii înscrişi cu taxa de 15 lei vor primi un tricou oficial din bumbac, număr de participare la tombolă, dar şi diferite produse promoţionale, la fel ca şi atleţii înscrişi cu taxa de 50 lei, dar cu amendamentul că ei vor intra în posesia unui tricou NIKE (tehnic de alergare). În cazul cursei de 10 km, concurenţii vor mai primi cipuri electronice şi vor avea puncte de alimentare pe traseu. Nu vă rămâne decât să completaţi formularul de înscriere şi să alergaţi alături de noi.

Categorii de concurs:
Participanţii se vor putea înscrie la una dintre cele două curse, în cadrul următoarelor categorii de vârstă şi sex :

Cursa de 3.4 km, bărbaţi şi femei sub 18 ani
18 – 34 de ani
35 – 54 de ani
Peste 55 de ani

Cursa de 10km, bărbaţi şi femei sub 18 ani
18 – 34 de ani
35 – 54 de ani
Peste 55 de ani

Program desfăşurare
ora 07:30
adunarea participanţilor şi ultimele inscrieri
ora 9:00
start
proba 10 km
ora 9:10
start proba 3.4 km
ora 10:00
Concerte, premierea câştigătorilor, tombolă

Dacă mai aveţi nelămuriri, folosiţi cu încredere pagina de contact de pe site-ul evenimentului.

sursă foto: facebook.com

About Lutyk

Pusca si cureaua lata, Ce sedentar eram odata! :)
This entry was posted in Auto-Moto-Velo-Sport, Bucuresti and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to We run Bucharest 2012

  1. Pingback: » We run Bucharest – cum fu

  2. Pingback: » Jurnal de alergatura 15

  3. bogoiu ionut says:

    nu promovati si nu vindeti cum ar trebui produsele NIKE ,you like nike ????????????????????????????????????????????

Ai ceva de comentat? Atunci, ce mai astepti?