autosabotaj

Aşa cum spuneam în ultimul jurnal de alergătură de până acum în ultima vreme am impresia că de fapt toate aceste dureri, cârcei, crampe, sau ce am eu când alerg sunt de fapt doar în mintea mea. Ceva în genul acelor dureri autoinduse din timpul şcolii când pentru a nu fi ascultat mă chinuiam să am o faţă de om bolnav. Şi atât de tare mă chinuiam să dau impresia că mă doare ceva încât, gândindu-mă intens la acea durere închipuită, până la urmă chiar ma durea.
Acum e un pic diferit. Înainte de a iesi la alergat constat că am emotii. Parca as avea de dat un examen. Oare o sa pot sa alerg cat trebuie conform programului? Oare o sa ma mai doara? Si tot gândindu-mă la asta, după câţiva kilometri apare şi durerea. Altfel nu îmi explic de ce duminică la un marş de 10,5 km nu am avut nici o problemă, asta după ce alergând 1,5 km cu o viteză foarte mică (9,20 min/km) au apărut durerile abdominale. Sau poate organismul sătul de zdruncinările burţii provocate de alergat se blochează şi se cere înapoi pe canapeau pe care a stat în ultimii cca. 15 ani.

În general, până acum am primit mai mult descurajări decât încurajări. „N-are rost”, „nu-i de tine” „nu poti” etc. De-a lungul vieţii mele de până acum au fost cu muuult mai multe situaţiile în care am primit astfel de îndemnuri decât cele în care am fost încurajat să continui.
În urmă cu ceva timp, la unul din seminariile Lyoness la care am fost, cineva (nu spunem cine, persoană importantă) a spus o poveste foarte interesantă. Cică pescarii care prind raci, când îl prin pe primul îl pun în coş şi apoi pun un capac pentru că altfel racul ar scăpa. După ce prind mai multe astfel de crustacee nu mai e nevoie să acopere coşul deoarece oricare dintre raci încearcă să se caţere şi să scape e tras în jos de ceilalţi raci aflaţi în coş. Şi ascultând această povestioară parcă mă vedeam pe mine încercând să evadez.

Foto 3

Uneori, în timp ce alerg şi mai am relativ puţin până îmi termin norma pe ziua respectivă, fără vre-un motiv anume mă opresc. Parcă mi-ar fi frică că aş putea reuşi. Am citit o grămadă de cărţi motivaţionale, am fost şi la seminarii la Liviu Păsat şi la Adrian Soare şi sunt toate foarte bune şi interesante. Dar … nu am găsit încă calea de a trece peste barierele mele interioare şi a pune în practică toate cele învăţate, citite şi auzite. Pentru că toate cărţile şi filmele şi seminariile motivaţionale din lume sunt bune până la un anumit punct. Dincolo de acest nivel lucrurile încep să se repete şi să fie variaţiuni pe aceeaşi temă. Trebuie să găseşti în tine forţa de merge mai departe, „să fi schimbarea pe care o vrei în viaţa ta”. Să ai curajul să câştigi. Şi poţi face asta doar singur sau cu ajutorul cuiva care să te cunoască foarte bine, să te înţeleagă şi să te spijine.

Aşa cum spuneam într-un post mai vechi depsre religie fiecare dintre noi suntem proprii noştri dumnezei. Asta înseamnă orice poate creierul meu imagina, pot face. Totul e să vreau cu adevărat. Şi să fug suficient de tare încât să nu las trecutul să mă ajungă din urmă. Pentru că îndoielile şi gândurile negre care mă fac să mă autosabotez vin din trecut, din experienţele avute, din educaţie, din relaţiile interumane cu persoane negativiste etc. Şi până la urmă, toate aceste elemente din trecut şi poate din prezent nu sunt altceva decât cleştii acelor raci care nu mă lasă să mă ridic.
Sunt convins că acest maraton pe care îl voi alerga la iarnă o să mă ajute şă trec peste toate barierele. Pentru că antrenamentul şi alergarea maratonului nu sunt de fapt decât un lung şir de lupte cu mine însumi din care, atâta vreme cât nu abandonez, nu pot ieşi decât învingător. Şi de data asta nu voi renunţa.

sursă foto 1: uncommonhelp.me
sursă foto 2: garbo.ro

decathlon.ro

Vlad Robert M. Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

2 comentarii

» Jurnal de alergatura 15 · 17 septembrie 2012 la 12:53 PM

[…] utilă pentru a vedea atmosfera din timpul unei competiţii şi e o bună ocazie pentru antrenament psihic. Am terminat cu un timp mult mai bun la 10 km decat in urma cu 2 saptamani. Cand am ajuns acasa am […]

» Jurnal de alergatura 13 · 3 septembrie 2012 la 9:45 AM

[…] de duminică seara încă am febră musculară. Miercuri 29.08.2012 Am schimbat calimera. Aşa cum spuneam zilele trecute ajunsesem să am emoţii înainte de alergare. Şi aseară am decis să nu mă mai […]

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar