„Clasa politică a fost, în aceşti ani, în căutarea celei mai potrivite formule pentru sistemul electoral (…) Între cele două formule sănătoase şi perfect articulate: vot de listă care respectă principiul proporţionalităţii şi vot uninominal, care dă alegătorului ultimul verdict, noi optăm pentru votul uninominal şi considerăm că trebuie făcut pasul de la formula intermediară pe care am consacrat-o la alegerile parlamentare din 2008, la o formulă de uninominal curat, în două tururi”, a precizat Antonescu, la finalul Delegaţiei Permanente a PNL, informează NewsIn
Liderul liberal a apreciat că adoptarea acestui sistem electoral va aduce nişte modificări în mecanismele politice, în interiorul clasei politice şi în raportul dintre alegători şi aleşi. „Noi considerăm că aceste modificări sunt benefice şi necesare şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca o asemenea formulă să fie adoptată”, a spus Antonescu.
El a adăugat că nu cunoaşte poziţiile celorlalte partide în legătură cu acest subiect, dar că liberalii vor vedea care sunt punctele de vedere ale acestora „şi dacă le putem armoniza în acest sens”. „Presupun că, în ce priveşte PDL, au aceeaşi opţiune pentru că au exprimat-o demult şi dânşii, şi preşedintele Băsescu, au adus argumente în favoarea unui asemenea sistem şi nu cred că argumentele nu mai sunt valabile”, a conchis preşedintele PNL.

Articol preluat de pe Realitatea

Si tot despre asta spuneam si eu aici


Vlad Robert M. Lutic

Blogger, scriitor, jurnalist.

2 comentarii

Frunzăverde, cal troian sau fugit după ciolan? - Lutyk · 20 aprilie 2021 la 4:28 PM

[…] evadare a lui Frunzăverde din PDL şi cum a negociat el “încă de la paşopt” cu liberalii ca să treacă la ei în barcă. Având în vedere că suntem în an electoral, această […]

Lutyk · 22 noiembrie 2010 la 2:58 PM

PNL vrea uninominal in doua tururi :D: http://wp.me/pZx3O-BR

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lutyk.ro is using WP-Gravatar