Hoţii şi vardiştii

Rămăsesem dator aici cu un post!

Toată lumea a văzut în filme scenele din secţiile de poliţie în care poliţiştii scriu la maşină sau la calculator declaraţiile iar cei car ele dau doar le citesc şi le semnează. Multi dintre cei din Bucureşti sau care au trecut prin acet oraş au văzut frumosul sediu al Secţiei 1 Poliţie de pe ~~Ana Ipătescu~~ Lascăr Catargiu.

Nu am avut până acum treabă cu poliţia dar… În urmă cu aproximativ o săptămână am fost nevoit să le fac o vizită. Pe 5 iulie, întors din concediu am fost la serviciu cu bicicleta. Când m-am întors am legat-o în scara blocului la etajul la care stau. Zilele următoare bicla a rămas legată acolo deoarece dimineaţa era înnorat şi nu aveam chef să mă prindă ploaia pe bicicletă. Vineri dimineaţa la ora 8 era la locul ei. Pe la 11 vine un vecin la taică-miu să-l întrebe unde e bicicleta iar el a presupus ca am plecat cu ea. Când ajung acasă pe la 5 şi constat furtul sun la 112 şi chem poliţia. Tovarăşii vin, se uită, îmi notează datele din buletin şi îmi spun că dacă vreau să depun plângere trebuie să mă duc la secţie să dau cu subsemnatul. OK.
Mă duc acolo şi după ce aştept o bună bucată de vreme (destul de mare) ca poliţistul de serviciu să termine de audiat pe altcineva, intru în birou. Mă aşteptam să aibă măcar maşini de scris ca să nu mai vorbesc de calculatoare dar singurele semne ale epocii moderne în care trăim erau nişte telefoane cu butoane. Şi după ce că trebuie să scrii cu mânuţa ta toată povestea nici nu le ajunge declaraţia. Când o termini mai faci şi o plângere. Şi când crezi că ai terminat mai trebuie să faci şi o cerere către şeful de birou să îţi repartizeze plângere la un “lucrător pe linia de muncă” specializată căci probabil şeful respectiv e prea “dăştept” ca să ştie ce trebuie să facă cu dosarul respectiv şi îi trebuie indicăţii preţioase.
Am făcut asta pentru că m-am săturat să tot aud şefi din poliţie şi miniştii care spun că nu pot face nimic deoarece lumea refuză să depună plângere. Nu mă aştept să găsească bicicleta. Ştiu de mult că poliţiştii sunt impotenţi. În ’92 taică-miu a rămas fără Trabant, fiind furat. Tot prin anii ’90 socră-miu a rămas şi el fără maşină în faţa spitalului Colentina. Până în prezent nu a fost găsită nici o maşină. Mai mult, poliţistul mă trimitea tot pe mine să mă duc în târgul Vitan să-mi caut bicicleta.
Sictir, gabore! Treci la muncă!